FOTO Cum erau executaţi infractorii în Evul Mediu. Istoria paloşului de călău al oraşului Sebeş, vechi de patru secole
0
Un obiect foarte rar şi deosebit de interesant este păstrat în colecţia Muzeului ”Ioan Raica” din Sebeş. Este vorba despre paloşul de călău al oraşului, din perioada medievală, cu o vechime de circa 400 de ani.
Valoarea piesei este dată de raritatea acestui tip de armă, precum şi de inscripţiile şi simbolurile existente pe lamă. Paloşul are lungimea totală de 104 cm, iar lama, măsurând 83,3 cm, este confecţionată dintr-un oţel de bună calitate, având vârful rotunjit şi două tăişuri. Secţiunea acesteia este ovală, având lăţimea la bază, lângă gardă, de 4,5 cm, îngustându-se spre vârf, unde măsoară 4 cm.
Cu acest paloş au fost executaţi sute, poate chiar mii de oameni, care au fost condamnaţi la moarte pentru diverse delicte. Sebeşul, în calitatea sa de oraş liber regesc, statut pe care l-a deţinut în repetate rânduri în secolele XIV-XVIII, avea şi privilegiul ”ius gladii”, adică dreptul de a pronunţa şi de a executa sentinţa capitală. Dobândirea acestui drept, anterior anului 1463, a fost o consecinţă a progreselor economice şi instituţionale pe care localitatea le-a înregistrat începând cu secolul al XIV-lea.
Pe o faţă a lamei paloşului sunt reprezentate, prin gravare, o spânzurătoare cu doi stâlpi, iar pe cealaltă roata de execuţie cu şase spiţe fixată în vârful unui stâlp. Între cele două simboluri gravate pe lamă şi gardă, pe ambele feţe, este reprezentat câte un craniu, fără maxilarul inferior, aşezat pe două femure încrucişate, fiind încadrate de o inscripţie în limba germană cu caractere gotice, textul continuând pe cealaltă faţă a lamei: „Dacă vrei să scapi de judecată / păzeşte-te să nu faci niciun rău”). O altă parte a inscripţiei, situată sub capul de mort, este ilizibilă, excepţie făcând primul rând al acesteia, care consemnează anul 1463. În ceea ce priveşte datarea piesei, lama este specifică secolului al XV-lea, însă garda şi butonul cu care se termină mânerul, bogat decorate, indică faptul că paloşul a trecut printr-o reparaţie în secolul al XVII-lea, când garda şi mânerul au fost înlocuite, probabil din cauza uzurii, ocazie cu care au fost gravate inscripţiile şi craniile amintite mai sus. Reprezentanţii muzeului au realizat şi o reprezentare 3D a sabiei.
Nobilii şi patricienii erau executaţi prin decapitare
”Sentinţa capitală putea fi dusă la îndeplinire în trei moduri – spânzurare, zdrobire cu roata sau decapitare – în
funcţie de statutul social al făptuitorului şi de gravitatea delictului. Astfel, infractorii cu o stare socială modestă erau executaţi prin spânzurare, iar pentru infracţiunile grave – care trebuiau pedepsite aspru, pentru a constitui exemple – se recurgea la zdrobirea cu roata. În schimb, delictele grave comise de nobili sau de patricieni erau pedepsite prin decapitare. Un călău priceput, mânuind un paloş de bună calitate şi bine ascuţit, oferea condamnatului o moarte rapidă şi demnă, pe măsura statutului pe care-l deţinea. Execuţiile prin decapitare erau publice şi se desfăşurau în Piaţa Mare a oraşului, sub privirile curioşilor, iar cele prin spânzurare erau duse la îndeplinire în afara oraşului, în partea de est a acestuia, pe un mic promontoriu, numit Gorgan, în zona gării de azi”, spune istoricul Radu Totoianu.
Sentinţele erau duse la îndeplinire de călăi plătiţi în acest sens, în Transilvania fiind recrutaţi frecvent din rândul unor persoane aflate la periferia societăţii. ”Nu cunoaştem nume de călăi care au activat în oraşul nostru, cu excepţia lui Grancea Rakoczy, cel care i-a executat la Alba Iulia pe Horia, Cloşca şi Crişan şi care, în acea perioadă, trebuia să pună în aplicare câteva sentinţe capitale în Sebeş. Cu toate acestea, în tradiţia orală se păstrează denumirea de «Casa Călăului» dată imobilului din capătul Sachsgasse, fostul turn al porţii de nord”, mai precizează reprezentantul muzeului.
Scrisoarea călăului care i-a executat pe Horea, Cloşca şi Crişan
Despre călăul Grancea Rakoczy s-au păstrat mai multe detalii, inclusiv o scrisoare pe care acesta a adresat-o judelui din Alba Iulia prin care spunea că nu şi-a primit toţi banii. „E ştiut că în răscoala trecută mulţi din corifeii românilor au fost osândiţi şi a trebuit să-i execut după poruncă. Eram tocmit pentru execuţii tocmai atunci la Sebeş, dar am fost oprit de Nobilul Comitet pentru osândiţii de aici; îmi poruncise să nu mă mişc nicăieri din loc, căci vor fi mulţi de executat. A trebuit deci să-mi las câştigul de acolo – am şi scrisoare despre asta – ca să nu fie nicio întârziere din vina mea. Dar, deşi am executat aici pe corifeii cei mari, pe mulţi tovarăşi de-ai lor, întocmai cum cerea sentinţa şi am cărat împreună cu ucenicii mei în patru părţi trupurile lor tăiate în bucăţi, după poruncă, am cerut şi am umblat în zadar pe la slujbaşii comitatului pentru plata ostenelii mele“, se arată în scrisoare, publicată de istoricul Gheorghe Anghel.
Judele oraşului i-a respins cererea, dar, în cele din urmă, cererea călăului a ajuns la Guvernul Transilvaniei de la Sibiu. Grancea Rakoczy a primit suma de 51 de florini: câte şase de cap, pentru Horea, Cloşca şi Crişan şi câte trei pentru execuţia cu roata, tragerea în ţeapă, spânzurarea şi decapitarea celor 11 ţărani răsculaţi, prinşi în lunile noiembrie şi decembrie 1784. Potrivit istoricului Gheorghe Anghel, suma era echivalentă la acea vreme cu preţul unei vaci sau a douăzeci de vedre de vin.
Se încarcă comentariile...
