Fost primar din Alba, trimis în judecată pentru delapidare după ce şi-a însuşit sume de bani din sponsorizări

Fost primar din Alba, trimis în judecată pentru delapidare după ce şi-a însuşit sume de bani din sponsorizări

Vlad Gheorghe, primarul comunei Vinţu de Jos în perioada 2012 - 2016

Fostul primar al comunei Vinţu de Jos din Alba, alături de fostul director economic al instituţiei, au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Inculpaţi în dosar sunt fostul primar Vlad Gheorghe şi fostul director economic, Groza Valentin Nicolae. Cei doi sunt acuzaţi de delapidare prin producerea unui prejudiciu în bugetul comunei Vinţu de Jos. 

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia cei doi vor fi judecaţi pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare (7 fapte fiecare).

”În cursul anului 2012, în calitate de primar al comunei Vinţu de Jos din jud. Alba la data comiterii faptelor, inculpatul V.G. şi-a însuşit, în interesul său, sumele de 3.000 lei şi 3.000 lei oferite cu titlu de sponsorizare pentru evenimente socio-culturale organizate de primărie de către două societăţi comerciale în baza a două contracte de sponsorizare şi a chitanţelor aferente, cauzând persoanei vătămate Primăria Comunei Vinţu de Jos un prejudiciu în cuantum total de 6.000 lei. În perioada 2012 – 2014, inculpatul V. G a semnat în calitate de primar cinci contracte de sponsorizare încheiate între Primăria Comunei Vinţu de Jos şi o societate comercială, în baza cărora inculpatul G.V.N., în calitate de contabil şef, şi-a însuşit fără drept suma de 18.000 lei, participând la cauzarea persoanei vătămate Primăria Comunei Vinţu de Jos a unui prejudiciu în cuantum de 18.000 lei”, se afirmă în rechizitoriul Parchetului.

În continuare, în document se suţine că în perioada 2012 - 2014, în calitate de contabil şef în cadrul Primăriei Comunei Vinţu de Jos din jud. Alba la data comiterii faptelor, inculpatul G.V.N. şi-a însuşit, în interesul său, suma de 18.000 lei oferită cu titlu de sponsorizare de către o societate comercială în baza a cinci contracte de sponsorizare, completând olograf contractele şi semnând chitanţele aferente acestor contracte, suma de 3.000 lei oferită cu titlu de sponsorizare de către o societate comercială în baza unui contract de sponsorizare, precum şi suma de 4.000 lei oferită cu titlu de sponsorizare de către o altă societate comercială, completând şi semnând cele din urmă două contracte şi chitanţele aferente acestora, cauzând persoanei vătămate Primăria Comunei Vinţu de Jos un prejudiciu în cuantum total de 25.000 lei. până la pronunţarea unei sentinţe definitive, cei doi beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

Modul de cheltuire a banilor publici de către conducerea Primăriei Vinţu de Jos, în perioada respectivă, a făcut obiectul şi unui raport al Curţii de Conturi. S-a constatat că au fost majorate nelegal cheltuielile primăriei, în perioada 2014 – iunie 2016, cu suma de 667.000 lei, prin alocarea de sume din bugetul local pentru Asociaţia Sportivă ”Mureşul” Vinţu de Jos, “în condiţiile s-au constatat grave deficienţe în utilizarea banului public”. 

“Din examinarea unor documente înregistrate la entitate s-au constatat că sumele alocate din bugetul local au fost utilizate pentru: achiziţia de băuturi alcoolice şi produse care nu au nici o legătură cu activitatea asociaţiei sportive; au fost decontate cheltuieli de transport fără documente justificative; restituiri de împrumuturi către o persoană fizică, de către AS Mureşul Vinţu de Jos, în sumă de 105 mii lei, neconforme cu legislaţia în vigoare; plăţi ale utilităţilor casnice efectuate către o persoană fizică”, se afirmă în raportul Curţii de Conturi. Cei doi inculpaţi lucrează, în continuare, la Primăria Vinţu de Jos, dar, fiind funcţionari publici, vor fi suspendaţi din funcţii. Vlad Gheorghe a fost primar în comuna Vinţu de Jos timp de 8 ani, în perioada 2012 - 2016. A candidat din partea PNL, dar, ulterior, a trecut la PSD.

Cei doi mai sunt cercetaţi penal într-un alt dosar de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, prejudiciul estimat fiind în valoare de câteva sute de mii de lei.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: