FOTO Cum a fost salvată de la dispariţie o căsuţă veche de 160 de ani, parcă desprinsă din poveşti, din Apuseni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O casă cu acoperiş de paie din satul Cib, comuna Almaşu Mare, în care au locuit mai mult de cinci generaţii, încă din anul 1857, a fost salvată de la dispariţie de un grup de oameni entuziaşti.

Sabin Onc este proprietarul locuinţei şi i-a fost milă să o demoleze. Voluntarii de la "Ambulanţă pentru monumente" au decis să se implice şi, astfel, casa a fost salvată prin reconstruirea acoperişului exact la fel ca acum 150 de ani când a fost ridicată. Proprietarul îşi doreşte să înceapă procedura de clasare ca monument de arhitectură a casei cu paie de la Cib. 

  

În căsuţă desprinsă parcă din poveşti, au crescut cinci generaţii ale aceleiaşi familii. Însă, în timp, acoperişul din paie s-a degradat şi a început să plouă în interior. Timp de o săptămâna, voluntarii şi meşterii în lemn au muncit pentru a-l repara şi pentru a reda o parte din farmecul autentic al casei. 

Imagine indisponibilă

Proprietarul, care încă locuieşte în casă a dorit să o salveze şi a cerut ajutorul specialiştilor. ”În această casă au crescut şi bunicii şi părinţii, eu cu surorile mele, chiar pot să spun că şi copiii mei. Era construită din piatră jos, fundaţia, pe urmă era lemn fag şi pe urmă pământ amestecat cu var. M-am gândit că este păcat să se dărâme şi poate fi salvată şi clasata monument istoric”, afirmă Sabin Onc. 

Imagine indisponibilă

  

Bucăţi din structura acoperişului au trebuit schimbate pentru că au fost distruse în timp. S-a folosit lemn de esenţa tare, astfel încât acoperişul să reziste mulţi ani de acum înainte. "Proprietarul şi-a dorit să locuiască în continuare în această casă, este o moştenire de la bunicii şi străbunicii lui", spune Eugen Vaida, coordonator Ambulanţă pentru Monumente. 

Printre cei care s-au implicat pentru strângerea de fonduri a fost şi actriţă Dana Rogoz. Această şi-a donat ziua de naştere pentru acoperişul casei din Cib, reuşind să strângă aproape 4.000 de lei. 

Imagine indisponibilă

Sabin Onc, pe prispa casei sale de la Cib

Un rol important în salvarea casei din Cib l-a avut Adrian Puiuleţ, preşedintele Asociaţiei ”Trăscău Corp” Zlatna. Acesta a văzut casă încă de acum câteva luni şi a încercat să găsească soluţii pentru repararea acoperişului. Salvarea a venit, în final, de la voluntarii Ambulanţei pentru Monumente. După înlocuirea acoperişului a urmat tencuirea, al exterior şi interior, astfel încât locuinţa să devină mult mai primitoare.

Imagine indisponibilă

Interiorul este folosit chiar şi după 160 de ani

  

Satul Cib este situat în comună Almaşu Mare, într-o zonă turistică spectaculoasă din Apuseni, la limita judeţelor Alba şi Hunedoara. Trăiesc aici circa 250 de locuitori care se ocupă aproape exclusiv cu creşterea animalelor şi cultivarea pământului. Modernizarea infrastructurii a făcut că în zonă să se construiască pensiuni ce atrag un număr din ce în ce mai mare de turişti. 

Citiţi şi:

 

VIDEO Punctele critice de pe lotul 1 al Autostrăzii Sebeş - Turda. Antreprenorul s-a mobilizat pentru finalizarea lucrării

 

Presiunea din sistemul medical face noi victime: directorul medical al Spitalului Judeţean Alba a suferit un infarct

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite