Elevii de pe Valea Sebeşului au intrat în vacanţa de vară. Obiceiul secular care le scurtează anul şcolar
0
Pentru elevii din satele pastorale de pe Valea Sebeşului, vacanţa de vară a venit cu o lună mai devreme. Copiii îşi vor însoţi părinţii în transhumanţa anuală, cu oile la munte.
Vineri, 13 mai, a fost ultima zi de şcoală din acest an pentru preşcolarii şi şcolarii din Loman, Pleşi şi Tonea, comuna Săsciori, respectiv Purcăreţi şi Strungari din comuna Pianu. În total, este vorba despre mai mult de o sută de copii care au plecat în vacanţă mai repede decât ceilalţi elevi din sistemul de învăţământ, cu aprobare de la Inspectoratul Şcolar Judeţean. La fel, în toamnă, aceşti copii încep şcoala în data de 1 octombrie. Există o hotărâre a Consiliului de Administraţie al IŞJ Alba, avizată de Ministerul Educaţiei.
Pentru „văratul” oilor la munte, fiecare sat îşi are propriile stâne, unde organizarea vieţii pastorale se face prin asociere pe criterii de rudenie, prietenie sau vecinătăţi. Şi în timpul regimului comunist, copiii din aceste sate pastorale de munte aveau aceeaşi structură a anului şcolar, cu o vacanţă de vară de patru luni şi jumătate.
Luni, majoritatea copiilor şi-au făcut bagajele, împreună cu familiile lor, şi au început transhumanţa anuală. Tradiţia se păstrează de sute de ani şi presupune urcarea cu oile în pajiştile montane, unde vor rămâne până la toamnă.
Foto: captură video Youtube
Pentru câteva săptămâni vor poposi într-o zonă semi-alpină, după care vor urca în zonele înalte, pentru tot parcursul verii, la aproape 2000 de metri altitudine. Aproape fiecare familie din aceste sate are cel puţin o sută de oi. Hrănirea acestora ar fi imposibilă în sat, de aceea strămoşii oamenilor de aici au găsit soluţia transhumanţei. Drumul până la prima destinaţie este de 20 de kilometri, care trebuie parcurşi pe jos pentru a putea însoţi animalele.. Stânele înşirate una lângă cealaltă găzduiesc familiile de ciobani.
Viaţa la stână nu este deloc uşoară, iar copiii lucrează cot la cot cu adulţii. Ştiu să mulgă oile, să le ducă la păscut şi chiar să facă brânză. Aşa au trăit şi părinţii, şi bunicii acestora. Rareori un membru al familiei îşi face un rost departe de casă, în alt domeniu decât oieritul. Pentru părinţi, ar fi foarte greu să se descurce fără ajutorul copiilor. ”Cu ei ne ajutăm, cu ei ne ţinem gospodăria. Fac de toate, chiar şi încheagă laptele pentru brânză. Se mai plâng că ar vrea vacanţă, dar aşa s-au obişnuit, cu animalele la păscut pe munte”, spune Ioan Jinar, locuitor din satul Loman.
Se încarcă comentariile...
