FOTO Avioanele misterioase din Apuseni ce se pot vedea prin Google Maps. Care este explicaţia apariţiilor neobişnuite

FOTO Avioanele misterioase din Apuseni ce se pot vedea prin Google Maps. Care este explicaţia apariţiilor neobişnuite

Avioanele pot fi observate prin Google Maps sau Earth

Imaginea unor avioane care traversează Munţii Apuseni a scăpat de vigilenţa celor de la Google şi pot fi observate prin intermediul aplicaţiei sau site-ului Google Earth sau Maps.

Ambele avioane apar în aplicaţie deasupra unor păduri din Apuseni

Unul pe teritoriul comunei Negreni din Cluj, la mică distanţă de limita dintre judeţele Cluj şi Bihor. Al doilea apare la câţiva kilometri distanţă, în zona Parcului Natural Apuseni, în apropiere de Padiş, tot în Bihor, în apropierea limitei acestui judeţ cu Alba şi Cluj.

La al doilea avion se poate observa şi dâra de culoare albă lăsată în spate, respectiv urmele de condensare a gazului ars de către cele patru motoare.

Astfel de apariţii sunt destul de rare, cei de la Google prelucrând fotografiile astfel încât să nu apară avioanele aflate în zbor. 

În ambele situaţii se pot observa un fel de holograme lăsate de cele două avioane pe sol, care arată ca o umbră de culoare albă, combinată cu alte culori. Efectul este cel mai probabil rezultatul expunerii la roşu, verde şi albastru la momente uşor diferite.

Imaginile Google din satelit sunt editate de către un grup de experţi din întreaga lume, care sunt responsabili pentru corectarea şi adăugarea lor. Compania care face acest lucru se numeste Mountain View.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: