FOTO Exploatarea aurului de la Roşia Montană în imagini de arhivă. Cum erau folosiţi copiii şi animalele

Publicat: 02.08.2018 04:08

Ultima actualizare: 10.08.2022 20:40

Metodele tradiţionale de transport a minereului de la galerii la instalaţii

Roşia Montană înseamnă “aur” de mii de ani. Patrimoniul cultural inestimabil cuprinde sute de kilometri de galerii, multe deschise şi exploatate încă de pe vremea Imperiului Roman. Practic, acum, este imposibil de evaluat cât aur a fost scos din “măruntaiele” Roşiei în această perioadă.

În urmă cu sute de ani explotarea aurului se făcea prin metode relativ primitive. Minereul era cărat cu ajutorul animalelor sau chiar în coşuri de paie purtate în spate de către oameni, în multe cazuri chiar şi copii, până la instalaţiiile de prelucrare.

Cantităţile de aur obţinute erau greu de estimat. Potrivit unui document de arhivă, într-o perioadă de 86 de ani s-a obţinut o cantitate de aproape 2,5 tone de aur. Transilvania era, în această perioadă, cea mai importantă provincie din cadrul Imperiului Habsburgic, cu resurse minerale. Este perioada în care austriecii au întocmit planuri pentru deschiderea în adâncime a zăcământului de la Roşia Montană, din Munţii Apuseni. În 1746 s-a deschis galeria Vercheşul de Jos (Râzna), iar în 1769 Vercheşul de Sus, amândouă în muntele Cârnic. Potrivit unui studiu al geologului Aurel Sîntimbrean, un cunoscător al realităţilor zonei, prima intreprindere de stat de la Roşia Montană a apărut în 1 iulie 1846, sub denumirea „Galeria Regală Sfânta Cruce Orlea”.

De la această dată, se poate vorbi de mineritul particular şi de stat în anticul Alburnus Maior. Mina statului se organizează în jurul galeriei Sf. Cruce din Orlea, în adâncime pe 60 metri. Începând cu anul 1850, statul construieşte de la gura galeriei Sfânta Cruce din Orlea la Aprăbuş, o linie ferată îngustă de 3,1 kilometri, un loc de depozitare a minereului la Aprăbuş, un plan înclinat automotor în lungime de 570 m, până în Gura Roşia, un canal de aducţiune a apei din râul Abrudel şi instalaţia de şteampuri pentru măcinarea minereului din Gura Roşia. Toate au fost puse în funcţiune în anul 1852. Un document aflat la Arhivele Naţionale Alba, „Tabloul despre producţia exploatării Roşia Montană pe anii 1852-1938“, ne ajută aflăm ce cantităţi de metale preţioase a dat anticul Alburnus Maior. Industrializarea a crescut cantitatea exploatată În anul 1852, din cele 249 de tone de minereu de la Roşia Montană au rezultat, în urma prelucrării, 1,3038 kilograme de aur şi 0,6366 kilograme de argint. Producţia a explodat câţiva ani mai târziu, în 1867, când din cele 4.306 tone de minereu au rezultat 25,4642 kilograme de aur şi 17,0130 kilograme de argint.

Cantităţi impresionante au fost scoase la începutul anilor 1900. Spre exemplu, în 1905 s-au prelucrat 12.235 de tone de minereu, din care s-a obţinut 89,8475 kilograme de aur şi 42,4871 kilograme de argint. Trei ani mai târziu, subsolul Roşiei Montane a dat o cantitate de 106,710 kilograme de aur şi 44,4550 kilograme argint. În anul Unirii Transilvaniei cu România, 1918, din prelucrarea a 12.805 tone de minereu au rezultat 28,140 kilograme de aur şi 18,812 kilograme de argint. Cea mai mare cantitate de metal nobil extras de la Roşia Montană în perioada la care facem referire s-a extras în 1938. Prelucrarea a 25.780 de tone de minereu a dat 123,864 kilograme de aur şi 67,763 kilograme argint. În total, subsolul Roşiei Montane a dat, în perioada la care facem referire, 2,473 tone de aur.

Citește și: Acuzaţiile Gabriel Resources la adresa României în procesul de arbitraj privind proiectul minier de la Roşia Montană

Extracţia minereului aurifer în paralel de asociaţiile particulare şi stat, a continuat până în anul 1948, când zăcământul trece în proprietatea statului. Tot atunci, se înfiinţează „Exploatarea Minieră Roşia Montană“, care îşi desfăşoară activitatea până în anul 2006 când mina se închide ca nerentabilă. Potrivit geologului Aurel Sîntimbrean, din 1948 până în 1990, s-a executat un complex de lucrări de cercetare şi deschidere a zăcământului ce au constat din galerii, suitori, puţuri, foraje, probe geologice şi studii de preparare a minereului în fază de laborator, semiindustriale şi industriale. În urma execuţiei acestor lucrări s-a obţinut un volum impresionant de date asupra zăcământului, care au permis evaluarea potenţialului de rezerve de minereu auro-argentifer. Pentru anul 1955, a fost stabilită la 350.000 tone, iar trei decenii mai târziu la 30.000.000 tone. În timpul regimului comunist, producţia de minereu a crescut de la 69.000 de tone în anul 1949, la 580.000 tone în 1990. (Sursa fotografiilor: Facebook/ Ion Ion)