Comisarul Traian Berbeceanu, achitat în dosarul inventat de procurori. „Duşmanul” său, fostul şef de la DIICOT Alba Iulia, a primit 7 ani de închisoare

Comisarul Traian Berbeceanu, achitat în dosarul inventat de procurori. „Duşmanul” său, fostul şef de la DIICOT Alba Iulia, a primit 7 ani de închisoare

Traian Berbeceanu în 2013, la momentul eliberării din arest preventiv

Unul dintre cele mai mediatizate dosare penale din ultimii ani a ajuns la finalul primei etape. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat în 30 iunie 2016 primele decizii, fostul comandant al BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu a fost achitat, iar fostul procuror şef de la DIICOT Alba Iulia, Ioan Mureşan, a primit 7 ani de închisoare.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE 3 Traian Berbeceanu a declarat după aflarea deciziei că vrea la final să revină în cadrul BCCO. ”Am primit aflarea veştii cu sentimentul că s-a făcut dreptate. Singurul meu obiectiv este să revin în cadrul BCCO, să mă întorc la echipa mea şi la colegii mei. Perioada în care am stat departe de activitatea Brigăzii au fost foarte grei”, a declarat Traian Berbeceanu pentru Adevărul.
 
UPDATE 2 Minuta deciziei de la ÎCCJ:
- Achită pe inculpatul Berbeceanu Traian pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, sprijinire a unui grup infracţional organizat prevăzută, spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la delapidare, fals în declaraţii.
 
- Condamnă pe inculpatul Mureşan Ioan la pedeapsa închisorii de 3 (trei) an pentru săvârşirea infracţiunii de represiune nedreaptă, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 5 (cinci) ani, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual. Contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă, inculpatul Mureşan Ioan urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 închisoare, la care se adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte două pedepse, respectiv, 2 ani închisoare, în final, 7 (şapte) ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate.
 
- Condamnă pe inculpatul Muntean Alin Mirel la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de represiune nedreaptă, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual. Contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă, inculpatul Muntean Alin Mirel urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 închisoare, la care se adaugă sporul de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv, 1 an închisoare, în final, 4 (patru) ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate.
 
- Condamnă pe inculpatul Cean Nicolaie Ioan la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 lit.a şi b Cod penal pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.c Cod penal, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de represiune nedreaptă, pedeapsă ce se va executa în regim privativ de libertate
 
”Obligă pe inculpaţii Mureşan Ioan, Muntean Alin Mirel la plata sumelor de câte 8.000 lei şi pe inculpatul Cean Nicolaie Ioan la plata sumei de 4.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate de judecata în fond şi respectiv pe inculpaţii Mureşan Ioan, Muntean Alin Mirel la plata sumelor de câte 8.000 lei şi pe inculpatul Cean Nicolaie Ioan la plata sumei de 4.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare pentru faza de urmărire penală. Obligă pe inculpatul Rusu Gheorghe la plata sumei de câte 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate de judecată în fond şi suma de 7.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare realizate în faza de urmărire penală”, se mai susţine în minuta deciziei de la ÎCCJ. Soluţia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel care va fi judecat tot la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
 
UPDATE 1 ÎCCJ a pronunţat prima sentinţă în dosar. Astfel, fostul procuror Ioan Muresan a primit 7 ani cu executare, Alin Muntean a fost condamnat la 4 ani cu executare, iar ex-procurorul Nicolaie Cean a primit 2 ani cu executare. 
 
Comisarul şef Traian Berbeceanu a fost achitat. Au fot achitaţi şi trei inculpaţi din lotul ”Berbeceanu”: Rusu Anca, Urs Vasile şi Adrian Mihalache. Singurul condamnat dintre cei trimişi în judecată odată cu comisarul şef este Rusu Gheorghe, care a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru evaziune fiscală.

”Achitare pentru toţi. Doamne îţi mulţumim” a scris soţia lui Traian Berbeceanu pe facebook.
 
Iniţial, dosarul a avut două părţi, iar inculpaţii au fost trimişi în judecată separat: lotul ”Berbeceanu” de către DIICOT la Tribunalul Bucureşti, iar lotul ”Mureşan” de către DNA la ÎCCJ. 
 
Judecătorul de la instanţa supremă a decis conexarea celor două cauze într-un singur dosar care a rămas să fie judecat, atât pe fond cât şi în apel, la ÎCCJ. Prima decizie în dosar ar urma să fie pronunţată în 30 iunie 2016, după doi ani de la debutul cercetării judecătoreşti. În tot acest timp au fost audiaţi circa 100 de martori, o parte dintre inculpaţii care au dorit să mai facă declaraţii suplimentare şi au fost administrate mii de pagini de probe, atât în apărare cât şi în acuzare. Având în vedere că instrumentarea dosarului a avut la bază şi interceptări telefonice realizate de SRI, instanţa ar urma să se pronunţe şi cu privire la menţinerea acestora ca probe la dosar.
 
Cei trei inculpaţi trimişi în judecată de către DNA este acuzat de următoarele infracţiuni: 
procurorul Ioan Mureşan - abuz în serviciu, represiune nedreaptă şi fals intelectual; 
procurorul Nicolaie Cean - complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie
ofiţerul de poliţie Alin Muntean - abuz în serviciu, fals intelectual, în formă continuată şi complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă. 
În principal, cei trei sunt acuzaţi de procurori DNA că ar fi fabricat probe împotriva comisarului şef Traian Berbeceanu astfel încât acesta să poată fi cercetat penal şi, în final, înlocuit de la conducerea BCCO Alba Iulia.

Anchetatorii susţin că Mureşan, Muntean şi Cean au desfăşurat “activităţi infracţionale extrem de elaborate”, subtil şi atent construite, prin folosirea cu rea-credinţă a funcţiei şi a instrumentelor procedurale, “rezultatul final constând în colectarea unui material probator cu aparenţă de legalitate şi temeinicie, folosit pentru punerea sub inculpare şi reţinerea părţii vătămate Traian Berbeceanu, scopul principal decelat în anchetă fiind cel al înlăturării acestuia din funcţia deţinută şi al intrării în posesia materialelor compromiţătoare pentru oamenii legii, pe care cel vizat le-ar fi deţinut".
 

Berbeceanu, reţinut şi arestat pe baza unor probe false

 
În urma acestor probe false, poliţistul a fost reţinut şi, ulterior arestat preventiv, pentru ca, în final, să fie trimis în judecată de către DIICOT. DNA afirmă că documentele care au stat la baza începerii urmăririi penale, reţinerii şi arestării preventive a comisarului Berbeceanu au fost false. Este vorba despre declaraţii obţinute prin întrebuinţarea de ameninţări, promisiuni sau favoruri; declaraţii luate unor persoane aflate în relaţii de adversitate notorie cu Berbeceanu Traian; declaraţii conţinând adăugiri sau deformări ale susţinerilor persoanelor audiate; declaraţia inculpatului Cean Nicolaie audiat cu identitate protejată; procese-verbale întocmite de inculpatul Muntean Alin, despre care a cunoscut că au conţinut fals sau trunchiat; documente fără relevanţă probatorie. Martorii folosiţi la instrumentarea dosarului şi-au modificat semnificativ declaraţiile în instanţă, susţinând că au fost forţaţi să afirme lucruri neadevărate despre comandantul BCCO Alba Iulia.
  
Comisarul şef Traian Berbeceanu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional organizat, fals în declaraţii, luare de mită, spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la infracţiunea de delapidare. Alături de acesta au mai fost deferiţi jsutiţiei de către structura centrală a DIICOT Rusu Gheorghe şi Rusu Anca pentru dare de mită, spălare a banilor, delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală şi sprijinirea unui grup infracţional organizat, respectiv Urs Ion Vasile care este acuzat de complicitate la infracţiunea de delapidare, complicitate la infracţiunea de spălare a banilor şi mărturie mincinoasă şi Mihalache Mihai Adrian, acuzat de mărturie mincinoasă.

Ioan Mureşan, fostul procuror şef de la DIICOT Alba Iulia
 
Berbeceanu este acuzat, în principal, că, pe fondul sprijinirii grupului infracţional organizat din care făceau parte inculpaţii Rusu Gheorghe, Cupeţiu Dorin Eugen Ioan şi alte persoane, a primit un autoturism marca VW Passat în valoare de aproximativ 20.000 de euro, de la Rusu Gheorghe şi Rusu Anca, pentru a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, şi anume, furnizarea către susnumiţi a unor date şi informaţii privitoare la cercetarea acestora de către DIICOT. De asemenea, în perioada mai – octombrie 2012, Berbeceanu ar fi divulgat inculpatului Cupeţiu Dorin Eugen Ioan, prin intermediul inculpatului Rusu Gheorghe, împrejurarea că în data de 10.05.2012 se vor efectua percheziţii la domiciliile inculpaţilor Cupeţiu Dorin Eugen Ioan, Balint Dan, Udrea Călin şi Şionei Dorin. 
 
După arestarea comisarului şef, în septembrie 2013, în mai multe oraşe din ţară au avut loc mitinguri de protest prin care s-a solicitat eliberarea poliţistului. Comisarul şef şi-a susţinut permanent nevinovăţia, iar la momentul reţinerii de către procurorii DIICOT Alba Iulia a spus că este o ”mare mârşăvie”. Berbeceanu a fost desemnat în 2007 poliţistul anului în România pentru destructurarea, împreună cu colegii din BCCO Alba Iulia, a mai multor grupări de criminalitate organizată din România.
 
Traian Berbeceanu este în prezent ofier cu atribuţii de execuţie în cadrul IPJ Hunedoara. Ioan Mureşan a fost suspendat din funcţia de procuror la momentul trimiterii în judecată, după care şi-a înfiinţat o firmă de pază şi protecţie. Fostul procuror Nicolaie Cean s-a pensionat, iar ofiţierul Alin Muntean a fost transferat de la BCCO la IPJ Alba.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: