Eroul de la Poşaga. În comuna din Apuseni există un monument închinat unui tânăr decedat în Revoluţia din 1989

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monumentul închinat eroului de la Poşaga, decedat în Revoluţia din Decembrie 1989
Monumentul închinat eroului de la Poşaga, decedat în Revoluţia din Decembrie 1989

În comuna Poşaga din Munţii Apuseni există un tip de monument mai puţin întâlnit în România. În centrul satului cu acelaşi nume a fost ridicat monumentul închinat unui erou din Revoluţia din Decembrie 1989.

Un fiu al satului era înrolat în armată, la o unitate militară din Bucureşti, a fost împuşcat mortal în timpul evenimentelor sângeroase din urmă cu aproape 28 de ani. Mircea Roşa avea 20 de ani atunci când a căzut secerat de gloanţele trase la Revoluţiei. Tânărul militar a murit în 24 decembrie 1989, împuşcat în cap în zona Radiodifuziunii române.

Acesta era soldat în termen la ”Batalionul 98 infanterie - Pază Obiective Speciale”, sau U.M. 01908, care era un batalion unde militarii erau instruiţi pentru serviciul de gardă la obiective strategice cum ar fi aeroporturi, poduri şi tunele. Mircea Roşa a fost una dintre victimele diversiunilor care au avut loc în zilele sângeroase ale revoluţiei. La momentul decesului, eroul din Apuseni purta ciorapii de lână făcuţi de mama lui la Poşaga. Aceştia au fost indiciul după care a fost recunoscut şi, astfel, a putut fi adus şi înmormântat acasă, în satul din Apuseni.

Monumentul închinat acestuia a fost ridicat de familie în anul 1990, care a cheltuit o sumă destul de importantă pentru construirea acestuia. Părinţii tânărului erou au 71 de ani (mama) şi 73 de ani (tatăl) şi îşi duc în continuare

monument erou posaga

existenţa la Poşaga, trişti, în continuare, pentru destinul tragic al fiului lor. ”Cu greu ne-am revenit din această tragedie. Nu ne-am gândit niciodată că atunci când va pleca în armată se va întoarce înapoi în sicriu. Am vrea să ştim şi noi cine a tras atunci pentru ca să fim mai împăcaţi, dar nu cred că vom mai trăi noi ca să aflăm lucrurile astea. Am făcut monumentul ca să îşi amintească lumea de el şi de sacrificiul pe care l-a făcut pentru ţară”, spune o rudă a tânărului decedat. Cei doi părinţi beneficiază de drepturile legale de urmaşi ai unui erou martir al Revoluţiei din 1989.

Primarul din Poşaga, Ionel Bulgăr, este căsătorit cu o soră a militarului mort, deci ar fi trebuit să îi fie cumnat dacă acesta trăia şi în prezent. ”Familia a făcut un efort mare pentru a construi monumentul, care este acum reprezentativ pentru comună, fiind şi un loc de reculegere. De fiecare dată când sunt comemoraţi eroii comunei, ne adunăm la monument unde se face o slujbă şi se depun coroane de flori”, a spus primarul. 

Construcţia îl reprezintă pe Mircea Roşa în mărime naturală, cu haine militare şi arma la piept. În spate au fost amplasate două coloane, unde, pe două plăci de marmură, sunt trecute şi numele eroilor din Poşaga decedaţi în cele două războie mondiale. 23 de locuitori din sat s-au sacrificat în primul Război Mondial, iar 28 au murit în cel de-al doilea Război Mondial. Poşaga este o comună amplasată în nord-estul judeţului Alba, în Apuseni, la limita cu judeţul Cluj. Are circa 1.100 de locuitori răsfiraţi în şapte sate de munte.

Citiţi şi:

Cum se manifestă personalitatea sadică. Caracteristicile psihopatologice ale acestui tip de comportament deviant

Ce s-a ales de minele din Apuseni: istoria unui dezastru  

Licitaţie de aproape 5 milioane de euro la Primăria Alba Iulia pentru amenajarea şi întreţinerea spaţiilor verzi  

Cum se poate obţine aur artificial din plumb. „Piatra filozofală“ descoperită în urmă cu 60 de ani  

Cum se pot recupera datoriile la întreţinere. Asociaţia de proprietari poate să vândă apartamentul datornicului  

Amendă sau avertisment? Cum tratează poliţiştii faptele şoferilor care încalcă legislaţia rutieră  

Cum a fost sărbătorită împlinirea a 100 de ani de la naşterea lui Avram Iancu. Crucea inaugurată de Regele Ferdinand şi Regina Maria pe Muntele Găina

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite