Fostul decan al Baroului Alba şi doi foşti ofiţeri de informaţii, condamnaţi la închisoare cu suspendare într-un dosar de corupţie

Fostul decan al Baroului Alba şi doi foşti ofiţeri de informaţii, condamnaţi la închisoare cu suspendare într-un dosar de corupţie

Doina Scutea a fost decan al Baroului de Avocaţi Alba

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat joi, 12 iunie, în Dosarul “Corupţie la DGFP Alba”, în care au fost judecaţi fostul decan al Baroului de Avocaţi Alba, Doina Scutea şi fostul director de la Finanţe, Anghel Bogin. Cei doi au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare, în timp ce omul de afaceri Alexandru Duca a a primit închisoare cu executare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Practic, ÎCCJ a menţinut decizia de la Curtea de Apel Târgu Mureş pe care a modificat-o doar în privinţatării inculpatului Ştefan Anghel Bogin pentru infracţiunea de instigare neurmata de executare la infractiunea de abuz în serviciu, dar în final a rămas cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni de închisoare cu executare.
 
Astfel, Doina Scutea a fost condamnată la 2 ani închisoare cu suspendare, iar Ştefan Anghel Bogin – la 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare. Singurul inculpat care a primit închisoare cu executare este omul de afaceri Alexandru Duca. Acesta a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni după gratii. Doi foşti ofiţeri de informaţii au primit, de asemenea, condamnări cu suspendare. Claudiu Vulpe a primit 1 an şi 8 luni, iar Radu Bogdan a fost condamnat la 1 an şi 10 luni. Instanţa a mai dispus confiscarea sumelor de 10.000 euro şi 40.000 lei de la Radu Bogdan şi 206.615 lei de la inculpatul Alexandru Duca.
 
Minuta deciziei de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:
 
Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Albă Iulia şi de inculpatul Bogin Anghel Ştefan împotriva sentinţei penale nr. 35 din 28 iunie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată numai în ceea ce priveşte pe inculpatul Bogin Anghel Ştefan şi rejudecând: În baza art. 396 alin.5 Cod procedura penală raportat la art. 17 alin. 2 Cod procedura penală cu referire la art.16 lit. b Cod procedura penală achita pe inculpatul Bogin Anghel Ştefan pentru săvârşirea infracţiunii de instigare neurmată de executare la infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 29 Cod penal anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 republicată, raportat la art. 248 Cod penal anterior, cu referire la art. 4 Cod penal. Inculpatul Bogin Anghel Ştefan va execută pedeapsa de 1 an şi 6 luni (un an şi şase luni) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000 republicată, cu reţinerea art. 74 alin. 1 lit. a şi cu aplic. art. 76 lit. d Cod penal anterior. Menţine modalitatea de executare a pedepsei stabilită prin sentinţa penală nr. 35 din 28 iunie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Respinge, că nefondate, apelurile declarate de inculpaţii Scutea Doina, Ducă Alexandru, Vulpe Claudiu Vasile şi Radu Bogdan şi de partea civilă SC Fonduri Structurale şi de Coeziune SRL împotriva aceleiaşi sentinţei penale. Definitivă.
 
Procurorii DNA au dispus trimiterea acestor inculpaţi în judecată în ianuarie 2011, sub acuzaţii de trafic de influenţă, tentativă la infracţiunea de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Potrivit procurorilor, la data de 1 iunie 2010, Doina Scutea a solicitat DGFP Alba compensarea obligaţiilor fiscale restante în sumă de 283.462 lei, acumulate de Cabinetul individual de avocatură Doina Scutea şi persoana fizică Doina Scutea, cu suma obţinută de cabinetul său de avocatură prin cesionarea unei creanţe în valoare de 400.000 lei. Procurorii au arătat că, la rândul lui, Ştefan Bogin Anghel a luat legătura cu Doina Scutea, pentru ca aceasta să intervină la un magistrat judecător din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, învestit cu soluţionarea unui litigiu. Avocata a fost de acord şi, arătând că are influenţă pe lângă magistraţi, în schimbul intervenţiei, a pretins atât direct, cât şi prin intermediul celor două persoane, ca Anghel Ştefan Bogin, uzând de funcţia sa de director executiv al DGFP Alba, să depună diligenţe pentru aprobarea cererii de compensare menţionate mai sus.
 
La data de 11 noiembrie 2010, procurorii anticorupţie au dispus arestarea Doinei Scutea şi a lui Anghel Bogin. În data de 16 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o durată de 30 zile, măsură ce a fost prelungită ulterior.
 
Doina Scutea a fost achitată în altă cauză, la ÎCCJ - Dosarul "Continental", în care a fost judecată pentru complicitate la înşelăciune, alături de omul de afaceri Dorel Tamaş. Miliardarul albaiulian a fost condamnat, în lipsă, la patru ani de închisoare cu executare pentru infracţiuni legate de afaceri imobiliare.
 
Acuzaţiile procurorilor:
 
Doina Scutea -avocat, decanul Baroului Alba-Iulia -  trafic de influenţă, tentativă la infracţiunea de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave, două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată; 
 
Anghel Ştefan Bogin - director la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Alba - cumpărare de influenţă, instigare neurmată de executare la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial; 
 
Alexandru Duca - administrator de fapt al SC Fonduri Structurale şi de Coeziune SRL Alba-Iulia - două infracţiuni de cumpărare de influenţă, complicitate la infracţiunea cumpărare de influenţă, delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (zece acte materiale), spălare de bani; 
 
Vasile Claudiu Vulpe - fost ofiţer SIE - două infracţiuni de cumpărare de influenţă, complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă
 
Bogdan Radu - administrator al unei societăţi comerciale, fost consilier în cadrul Ministerului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii - două infracţiuni de trafic de influenţă.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: