Evaziune de peste 2,6 milioane de lei din afaceri cu piei de animale. Persoane condamnate cu suspendare pentru rambursări ilegale de TVA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
evaziune

Peste 2,6 milioane de lei este prejudiciul provocat la bugetul statului de doi administratori ai unor societăţi comerciale din Sebeş, respectiv Vidra, care au creat un mecanism financiar menit să le permită obţinerea ilegală de rambursare de TVA.

Activităţile infracţionale au avut loc în perioada 2009 - 2011, iar procurorii au fost sesizaţi în 2015. A rezultat un dosar penal în care au fost trimişi în judecată doi inculpaţi, finalizat, recent, la prima instanţă sesizată, Tribunalul Alba. Astfel, inculpaţii Ş. Sever şi T. Ion a fost condamnaţi, fiecare, la 2 ani de închisoare, cu suspendare condiţionată pe o perioadă de 4 ani, pentru evaziune fiscală. Instanţa a mai dispus recuperarea prejudiciului cauzat bugetului.

”Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F., reprezentată teritorial de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba şi, în consecinţă, obligă în solidar inculpaţii şi partea responsabilă civilmente S.C. Tue S.R.L. Sebeş, prin administrator judiciar la plata sumei de 2.596.832 lei reprezentând T.V.A. dedus în mod nelegal şi rambursat, rămas nerecuperat din prejudiciul total de 2.601.832 lei”, se precizează în minuta deciziei de la Tribunalul Alba.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în fapt, că inculpatul Ş. Sever a avut calitatea de asociat unic şi al societăţii S.C. Tue S.R.L. Sebeş cu obiect de activitate „tăbăcirea şi finisarea pieilor de animale, prepararea şi vopsirea blănurilor”, societate care şi-a desfăşurat activitatea prin punctul de lucru din judeţul Sibiu. În rechizitoriu s-a mai reţinut că acesta a achizitionat de pe piaţa liberă, de la diferite persoane, piei de bovină, pe care le-a prelucrat  şi le-a comercializat în Italia şi, pentru a obtine un profit ilegal, a creat un mecanism financiar prin intermediul căruia a solicitat şi a obţinut, în mod ilegal, rambursare de T.V.A.

Astfel, potrivit rechizitoriului, administratorul a înregistrat în contabilitatea societăţii 148 facturi, emise în fals de alte trei societăţi de activitatea cărora se ocupa T. Ion, care era şi împuternicit pe conturile bancare. Caracterul fictiv al operaţiunilor comerciale pretins a fi fost derulate între societăţi rezultă din neconcordanţele în ceea ce priveşte declaraţiile informative referitoare la achiziţiile şi livrările de mărfuri. Conform rechizitoriului, din suma totală de 6.189.379 achitată de firma cu sediul în Sebeş către una din societăţile cu sediul în comuna Vidra, inculpatul T. Ion a ridicat în numerar suma de 2.056.000 lei, o parte din sume fiind redirecţionate către celelalte două firme, fiind ulterior retrase de persoane din anturajul inculpatului şi predate acestuia care, la rândul său, după ce îşi oprea 1% din valoarea totală a facturilor emise, remitea banii inculpatului Ş. Sever iar acesta îi introducea în circuitul economic sub formă de împrumuturi.

De asemenea, în rechizitoriu s-a mai menţionat că în perioada semestrul II 2009 – semestrul II 2011, s-a solicitat spre rambursare T.V.A. în valoare totală de 6.378.924 lei, sumă ce a fost aprobată integral de către organele fiscale, societatea din Sebeş beneficiind de ea prin compensarea altor obligaţii fiscale în cuantum de 568.184 lei şi prin restituire efectivă – 5.810.740 lei. Instanţa a mai dispus anularea celor 144 de facturi emise în fals şi a menţinut măsurile asiguratorii dispuse de procurori în urmă cu 4 ani. Hotărârea a fost contestată, dosarul urmând să fie soluţionat definitiv de un complet de la Curtea de Apel Alba Iulia.

Citiţi şi:

 

Eleva exclusă de la Bacalaureat după ce i-a sunat telefonul a învins definitiv Inspectoratul Şcolar. Tânăra s-a înscris la noua sesiune a examenului

 

„Curechiu umplut“ şi „peşte cu maionez“. Meniu din 1907 pentru o masă organizată în onoarea ofiţerilor români din Transilvania

 

FOTO Acţiune de căutare a rămăşiţelor unui partizan ucis de Securitate în Apuseni, încheiată fără rezultat. Care ar fi motivele nereuşitei arheologilor

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite