Eveniment controversat la Alba Iulia, de Ziua Naţională. Primăria l-a autorizat ca marş patriotic, cei care-l organizează vor protest anti-certificat verde

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Simion la Marşul Unirii organziat în 1 decembrie 2020. Foto captură video
George Simion la Marşul Unirii organziat în 1 decembrie 2020. Foto captură video

Potrivit instituţiei care a autorizat protestul, evenimentul va fi unul patriotic şi va reuni circa 100 de persoane, însă organizatorii marşului, mai exact cei de la AUR, vorbesc despre o participare mult mai amplă şi de un protest contra certificatului verde.

Totul este organizat sub denumirea de Marşul Unirii, eveniment care, paradoxal, este inclus în programul oficial al manifestărilor dedicate Zilei Naţionale, începând cu ora 8.00. 

Marşul era organizat în trecut de studenţi din Basarabia, dar în ultimii ani a fost confiscat de George Simion şi a devenit un eveniment politic al AUR. 

În cererea de aprobare depusă la Primăria Alba Iulia de deputatul AUR, Daniel Gheorghe Rusu, se precizează că vor participa circa 100 de persoane. În comunicatul oficial transmis de AUR se susţine, însă, că vor fi peste 3.000 de oameni prezenţi. 

Deşi era cunoscut la nivelul autorităţilor locale că marşul a devenit de la o vreme unul politic, fără vreo legătură cu ceea ce era cândva,  acesta a fost introdus totuşi în programul oficial, stârnind numeroase nedumeriri.

Şi în 2020, chiar dacă Alba Iulia era în carantină, sute de oameni conduşi de George Simion şi Diana Şoşoacă au mărşăluit fără a fi deranjaţi de autorităţi pe străzile din municipiu. În 2021, situaţia se va repeta, se pare, la o scară mult mai mare.

Deşi cererea a fost făcută de către un deputat AUR, primarul Gabriel Pleşa a insistat pe ideea că lucrurile sunt doar civice şi patriotice. De asemenea, a precizat că nu crede că va fi o manifestare politică.

„Am atenţionat încă o dată organizatorii să nu se folosească decât cântece patriotice, sloganuri, însemne care se potrivesc pentru Ziua Naţională. Orice altă manifestare împotriva oricui sau orice va fi sancţionată conform legii. Şi cei de la Jandarmerie, care asigură ordinea vor filma şi vor fi prezenţi pe tot parcursul acestui marş. Sper din suflet ca organizatorii să înţeleagă că nu e bine şi nu vreau să politizăm, să transformăm Ziua Unităţii Naţionale într-o astfel de manifestaţie. Sunt convins totuşi că oamenii vor înţelege acest lucru dar, sigur, va trebui să fim foarte atenţi”, a transmis marţi primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa.

Pe mai multe grupuri de Facebook apropiate de AUR au apărut postări în care români din toată ţara sunt chemaţi la Alba Iulia pentru un protest anti-certificat verde.

Vă mai recomandăm:

 

Cazul militarului decedat, din cauza unor grave erori umane, pe un tanc, în gara Alba Iulia. După trei ani, procurorii au doar un cerc de suspecţi VIDEO

 

Ministrul Grindeanu a verificat lotul 2 al Autostrăzii Sebeş-Turda, „fără să ştie nimeni“. Când se deschide traficul VIDEO

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite