Elevii de la un liceu din Blaj au primit de două ori subiectele greşite la Bacalaureat, la proba de Limba şi Literatura Română

Elevii de la un liceu din Blaj au primit de două ori subiectele greşite la Bacalaureat, la proba de Limba şi Literatura Română

Elevii de la profilul Uman, care susţin examenul de bacalureat la Colegiul Naţional ”Inochentie Micu Clain” din Blaj au primit de două ori subiecte greşte la proba de Limba şi Literatura Română desfăşurată luni, 1 iulie 2019.

Ştiri pe aceeaşi temă

Iniţial, elevii de la profilul Uman au primit un set de subiecte care eraud edicate profilului Real. După aproximativ 20 de minute, timp în care elevii deja scriau, comisia i-a anunţat că au primit subiectele greşite. Foile de examen au fost anulate şi elevii au primit un alt set de subiecte.
 
După câteva momente, elevii şi-au dat seama că şi noile subiecte erau greşite, fiind de fapt aceleaşi cu cele de la profiul Real pe care le primiseră şi prima dată.
 
Elevii i-au semnalat preşedintelui de comisie problema. Acesta a comparat subiectele şi şi-a dat seama că sunt greşite din nou aşa că foile de examen au fost din nou anulate. După aproximativ 50 de minute de la începerea probei de BAC, elevii de la uman au primit subiectele corecte.
 
Inspectorul şef al IŞJ Alba, Marcela Dărămuş, a confirmat pentru alba24.ro problema apărută în timpul examenului de Bacalaureat de la liceul din Blaj. ”A doua pagină a fost greşită, prima pagină a fost ok. Problema s-a remediat şi copiii au primit trei ore, din momentul în care au primit subiectul, conform metodologiei. Nu s-a îmtâmplat o tragedie aşa de mare, s-a dat subiectul corect, dacă nu era subiectul corectat şi remediat atunci era bai”, a declarat Marcela Dărămuş, care a completat că cel mai probabil eroarea s-a produs din grabă, pentru a aduce la timp subiectele. În final, Dărămuş a mai declarat că la nivelul instituţiei pe care o conduce a fost deschisă o anchetă în acest caz.
 
UPDATE Comisia de Bacalaureat a revenit cu precizări: În data de 01.07.2019, la proba scrisă de Limba şi literatura română, din cadrul examenului de bacalaureat naţional, sesiunea iunie-iulie 2019, la Centrul de Examen de la Colegiul Naţional „Inochentie Micu Clain” Blaj, imediat după ora 9.00 când au fost deschise plicurile cu subiecte în sălile de clasă unde candidaţii trebuiau să primească subiect pentru profilul umanist, Comisia din Centrul de Examen a constatat că aceşti candidaţi au primit subiect de profil real.
 
În aproximativ 30 de minute din acel moment, Comisia a remediat total situaţia creată, distribuind candidaţilor subiectul corect si corespunzător profilului. Din momentul distribuirii subiectului corect, timpul alocat rezolvării acestuia a fost de trei ore, conform Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de bacalaureat — Anexa 2 la OMECTS nr. 4799/2010 şi a procedurilor în vigoare. Ca urmare a celor întâmplate în Centrul de Examen de la Colegiul Naţional „Inochentie Micu Clain” din Blaj, la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba, s-a demarat o anchetă referitoare la acest caz şi de asemenea s-au luat măsurile corespunzătoare desfăşurării următoarelor probe de examen.
 
Patru elevi au fost eliminaţi din examenul de Bacalaureat, în Alba, luni, în urma probei de Limba şi literatura română după ce au fost prinşi cu telefoane mobile asupra lor în sălile de examen. Este vorba despre absolvenţi din Apuseni, mai exact doi care au dat examen la Liceul Tehnologic Silvic Câmpeni şi câte unul de la Liceul ”Horea, Cloşca şi Crişan” Abrud şi Liceul ”Dr. Lazări Chirilă” Baia de Arieş.
 
În judeţul Alba, dintre cei 2.334 de absolvenţi înscrişi la Bacalaureat la proba de Limba şi Literatura Română, au lipsit 68.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: