Executarea Primăriei Sebeş cu suma de 1,2 milioane lei, anulată. Instituţia vrea banii înapoi de la firma Nichi Ardeal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăria Sebeş
Primăria Sebeş

Tribunalul Alba a dispus marţi, 12 aprilie, anularea tuturor formelor de executare silită efectuate în dosarul privind investiţia de la baza sportivă din Parcul Arini, în municipiul Sebeş. Primăria a fost executată silit prin decizie definitivă în instanţă pentru suma de peste un milion de lei, aferentă contravalorii unor lucrări executate de firma Nichi Ardeal Construct SRL.

Potrivit unui comunicat de presă transmis joi, 14 aprilie, de reprezentanţii primăriei municipiului Sebeş, Nichi Ardeal Construct SRL Sebeş a pierdut procesul cu Primăria şi „trebuie să restituie suma de 1.266.518,77 lei”. De asemenea, reprezentanţii Primăriei au transmis că „execuţia silită a fost ilegală”.

„Anul trecut, în baza sentinţei Judecătoriei Sebeş s-a respins contestaţia la executare, formulată de Primăria Sebeş şi s-a instituit poprirea pe conturile administraţiei locale din Sebeş pentru suma de 1.266.518,77 lei, reprezentând contravaloarea construcţiilor realizate în Parcul Arini, de SC Nichi Ardeal Construct SRL, plus cheltuieli de judecată şi executare”, au transmis reprezentanţii Primăriei.

Tribunalul Alba a dispus marţi, 12 aprilie, anularea tuturor formelor de executare silită efectuate în dosarul de executare. „Admite apelul formulat de către contestatoarea Municipiul Sebeş, reprezentat prin primar, împotriva Încheierii nr. 631/2015 a Judecătoriei Sebeş, pronunţată în dosar nr. 733/298/2015. Schimbă, în tot, hotărârea atacată şi, rejudecând cauza: Admite contestaţia la executare formulată de Municipiul Sebeş, în contradictoriu cu SC Nichi Ardeal Construct SRL şi, în consecinţă: Dispune anularea tuturor formelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 543/2015 al BEJ Benteu Aron. Definitivă”, se precizează în soluţia pe scurt dată de Tribunalul Alba, pe data de 12 aprilie.

Reprezentanţii Primăriei Sebeş au mai transmis că „urmează să solicite restituirea sumei de 1.266.518,77 lei”. Omul de afaceri Nicolae Matei, administrator al societăţii SC Nichi Ardeal Construct SRL, a declarat pentru alba24.ro că nu comentează decizia instanţei dar a tras atenţia că interpretarea făcută de reprezentanţii Primăriei Sebeş, potrivit căreia execuţia silită a fost ilegală, nu se regăseşte în decizia instanţei, care a dispus doar anularea tuturor formelor de executare silită. „În şapte – opt zile se va dovedi că au minţit”, a spus Nicolae Matei.

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite