FOTO Marş de protest al elevilor şi profesorilor la Cugir faţă de desfiinţarea unei clase la Colegiul Naţional ”David Prodan”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii şi profesorii au protestat pe străzile oraşului Cugir
Elevii şi profesorii au protestat pe străzile oraşului Cugir

Peste 100 de persoane, profesori, părinţi, elevi din clasele a VIII-a au participat miercuri la un protest pentru susţinerea Colegiului Naţional „David Prodan” Cugir, în demersul său de a obţine clasa de Filologie.

Cu pancarte şi mesaje de susţinere a colegiului, participanţii au parcurs traseul Colegiul Naţional „David Prodan” Cugir – Strada Victoriei – Strada Doinei – Bulevardul Alexandru Sahia – parcare UPC – strada Constructorului şi din nou Colegiul Naţional „David Prodan” Cugir.

“Eu nu mai cred în promisiuni deşarte. A fost realizată o petiţie online în acest sens (pentru obţinerea clasei de Filologie – n.r.), adrese oficiale din partea Consiliului de Adminisitraţie al Colegiului Naţional „David Prodan” Cugir, petiţii şi audienţe ale părinţilor şi elevilor claselor a VIII-a adresate Instituţiei Prefectului judeţului Alba, Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba.

protest cugir alba

Acum două săptămâni am realizat un protest, astăzi un marş şi din păcate nu s-a rezolvat nimic , neprimind în acest sens nici un răspuns de la nimeni. Probabil că nu se mai respectă valorile şi doleanţele părinţilor şi elevilor care îşi doresc să înveţe la acest liceu”, a declarat Rodica Florea, directoarea Casei de Cultură Cugir, fost profesor la acest colegiu.

protest cugir

Printre cei prezenţi s-a aflat şi primarul oraşului Cugir, Adrian Teban, care a declarat că a participat „în calitate de fost absolvent al Colegiului Naţional „David Prodan” Cugir, şi în cealaltă calitate, aceea de părinte”. Colegiul Naţional „David Prodan” Cugir, a solicitat, prin proiectul planului de şcolarizare, păstrarea a trei clase: una de Matematică-Informatică, una de Ştiinţele Naturii şi alta de Filologie. Potrivit unei decizii IŞJ Alba, avizată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Colegiul a primit o clasă de Matematică-Informatică cu 28 locuri, iar pentru celelalte două au fost repartizate doar câte 14 locuri, fiind practic creată o clasă cu dublu profil: Ştiinţele Naturii – Filologie. Cu alte cuvinte, unitatea de învăţământ “a pierdut” o clasă.

protest cugir

Potrivit părinţilor, a fost ignorată opinia elevilor care doresc să-şi continue studiile la liceu în oraş. În urma unor sondaje efectuate în rândul elevilor şcolilor gimnazile din oraşul Cugir, a rezultat că ar fi opţiuni pentru toate cele trei clase: 39 de opţiuni pentru clasa de Matematică-informatică, 28 opţiuni pentru clasa de Ştiinţele Naturii şi 15 opţiuni pentru clasa de Filologie limbi străine Engleză sau Franceză. Pentru susţinerea demersului colegiului, a fost iniţiată şi o petiţie online – „Spune NU desfinţării Colegiului Naţional David Prodan Cugir”, ce a strâns în 48 de ore, 1100 de semnături, iar până acum s-au adunat 1.271.

protest cugir alba

Colegiul cugirean a avut opt elevi, calificaţi la etapele naţionale ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare, doi dintre aceştia obţinând locul I respectiv locul II. În prezent, la Colegiul Naţional “David Prodan” din Cugir învată 310 de elevi, repartizaţi în 12 clase.

protest cugir alba
Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite