„Echipa de tuns oi“, afacerea profitabilă începută în Spania şi transferată în România

„Echipa de tuns oi“, afacerea profitabilă începută în Spania şi transferată în România

Afacerea de tuns oi ai întreprinzătorului este profitabilă

Un întreprinzător din Alba, întors acasă după ce a muncit în Spania aproape 14 ani, a deschis o afacere inedită. Şi-a cumpărta maşini de tuns oi performante şi a angajat oameni care colindă ţara în lung şi în lat pentru a-i ajuta pe ciobani la tunsul oilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Echipa de Tuns Oi” a fost înfiinţată la iniţiativa lui Florin Muntean, în vârstă de 39 de ani. Acesta a început activitatea de tuns oi în Spania, unde a dus mai mulţi români pentru a tunde oile spaniolilor. La întoarcerea în ţară, a transferat şi afacerea. În perioada februarie – iunie, echipele întreprinzătorului din Alba sunt la dispoziţia ciobanilor care au nevoie de tuns oile. În restul anului, oamenii sunt angajaţi de fabrici de îngrăşat miei pentru comenzi de anvergură, în care tund zeci de mii de miei. Iniţial, în Spania, Florin Muntean a avut o firmă în domeniul construcţiilor, care a dat faliment în timpul crizei imobiliare.
 
”Am zis acum vreo cinci ani să încerc şi în România şi am descoperit că aici merge mai bine pentru că sunt multe ferme de îngrăşat oi, şi avem mult de lucru până în decembrie. Noi tundem până în decembrie la ferme, pe urmă stăm în ianuarie şi începem în februarie la oieri în zona Covasna. Până la sfârşitul lui iunie tundem pentru ciobani, apoi revenim la ferme. Câteodată se mai nimereşte să ajungem la ferme şi până în iunie, dacă sunt fabrici care au animale de vândut şi care trebuie tunse înainte să fie vândute”, spune reprezentantul”Echipei de Tuns Oi”. 
 
 
Ca orice afacere care să dea randamentul scontat a fost nevoie de o investiţie importantă în achiziţionarea maşinilor de tuns oi. Rapiditatea conmtează foarte mult într-o astfel de afacere. Acesta şi-a făcut şi o afacere auxiliară din comercializarea de maşini pentru tuns oi importate din străinătate. ”Avem maşini de tuns profesionale aduse din Elveţia. Investiţia a fost foarte mare, preţul unei maşini este de 1.200 de euro. Oamenii pot tunde chiar şi 200 de oi pe zi la o astfel de maşină”, a declarat Florin Muntean.
 
Preţul pe oaie diferă în funcţie de rasă, precum şi cantitatea de lână scoasă. La rasa Merinos costul este de 5 lei/bucată, iar la Ţurcană - 4 lei. Mieii de la ferme cam la fel. Tunsul unei oi durează în mod normal în jur de un minut-un minut şi jumătate, însă depinde de cât de curată este oaia. O ţurcană scoate în jur de 2,5 – 3 kg de lână, iar una merinos circa 4 kg. ”Afacerea merge foarte bine, dar ne confruntăm cu lipsa de personal, ca în toate domeniile”, spune întreprinzătorul din Alba.
 
Un motiv este şi faptul că această meserie este una destul de grea. Persoana trebuie să stea aproape tot timpul aplecat cu maşina de tuns într-o mână şi oaia în cealaltă timp de mai multe ore, cât se desfăşoară munca. Printre cei 15 oameni din echipele de tuns sunt persoane care fac această meserie de când erau tineri. Echipele colindă ţara acolo unde este nevoie de tunsul oilor, dar comenzile sunt luate în funcţie de numărul oilor de tuns. De regulă, nu sunt luate comenzi mai mici de 4.000 – 5.000 de oi. Un client important este o fermă din Medgidia care are 15.000 de oi.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările