Evoluţia cazurilor de coronavirus în Alba: 2 cazuri confirmate în 3 zile, din aproape 400 de teste prelucrate

Evoluţia cazurilor de coronavirus în Alba: 2 cazuri confirmate în 3 zile, din aproape 400 de teste prelucrate

Numărul persoanelor confirmate scade constant în Alba

În ultimele trei zile, în Alba, au fost testate pozitiv doar trei cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit informaţiilor date publicităţii marţi, 21 aprilie, de către Direcţia de Sănătate Publică Alba, în Alba sunt 159 de persoane diagnosticate cu noul coronavirus, 37 au fost declarate vindecate, fiind înregistrate şi 5 decese.
Rata este cu puţin mai mare decât cea a vindecărilor de la nivel naţional, cifrată la 22,57%.

În ultimele 72 de ore, în cele două laboratoare din Alba au fost testate pozitiv doar trei persoane. În perioada celor trei zile, de sâmbătă şi până luni, au fost procesate, la DSP Alba şi Spitalul Judeţean, un număr de 392 de teste. 
 
Până marţi, în Alba au fost înregistrate şi 5 decese din cauza acestei boli, adică 3,16% din totalul celor infectaţi. La nivel naţional, mortalitatea este de 5%. De la începutul perioadei de testare au fost fost efectuate în total, în cele două laboratoare din judeţ, 4.254 de teste. Marţi, 21 aprilie, în laboratorul DSP şi cel al Spitalului Judeţean Alba se află în lucru circa 296 de teste.

Pe teritoriul României, au fost confirmate 9.242 de cazuri de persoane infectate. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.153 au fost declarate vindecate şi externate. Totodată, 482 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 306 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 245 de pacienţi. Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 13.372 de persoane. Alte 41.136 persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. 


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările