Festivalul Cetăţilor Dacice: peste 100 de „războinici“ daci şi romani vor reînvia atmosfera de acum 2000 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Una dintre atracţiile festivalului sunt luptele dintre reprezentanţii cetăţilor dacice
Una dintre atracţiile festivalului sunt luptele dintre reprezentanţii cetăţilor dacice

Comuna Cetatea de Baltă din Alba va găzdui în perioada 23 – 24 iunie 2018 a XII-a ediţie a Festivalului Cetăţilor Dacice, cel mai vechi festival de reconstituire istorică antică din România.

Timp de două zile aproximativ 100 de războinici daci şi romani vor reînvia atmosfera de acum 2000 de ani, invitând publicul într-o călătorie în timp, chiar în perioada în care a început procesul de formare a poporului român. Festivalul mai cuprinde în afara luptelor între daci şi romani, ateliere antice şi concertele în aer liber de folclor.

Festivalul Cetăţilor Dacice – cel mai vechi festival de reconstituire antică din România – este şi în acest an o invitaţie inspirată pentru cei care iubesc istoria transformată în spectacol oferind un program divers care cuprinde atât evenimente culturale cât şi spectacole de reenactment, lupte între daci şi romani, ateliere antice, concerte în aer liber dar şi întreceri între voinicii şi „puii de daci” din cetăţile dacice din Alba. Festivalul este găzduit în acest an, în perioada 23 – 24 iunie 2018, de Cetatea de Baltă, Judeţul Alba.

Sâmbătă manifestările debutează cu întrecerile generaţiei „pui de dac”- un concurs de cultură generală despre istoria daco-romană la care participă elevi de la şcolile din localităţile: Cugir, Cricău, Cetatea de Baltă, Ighiu şi Săsciori. În jurul amiezii vor fi deschise taberele şi atelierele meşteşugăreşti antice: prelucrare os, prelucrare lemn, monetărie, întreţinere echipamente, jocuri romane, plante dacice, metalurgie, scriptoria, fierărie, metaloplastie, bucătărie, antrenamente soldaţi şi antrenamente gladiatori. 

La activităţile din tabăra dacică dar şi la spectacolele de reenactement istoric participă: Garda Apulum – Alba Iulia,

Imagine indisponibilă

Terra Dacica Aeterna – Cluj-Napoca, Geto-Dacii din Moldova – Iaşi, Geto-Dacii Sudcarpatici – Piteşti şi Vivat Tomis – Constanţa. Pe parcursul zilei vor avea loc demonstraţii de tehnică militară daco-romană, dansuri antice, lupte de gladiatori. În cursul serii este programată marea bătălie dintre daci şi romani. Petrecerea dacică va continua până spre miezul nopţii cu Rugul lui Zamolxe, un ritual de incinerare specific dacilor.

Duminică – Festivalul Cetăţilor Dacice cuprinde noi activităţi în tabăra antică, demonstraţii de luptă şi militare, însă cel mai important moment este Decathlonul Dacic – un concurs între echipele de voinici ale cetăţilor dacice din Alba: Cugir, Cricău, Cetatea de Baltă, Ighiu şi Săsciori. 

Probele de concurs sunt extrem de inedite respectiv: „Arcul viteazului” – tir cu arcul, „Rapid şi puternic” – transport 25 kilograme de nisip, „Suliţaşul Cetăţii” – aruncarea suliţei la distanţă, „Cel mai iute de picior” – ştafetă, alergare cu mielul, „Braţul de fier” – skandenberg, „Să ne unim forţele” – tras cu frânghia, „Luptător dac” – luptă pe butuci, „Voinicul din Cetate” – aruncarea bolovanului, „Îndemânare şi curaj” – căţăratul pe catarg, „Cărăuşii Cetăţii” – transport apă în ciubere. Festivalul Cetăţilor 

Festivalul Cetăţilor Dacice este o marcă înregistrată a Consiliul Judeţean Alba, fiind cel mai important festival dacic din România. Evenimentul se desfăşoară anual în preajma zilei de Sânziene (24 iunie) şi are ca scop promovarea tradiţiilor şi potenţialului turistic al judeţului Alba. Festivalul este şi o întrecere inedită între flăcăii a cinci localităţi din Alba pe raza cărora s-au aflat importante cetăţi dacice: Cricău, Cetatea de Baltă, Cugir, Ighiu şi Săsciori.  Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, în parteneriat cu Primăria comunei Cetatea de Baltă, însă în fiecare an sunt implicate în festival toate primăriile din localităţile pe raza cărora se află vestigii ale unor cetăţi dacice respectiv Cetatea de Baltă, Cricău, Ighiu, Săsciori şi Cugir.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite