Firmele din Alba trec criza cu deţinuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„ADS Alba“, nr. 16
„ADS Alba“, nr. 16

Sute de deţinuţi de la Penitenciarul de maximă siguranţă Aiud lucrează de la începutul anului pentru a câştiga zile în minus la pedeapsă. Foştii hoţi, scandalagii sau tâlhari merg la serviciu zilnic, opt ore, în afara penitenciarului şi nu sunt tentaţi să fugă, pentru că mai au puţin şi se eliberează. Şi asta, tocmai fiindcă au muncit cu sârg.

Strânse cu uşa de recesiunea economică , multe firme, dar şi instituţii publice din Alba preferă să lucreze cu deţinuţii. Decât un muncitor care strâmbă din nas când vede salariul, e mai bun un deţinut care se mulţumeşte cu oricât îi dai. De fapt, toată lumea iese mulţumită din afacere: şi deţinuţii, şi penitenciarul şi angajatorii.

„De la începutul anului, am încheiat 16 contracte de prestări servicii cu primării, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, dar şi cu firme private. Ca domenii: construcţii, viticultură, manipulare material lemons, cusut încălţăminte. Acum, avem în derulare 9 contracte, în care sunt implicaţi aproape 200 de deţinuţi“, a precizat Ciprian Sabău, director adjunct pentru Educaţie şi asistenţă  psihosocială la Penitenciarul Aiud.

Un deţinut câştigă salariul minim pe economie. Mai exact este plătit cu cel mult 5 lei pe ora de lucru. De fapt, doar 40 la sută din acest venit intră în buzunarul lui, restul îl ia penitenciarul. Un sfert din suma primită de fiecare persoană privată de liberate se pune într-un cont, la care titularul are acces doar după eliberare. 

Poate cel mai important lucru pentru ei este reducerea pedepsei, în funcţie de numărul de zile lucrate. Fiecare deţinut îşi diminuează pedeapsa cu o zi, cu condiţia să muncească alte patru.

Citiţi mai multe despre acest subiect în săptămânalul ADS Alba care poate fi cumpărat de la toate chioşcurile de ziare începând de joi dimineaţă, 13 octombrie 2011.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite