FOTO Cum a apărut primul liceu românesc din Transilvania, după Marea Unire, la Alba Iulia

FOTO Cum a apărut primul liceu românesc din Transilvania, după Marea Unire, la Alba Iulia

Clădirea în care funcţiona Liceul „Mihai Viteazul“ din Alba Iulia, în 1919/Foto dacoromania-alba.ro

Primul liceu românesc în teritoriile de dincoace de Carpaţi, după istoricul eveniment de la 1 Decembrie 1918, a fost înfiinţat la Alba Iulia. Instituţia de învăţământ a primit numele celui care a unit pentru prima dată cele trei Ţări Româneşti, Mihai Viteazul. Astăzi, îl găsim la rang de Colegiu Naţional şi poartă numele lui „Horea, Cloşca şi Crişan“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-un articol apărut în ziarul „Alba Iulia”, din 28 ianuarie 1919, se arăta că „se plănuieşte transformarea şcolii civile într-un gimnaziu, deocamdată inferior (cu 4 clase), care apoi, cu timpul, să fie întregit la 8 clase, devenind gimnaziu superior (liceu)“. Autorul aprecia că ideea era salutată de către întreaga populaţie românească din oraş şi împrejurimi „E doar vremea ca oraşul nostru, cu un jur locuit numai şi numai de români, să-şi aibă şi el gimnaziul lui românesc!“

Una dintre sursele documentare care aduce în discuţie înfiinţarea primului liceu românesc din Transilvania, după Unire, la Alba Iulia este „Apelul din luna februarie 1920“ lansat de către Prefectura judeţului Alba pentru strângerea fondurilor necesare construirii unui local de internat pentru liceu. O alta este inscripţia de pe placa comemorativă aşezată pe frontispiciul localului Şcolii generale „Vasile Goldiş(nr. 1 ),,  de către promoţia 1925/1926, în amintirea profesorului Horia Teculescu, în care i se atribuie acestuia calitatea de „ctitor al Liceului Mihai Viteazul”.

„Ambele surse au parţial dreptate, avându-se în vedere că Horia Teculescu a fost profesor al liceului în anul şcolar de început, iar ca fiu al protopopului Ioan Teculescu, a avut tangenţă permanentă cu Consiliul Naţional 

Român din localitate. Fiind vorba de o instituţie de învăţământ, suntem însă de părere că hotărărea de înfiinţare au luat-o, totuşi, profesorii şi învăţătorii români aflaţi în localitate, iniţiativa lor fiind, mai apoi, sprijinită atât de către Consiliul Naţional, cât şi de către prefectul judeţului Alba“, apreciază Ioan Pleşa, fost director al Arhivelor Naţionale Alba, şi fost elev al Liceului . Cercetarea lui Ioan Pleşa, care acoperă  perioada 1919-2009, scoate în evidenţă contribuţia unui grup de intelectuali la punerea în funcţiune a Liceului: profesorii Traian Popa, Horia Teculescu, Emil Pop, Nicolae Vasiu ;învăţătorul Emanoil Comănescu; preotul Ioan.

Ziua înfiinţării liceului „Mihai Viteazul” din Alba Iulia este considerată  cea de luni, 3 februarie 1919, când s-a făcut deschiderea oficială a cursurilor, în faţa profesorilor, a elevilor, a oficialităţilor şi a unei mari mulţimi de popor, prin instalarea cadrelor didactice. Cursurile au început  efectiv  o zi mai târziu, în localul fostei Şcoli civile, transformate în gimnaziu românesc. Printr-un ordin din 20 februarie 1919, semnat de Vasile Goldiş, sunt numiţi , în mod provizoriu, ca suplinitori:  Traian Popa-director, Emanoil Comănescu-profesor de matematică şi geometrie, Ioan Dăncilă-profesor de istorie şi geografie, Horia Teculescu- profesor de limba română,  Emil Pop- profesor de istorie naturală şi geografie şi  Nicolae Vasiu-  profesor de latină şi germană. Şcoala era de băieţi. Fetele erau admise numai la cursuri fără frecvenţă.

 

Liceul Mifhai Viteazul în anul 1919/Foto dacromania-alba.ro

Imagini din aceeasi galerie
  • Liceul Mifhai Viteazul în anul 1919/Foto dacromania-alba.ro
  • Liceul „Mihai Viteazul“ în 1919-1920, în clădirea de astăzi a  Școlii „Avram Iancu“ 
  • Liceul „Mihai Viteazul“ în anii 1920-1921, în clădirea în care este acum Liceul de Muzică și Arte Plastice 
  • Clădirea nouă a Liceului „Mihai Viteazul“ în 1940
  • Clădirea actuală a fostului liceu „Mihai Viteazul“, astăzi Colegiul Național Horea, Cloșca și Crișan“
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările