Evaluare Naţională 2015 Alba. Subiecte Matematică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evaluare Nationala 2015. Absolventii claselor a VIII-a susţin miercuri, 24 iunie, proba la Matematică. În judeţul Alba s-au înscris, anul acesta peste 2.800 de elevi.

UPDATE

La  Matematică, au fost prezenţi, miercuri, peste 2.700 de elevi de clasa a VIII-a din judeţul Alba. Testarea nu a fost susţinută de 60 de elevi, care au absentat de la ultima probă. S-au menţinut cazurile speciale existente luni, când s-a desfăşurat prima probă a examenului de Evaluare Naţională, cea la Limba şi literatura română. Astfel, trei cazuri speciale au cerut suplimentarea timpului alocat probei de Matematică, cu o oră şi jumătate.

Evaluare Naţională 2015. Alba 

Anul acesta, în judeţul Alba s-au înscris 2.844 de elevi. Pentru buna desfăşurare a examenului, au fost organizate 74 centre de examen. Lucrările vor fi corectate în patru centre de evaluare.

Evaluarea Natională 2015. Regulile din sala de examen  

Examenul începe la 9 dimineaţa, însă elevii trebuie să fie în bănci de la ora 8.30. În ceea ce priveşte accesul în sălile de examen, elevii sunt aşezaţi alfabetic câte unul în bancă, iar pe uşa de la intrarea fiecărei săli de examen este lipită o listă cu numele candidaţilor distribuiţi acolo. Adolescenţii nu au voie să intre în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoşe sau poşete candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învăţământ în acest scop. Ordinul de ministru care stipulează aceste reguli spune că elevii care refuză depozitarea obiectelor menţionate, în sala stabilită de comisie, nu vor fi primiţi în examen. 

subiecte matematica evaluare nationala 2015
subiecte matematica evaluare nationala 2015

De asemenea, candidaţii nu au voie să aibă, în sălile de examen, asupra lor sau în băncile în care sunt aşezaţi, orice fel de manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor. „Se mai interzice candidaţilor să aibă telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare care permite conectarea la internet, la reţele de socializare, şi care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu exteriorul”, atrag atenţia reprezentanţii Ministerului Educaţiei. Nu în ultimul rând, se interzice candidaţilor să comunice între ei sau cu cineva din exterior, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

„Înainte de începerea probelor, asistenţii prezintă candidaţilor aceste reguli şi le solicită să predea toate eventualele materiale şi obiecte care, potrivit reglementărilor în vigoare, sunt interzise în sala de examen. Apoi, candidaţii semnează un proces-verbal în care se regăsesc aceste reguli şi menţiunea că ştiu că nerespectarea acestora are consecinţe”, mai arată sursele citate.

Evaluare Naţionala 2015. Consecinţele încălcării regulilor

Încălcarea acestor reguli este considerată fraudă sau tentativă de fraudă, iar candidaţii respectivi vor fi eliminaţi de la probă, indiferent dacă materialele sau obiectele interzise au fost folosite sau nu. Candidaţii eliminaţi de la o probă pentru fraudă sau tentativă de fraudă vor primi nota 1.

Calendar Evaluarea Naţională 2015 

24 iunie – Proba la Matematică

26 iunie – Afişarea rezultatelor

26 iunie – Depunerea contestaţiilor

27 – 29 iunie – Rezolvarea Contestaţiilor

30 iunie – Afişarea rezultatelor finale

Pe aceeaşi temă:

 

Evaluarea Naţională 2015 Alba. Elevii susţin că subiectele la Română au fost accesibile

 

Evaluarea Naţională 2015 Alba. Subiecte Limba Română - basmul şi ia românească. Rezolvări, pe adevarul.ro

 

Evaluarea Naţională 2015 Alba. Subiecte Limba Maternă. La Limba Maghiară a picat poezia şi monologul

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite