FOTO Descoperirea spectaculoasă de la Tărtăria: statueta antropomorfă care explică practici religioase de acum 7.000 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebrul sit arheologic de la Tărtăria a îmbogăţit colecţiile expoziţionale ale Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia cu o piesă extrem de spectaculoasă, legată de practicile religioase ce aveau loc în acest areal, acum mai bine de 7.000 de ani.

Artefactul reprezentând o pereche sacră, aparţinând culturii Vinča a fost descoperit în cursul anului 2014 la Tărtăria-Gura Luncii. Piesa prezintă o simbioză între un personaj masculin (reprezentat în stânga) şi unul feminin (reprezentat în dreapta). Dimorfismul sexual pare evident, dat de diferenţa de mărime a personajului masculin realizat, probabil, intenţionat.

Dimensiunile sunt: înălţimea - 8,7 cm, lăţimea - 5,8 cm, iar grosimea - 3,6 cm.Partea inferioară este ruptă din vechime, la fel şi braţul stâng. Artefactul este realizat dintr-un lut fin, cărămiziu-gălbui, foarte bine ars.

Cele două personaje prezintă fiecare câte o mască de formă ovală, ce aminteşte doar de canoanele măştilor triunghiulare din etapa timpurie a culturii Vinča. Sesizăm forma uşor triunghiulară cu baza în sus şi colţurile rotunjite la personajul masculin, în timp ce la personajul feminin masca are o formă uşor ovală. Pe ambele măşti ochii sunt redaţi simplu, prin incizii adânci şi orizontale ce pornesc de la baza nasului, reprezentat printr-o proeminenţă trasă din pastă, de formă conică. Creştetul este drept şi extrem de îngust. Braţul drept este scurt, dispus orizontal. Pe piept sunt reprezentaţi sânii, tot ca nişte proeminenţe conice ce accentuează elementul feminităţii.

Imagine indisponibilă

”Piesa confirmă cultul perechii sacre - o zeitate feminină şi una masculină - care emană din cel al fertilităţii şi fecundităţii, cult generalizat în epoca neo-eneolitică. Extrapolând la spaţiul neolitic românesc şi sud-est european reprezentarea îşi găseşte analogii mai mult sau mai puţin similare. Ne oprim la două exemple care provin tot din mediul cultural vincian:

O piesă identică este figurina bicefală de la Rast (Jud. Dolj), descoperită în 1943 de Vladimir Dumitrescu. Piesa prezintă aceleaşi elemente de dimorfism - personajul din stânga este redat mai mare. În schimb braţele

tartaria alba descoperire

prezintă perforaţii şi sunt uşor arcuite. Pieptul este ornamentat cu benzi liniare dispuse în meandru şi sânii sunt redaţi prin două proeminenţe uşoare.

O altă piesă de plastică antropomorfă, tot cu reprezentarea a două personaje, o găsim în mediul vincian, e adevărat, dintr-o etapă mai târzie, din situl de la Gomolova (Serbia). Piesa are aceeleaşi canoane ca cea de la Rast - în ceea ce priveşte modelarea şi individualizarea capului şi a gâtului - spre deosebire de piesa de la Tărtăria unde gâtul personajelor nu este individualizat. Şi aceasta prezintă ornamente meandrice incizate şi braţele perforate. Ceea ce se observă imediat este, însă, lipsa sânilor, elementul feminităţii, precum şi proporţia egală a redării celor două personaje”, afirmă reprezentanţii Muzeului Unirii.

Privind în ansamblu, analogiile etnografice au dat specialiştilor certitudinea că plastica antropomorfă reflectă, dacă nu o religie neolitică, cel puţin idei religioase existente în epocă. Fertilitatea şi fecunditatea sunt elementele în jurul cărora gravitează ideile religioase neolitice. Zeitatea supremă este Marea Zeiţă. Fecunditatea şi fertilitatea Zeiţei se realizează însă printr-o hierogamie cu un acolit masculin.

Piesa de la Tărtăria este tocmai produsul unor astfel de idei religioase neolitice. Statueta antropomorfă de la Tărtăria nu este unică în mediul vincian, dar astfel de piese sunt foarte rare, ceea ce reflectă atât circulaţia cât şi omogenitatea ideilor şi credinţelor religioase ale purtătorilor culturii Vinča, integrând arealul intracarpatic în marele complex neolitic ce acoperă sud-estul Europei.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite