FOTO Enigmă după patru secole: Trupul lui Mihai Viteazul şi-a găsit odihna în  Cetatea Bălgradului?

După 413  de ani de ani de la asasinarea pe Câmpia Turdei a celui care a fost pentru scurt timp domn al al Moldovei,Ţării Româneşti şi Ardealului, sursele de documentare cunoscute şi altele mai puţin cunoscute vin să adâncească enigma legată de soarta corpului marelui voievod Mihai Viteazul.

Din textul de pe placa de piatră cu inscripţie de la Mănăstirea Dealu, pusă peste mormântul ce adăposteşte capul lui Mihai Viteazul, aflăm că: „cinstitul trup zace în Câmpia Turdei, când l-au ucis nemţii, ani au fost 7109 luna lui august, 8 zile”. Cronicarul transilvan Szamosközy a acordat în lucrările lui o atenţie specială momentului uciderii lui Mihai Viteazul, având printre altele şi motive personale să-l urască şi să-l denigreze, dedicându-i şi un epitaf insultător. El dă însă cele mai multe informaţii despre uciderea lui Mihai Viteazul, precizând în detaliu modul viclean de pregătire, precum şi personajele ce au dus la îndeplinire actul asasinării.

Descrierea cronicarului Szamosközy

“Unul din căpitani cu numele de Bori (Beauri şi Mortagne, după unele izvoare) dacă a intrat în cort împreună cu încă câţiva a pus mâna pe Mihai zicând: eşti prins! Mihai i-a zis BA (cuvântul în textul cronicii maghiare este scris în româneşte) şi cu aceasta pus-a mâna pe sabie s-o scoată. Un valon ţintind cu puşca a slobozit-o şi l-a lovit în mâna stângă cu care a căutat să scoată sabia, căci Mihai Vodă era stângaci. Alt valon i-a străpuns îndată pieptul cu sabia, al treila valon l-a împuşcat în spate şi astfel prăbuşindu-se i-au tăiat capul cu propria sabie. Şi jefuindu-l şi împărţindu-i toată prada ce o avea în cort şi vitele de afară, i-au tăiat capul în cort şi a zăcut trei zile gol, la marginea drumului. Capul, cu barbă cu tot, l-au pus pe hoitul unui cal, care murise acolo, tot atunci şi astfel a stat capul acolo mult timp. Tăiat-au nemţii bucăţi mari de piele din trupul voivodului despuindu-i spatele şi coastele, umerii şi le-au oprit ca amintire (obicei practicat în evul mediu de unii care aveau convingerea că cel care-l poartă va moşteni însuşirile celui dispărut). În cele din urmă, aşa scârbos cum era, l-au înmormântat nişte sârbi într-o groapă mică ca să nu-l mânce câinii”, povesteşte Szamosközy.

Relatarea lui Iacob Thanus

Asasinarea lui Mihai Viteazul în august 1601, prin trădare, în tabăra sa de pe Câmpia Turzii, de către o mână de mercenari aleşi de generalul Basta, a fost evidenţiată atât în cronicile interne, cât şi în cele externe. Se adaugă o bogată corespondenţă între personalităţi importante ce au avut legătură cu evenimentul tragic. Între relatările provenite din surse străine, se distinge cea a lui Iacob Thanus care menţionează că trupul voievodului a fost înmormântat în acelaşi loc din ordinul lui Ioan Schnekenhaus, comandantul oştii sileziene. El nu crede în zvonurile răspândite de Basta că în cortul domnului român s-ar fi găsit scrisori care să ateste trădarea lui faţă de imperiali. Dimpotrivă, spune că aceasta este o scornitură a lui Basta, făcând în acelaşi timp o paraleleă între soarta voievodului român şi cea a cardinalului Martinuzzi, asasinat şi el cu o jumătate de secol în urmă, după ce a ajutat pe generalul imperial Castaldo să ocupe Transilvania. Tot o descriere sumară despre uciderea lui Mihai Viteazul ne-a lăsat şi Giovani Beducino cu precizarea că între cei ce au condus asasinatul alături de Beauri, cel care l-a lovit pe domnitor cu halebarda, au mai participat şi căpitanii imperiali Rotonet, Veselino şi căpitanul Scharfenek.

Informaţii despre reînhumarea în Mitropolia ortodoxă din Alba Iulia

Majoritatea surselor documentare se opresc la momentul asasinării lui Mihai Viteazul şi la înhumarea corpului pe Câmpia Turdei. Cu toate acestea, alte informaţii, mai puţin numeroase, dar semnificative, istorisesc faptul deosebit de important că,  după ce a trecut un oarecare timp, corpul voievodului a fost adus şi reînhumat în Mitropolia zidită de el în capitala Transilvaniei, la Alba Iulia. În 1939 istoricul Silviu Dragomir atrăgea atenţia asupra unei foarte importante informaţii cuprinsă în Cronica sârbească a lui George Brancovici ce se referea la reînhumarea corpului lui Mihai Viteazul în Biserica Mitropoliei Ortodoxe din Alba Iulia. Brancovici a consacrat domniei marelui voievod român un lung capitol, mai ales evenimentelor care se refereau la cucerirea Transilvaniei şi la tragicul lui sfârşit, continuând astfel: „apoi cu îngăduirea lui Basta capul lui a fost îngropat împreună cu trupul şi mai jos grăiesc că după ce a trecut câtva timp a fost adus şi înmormântat în Mitropolia din Bălgrad”. Ulterior, corectând textul cronicii sale, el adaugă episodul referitor la ascunderea capului şi înmormântării lui la Mănăstirea Dealu, din Ţara Românească. Această informaţie a cunoscut-o şi Nicolae Iorga, dar nu i-a acordat importanţa cuvenită, cum de altfel nici Silviu Dragomir.

În ampla „Cronică a Transilvaniei”, a lui Wolfgang de Bethlen, întâlnim o informaţie de-a dreptul surprinzătoare cu privire la soarta corpului neînsufleţit al voievodului ucis pe Câmpia Turdei din ordinul generalului Basta. Cu toate că cea mai mare parte a cronicii lui Bethlen este o compilaţie după cea a lui Szamosközy, găsim în textul ei multe informaţii noi, culese de la contemporani şi din alte surse, după cum reiese din pasajele referitoare la asasinarea lui Mihai Viteazul, pe care le redăm în întregime: „O vreme mijlocitorul (Iacobus Beaurius) lui Basta cercetează aici şi acolo şi pe neaşteptate trupa valonilor înconjoară cortul lui Mihai, Beaurius şi alţi câţiva subalterni de-ai săi au intrat în cortul lui Mihai pe care l-au găsit liniştit şi stând întins (unii povestesc că atunci şi-a spălat faţa şi mâinile). Beaurius adresându-i-se acestuia, spune: Eşti prizonier, la care acesta răspunde: Nicidecum! şi spunând aceasta Mihai a încercat să scoată sabia care era atârnată de propteaua cortului în timp ce era lovit de Beaurius cu halebarda şi capul îi este tăiat cu sabia proprie a lui Mihai, iar unul dintre valoni l-a împuşcat la încheietura de la mâna stângă despre care se ştia că obişnuia să o folosească şi cu care încerca chiar atunci să-şi scoată sabia (de unde ungurii după relatările lui Balog Mihai în numesc stângaciul Mihai). Capul acestuia l-au pus pe coapsa propriului cal alb mort... corpul lui Mihai a fost scos din cort, despuiat de haine şi a zăcut timp de trei zile în apropierea drumului public, iar soldaţii i-au tăiat pielea de pe spate, coaste şi umeri, i-au tăiat-o ca să o păstreze ca amintire pentru faptele sale nemaipomenite. După aceea, totuşi, corpul acestuia, ca să nu fie sfâşiat de câini, câţiva sârbi (traci) l-au înmormântat din ordinul lui Basta într-o groapă, pentru ca în cele din urmă, cu trecerea timpului să fie adus la Alba Iulia unde a fost înmormântat în biserica sfântă după cum relatează acelaşi nobil şi apoi după o vreme a fost dus în Valahia Transalpină, povestesc alţii. Şi după cum s-a spus, când Beaurius a intrat cort Mihai discuta cu Ludovic Rakoczi şi Matheas Peresihtius, în timp de Beaurius l-a străpuns în învălmăşeală, însuşi Ludovic Rakoczi a fost rănit la gât. A fost tăiat capul lui Johannes Bekény, celebrul soldat ungur şi chiar alţii dintre slujitorii voievodului au fost răniţi. Matheus Peresithius a desprins agrafa din căciula lui Mihai (care era ornată cu safire albastre) şi şi-a pus-o sieşi spre amintire veşnică”.

Trebuie subliniat că atât George Brancovici, cât şi Wolfgang Bethlen  au au trăit timp îndelungat la Alba Iulia, au fost contemporani şi şi-au scris cronicile în capitala Transilvaniei, unde au avut un mediu propice şi posibilitatea să cunoască evenimentele mai bine ca alţii.

„Comentând pasajele  lui George Brancovici  şi Wolfgang Bethlen referitoare la soarta corpului lui Mihai Viteazul, constatăm cu surprindere identitatea informaţiilor. Ei afirmă că înhumarea corpului voievodului în Câmpia Turdei a fost executată din ordinul lui Basta şi numai după «scurgerea unui oarecare timp», corpul a fost adus şi reînhumat în Mitropolia din Alba Iulia. Wilfgang Bethlen este şi mai precis în această problemă indicându-l pe nobilul Balog Mihai ca sursă principală de informaţie, adăugând că apoi corpul a fost dus după o vreme în Ţara Românească, informaţie evident lipsită de temei. Chiar dacă Bethlen a compilat cronica lui Szamosközy referitor la acest episod, aduce totuşi informaţii noi în ceea ce priveşte persoanele ce se aflau în garda voievodului, indicând cu precizie pe cei răniţi şi chiar pe cel care a desprins agrafa de aur de la căciula voievodului. Aceste amănunte el le-a putut afla din anturajul curţii princiare de la Alba Iulia şi credem că nu pot fi contestate. Dacă cronicarul Brancovici cunoaşte realitatea faptelor privitoare la Mihai Viteazul stând în anturajul călugărilor români de la Mitropolia din Alba Iulia, mediu românesc prin excelenţă, Bethlen şi-a cules informaţiile din arhivele şi mai ales din anturajul nobilimii curţii princiare, poate chiar de la unii contemporani cu evenimentul, care mai trăiau încă  pe la 1650, sau de la persoane din a doua generaţie de nobili care puteau cunoaşte încă bine evenimentele întâmplate în anul 1601“, apreciază istoricul Gheorghe Anghel, fost director al Muzeului Unirii din Alba Iulia.

Când şi cine a adus rămăşitele pământeşti ale voievodului la Alba Iulia

Niciunul dintre cei doi cronicari amintiţi mai sus nu ne spune cât timp a trecut de la momentul asasinării până la aducerea, respectiv reînhumarea în Biserica Mitropoliei din Cetatea Bălgradului (Alba Iulia).

Lucrurile se complică dacă punem întrebarea cine va fi fost acela sau aceia care n-au uitat de rămăşiţele pământeşti ale lui Mihai Viteazul în Câmpia Turdei şi au dorit, după tradiţia ortodoxă, să se odihnească într-o catedrală ctitorită de el la Alba Iulia? „Presupunerile ne duc în primul rând spre mitropolitul Ioan de Prislop care ocupa atunci scaunul mitropolitan. Dar, şi el a dispărut de pe scena istoriei odată cu Mihai Viteazul, probabil în 1601. S-o fi retras la Prislop, sau a împărtăşit şi el soarta voievodului al cărui colaborator şi sfetnic a fost în toată perioada de domnie la Alba Iulia. Pentru aceasta va fi avut şi el ca şi voievodul mulţi duşmani care au dorit să-l înlăture, ceea ce s-a şi întâmplat“, subliniază Gheorghe Anghel.

„Nici în Mitropolia din Alba Iulia situaţia nu era favorabilă. Aici s-a instalat un nobil impostor, Valerian Lubieniecki, care «a luat fără nici o învoire în stăpânirea sa o mănăstire schismatică lângă Alba Iulia şi a stat acolo mult timp îndeplinind toate funcţiile sacerdotale». Împrejurările par a nu fi fost favorabile pentru o astfel de faptă creştinească. Însuşi episcopul romano-catolic de la Alba Iulia, Dimitrie Napragy, pe care Mihai Viteazul l-a ţinut la mare cinste, s-a dovedit a fi un duşman al acestuia,  scriind în 1602 împăratului Rudolf al II-lea referitor la existenţa Mitropoliei ortodoxe din Alba Iulia: «Nu-i îngăduit ca lângă fereastra palatului să stea o biserică schismatică şi duşmanii bisericii române (catolice) să cânte mărire faţă cu biserica noastră catedrală»”, continuă istoricul.

Dacă luăm în calcul distanţa dintre Turda şi Alba Iulia, de aproximativ 70 kilometri, nu găsim un impediment pentru aducerea corpului lui Mihai Viteazul în Biserica Mitropoliei Bălgradului. În istoria medievală a românilor nu prea se cunosc cazuri de voievozi ucişi în condiţii deosebite,  care să nu-şi fi găsit odihna de veci în vreun lăcaş creştin. Mihai Viteazul însuşi a dat un mare exemplu, când la înmormântat cu cinste la Alba Iulia pe unul dintre  duşmanii lui, Andrei Báthory, ucis de secui în 1559.

„În faţa acestor informaţii fragmentare şi deseori contradictorii nu ne rămâne decât să reţinem esenţialul, sâmburele de adevăr ce se degajă din ele, şi anume că a avut loc o reînhumare a corpului lui Mihai Viteazul în catedrala sa din Alba Iulia. Aceste ştiri vehiculate de contemporani şi de urmaşii acestora, porneau cu siguranţă de la o realitate care s-a transformat în legendă, fiind consemnată apoi în diferite variante în cronici mai mult sau mai puţin conforme cu realitatea. Acelaşi fenomen s-a petrecut şi cu persoana celui care a dus capului lui Mihai Viteazul la Mănăstirea Dealu, fapta lui fiind consemnată în cronicile interne abea în copiile apărute după două secole de la eveniment“, concluzionează istoricul din Alba Iulia.

Dărâmarea Mitropoliei Ortodoxe a Bălgradului

În eforturile sale de a ajuta pe românii ortodocşi din Transilvania, Mihai Viteazul a obţinut, încă din  1596,  încuviinţarea principelui Transilvaniei de a ridica în Alba Iulia o nouă biserică ortodoxă. Un an mai târziu,  era ridicată şi sfinţită de către mitropolitul Ioan de Prislop. Soarta clădirilor  Mitropoliei şi a Bisericii Ortodoxe din Alba Iulia a fost pecetluită  după anul 1713, când Transilvania a trecut sub stăpânirea habsburgilor. Austriecii au ridicat în Alba Iulia, pe spatele ţăranilor români, Cetatea Alba Carolina, fortificaţie pe care o vedem şi în zilele noastre. „Între clădirile care trebuiau să cadă, precum căzuse trecutul pe care-l înfăţişau, fu mânăstirea lui Mihai Viteazul, care pomenea unirea trecătoare a românilor sub unul dintre ai lor", spunea Nicolae Iorga în lucrarea „Sate şi preoţi din Ardeal".(Text scris de NICU NEAG)