FOTO A început bocănitul cerbilor, animalul-simbol pentru pădurile de munte. Cât durează şi reguli care trebuie respectate de vânători
0La vremea echinocţiului de toamna, boncanitul este în toi la munte. Fenomenul se declanşează aici în jur de 15 septembrie, creşte în intensitate până prin 23-25 ale lunii şi se sfârşeşte în jur de 10-15 octombrie în golul de munte.
La câmpie, boncanitul începe cu cca. 10-15 zile mai devreme, iar la deal cu doar câteva zile înainte de declanşarea acestuia în munte. Că intensitate, trebuie remarcat faptul că în zonele mai neliniştite, de mai mică altitudine, boncanitul se petrece mai discret şi mai ales după căderea serii, aşa încat este mai greu şi mai târziu sesizat.
Frigul poate declanşa fenomenul cu câteva zile mai devreme, iar căldura îl poate amâna. Pe timp călduros împerecherea se poate desfăşura în relativă linişte, mai mult noaptea, lăsându-se impresia că pentru moment boncănitul a încetat. În realitate împerecherea continuă fără prea mult zgomot. Boncănitul începe de fapt în momentul în care prima femelă intră în călduri şi durează până când ultima dintre acestea este împerecheată.
Din acest motiv, în zonele cu densităţi mari de cerbi boncănitul nu numai că este mai puternic, dar ţine de regulă şi câteva zile în plus. Între tauri se duc, în această perioadă, lupte aprige, supremaţia cârdurilor dobândind-o doar cei mai puternici. Este de reţinut că, în toată perioada de goniţă, cerbii emană un miros specific, perceput de la distanţă chiar şi de către om.
Gestaţia durează 34 de săptămâni, fătarea având loc în luna mai-iunie. Ciutele fată de regulă câte 1-2 viţei, foarte rar 3, iar aceştia îşi pot urma mama pe distanţe scurte chiar la 1-2 ore după naştere. Viţelul, protejat prin homocromie şi prin mirosul slab emanat în primele zile din viaţă, are obiceiul de a rămâne nemişcat în caz de pericol.
Cerbul, care la origine a fost un animal de joasă altitudine, a fost împins treptat de civilizaţie către zonele montane. Acum cerbul este adaptat perfect zonelor de munte cu păduri întinse, care cuprind parchete şi enclave, precum şi izvoare cu apă, aşadar zonele care-i asigură, concomitent, condiţiile necesare de linişte, de adăpost şi de hrană. De aici şi-a extins arealul natural în jos, în multe zone de deal. Ca ordin de mărime, masculii au greutatea cuprinsă între 180 şi 300 kg, pe când femelele au doar 90 -150 kg.
Masculii pierd coamele anual, începând de la sfârşitul lunii februarie - în cazul celor mai viguroşi şi al celor mai bătrâni - până în aprilie şi chiar până în luna mai - în cazul celor mai slabi şi în cazul celor mai tineri. La viţei, atunci când aproape împlinesc vârsta de un an, de regulă în luna mai, începe creşterea primului rând de coarne. În luna septembrie creşterea este finalizată. Aceste coarne sunt, în cele mai multe cazuri, suliţe lungi de 20-40 cm, fără rozete. Primul rând de coarne cade în luna mai a anului următor, deci la vârsta de doi ani, urmând imediat creşterea celui de-al doilea rând de coame, care se termină în luna august. Astfel, la cerbul de peste doi ani, coarnele sunt curăţate la 1 septembrie, pe când la cei de un an nu.
Cerbul este sociabil din toamnă până în primăvară, perioadă în care masculii se grupează în cârduri de tauri, conduse de un cerb tânăr, iar femelele în cârduri separate de ciute, conduse de ciuta cea mai în vârstă. În cârdurile de ciute sunt amestecaţi, întotdeauna viţei şi chiar cerbi din al doilea an. Doar cerbii bătrâni şi cei foade puternici trăiesc solitar. Cârdurile se constituie după boncănit şi se desfac după ce zăpada s-a topit, pe la sfârşitul lunii aprilie. În perioada împerecherii, cerbii puternici stăpânesc haremuri mici de ciute (1-3 exemplare), mari (4-8) sau foarte mari (peste 10).
Perioada optimă pentru vânarea taurului este perioada de boncănit. Pentru gestionarea raţională a speciei, se impune a fi extraşi masculii de selecţie înainte şi la începutul perioadei de boncănit, iar cei de trofeu în a doua jumătate a acestei perioade sau mai târziu. O altă perioadă favorabilă selecţiei este după cârduire (15 noiembrie - 15 decembrie), când prin comparaţie se pot alege mai corect exemplarele tarate, bolnave sau cu trofee necorespunzătoare vârstei şi calităţii populaţionale. Metodele de vânătoare admise sunt pânda şi dibuitul, cu sau fără chemătoare pentru ademenire. Împuşcarea la goană este interzisă prin lege. (Sursa foto: Felix Bogdan Dragomir)
Se încarcă comentariile...
