Dosarul Romexterra, retrimis în instanţă cu trei inculpaţi de la Mia Carn SRL. Angajatele băncii din Alba au fost iertate de procurori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un dosar de înşelăciune în domeniul bancar, instrumentat iniţial de procurori de la DNA Alba Iulia, a fost retrimis în instanţă de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud. Este vorba despre aşa-zisul dosar Romexterra cu şapte inculpaţi, returnat Parchetului de către instanţele din Alba pentru refacerea urmăririi penale. Procurorii din Aiud au decis retrimiterea în judecată a trei persoane, foste angajate la Mia Carn SRL Mirăslău.

Persoanele judecate în prezent de către Judecătoria Aiud pentru înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la înşelăciune şi înşelăciune în forma participaţiei improprii sunt Ispas Maria, fost administrator al societăţii Mia Carn SRL Mirăslău (în faliment) şi Damian Livia respectiv Rauh (fostă Pop) Catrina, foste contabile ale societăţii. Cele trei sunt acuzate că au întocmit în fals documente pe numele unor angajaţi ai firmei cu ajutorul cărora au obţinut credite de la MKB Romexterra Bank, care a devenit între timp Nextebank. Contractele de credit au fost încheiate, în mod fictiv, în numele mai multor angajaţi ai SC Mia Carn SRL, care au semnat documentele bancare necesare acordării creditului fără a li se aduce la cunoştinţă natura acestor acte şi fără a încasa banii acordaţi de bancă. Ulterior, aceste persoane au fost obligate să achite creditele.

DNA a trimis, iniţial, în judecată şi patru angajate ale băncii. Nichimiş Marinela Ramona, Vîntu Mihaela Carmen, Barbu Mihaela şi Şipoş Stanca au fost acuzate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu consecinţe deosebit de grave. Prejudiciul calculat iniţial era de peste 2 milioane de lei. După resturirea cauzei la DNA, dosarul a fost transmis Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, în condiţiile în care, în 2013, cauzele de înşelăciune cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro au fost scoase din competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Noul dosar a fost trimis în instanţă în ianuarie 2015, dar până în prezent nu s-a început judecata pe fond, fiind tot în procedura camerei prelimiare.

Parchetul Aiud, obligat să reia urmărirea penală

Banca păgubită prin acordarea ilegală a creditelor (Nextebank) a contestat în instanţă đecizia procurorilor de a clasa urmărirea penală faţă de cele patru angajate implicate în procedura de acordare a creditelor. În 18 iunie 2015, Judecătoria Aiud a admis în parte plângerea băncii şi a decis desfiinţarea soluţiei de clasare dispusă de procuror faţă de Vîntu Mihaela Carmen şi Şipoş Stanca şi reluarea urmăririi penală faţă de acestea sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Instanţa a menţinut decizia de clasare în legătură cu celelate două persoane cercetate iniţial: Nichimiş Marilena Ramona şi Barbu Mihaela.

Cele trei reprezentante ale firmei Mia Carn SRL au mai fost trimise în judecată într-un dosar similar, în 31 august 2015, tot la Judecătoria Aiud. Ispas Maria, Damian Livia şi Rauh Catrina sunt acuzate de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi înşelăciune în forma participaţiei improprii. Părţi civile în cauză sunt Raiffeisen Bank şi Banca Comercială Română. Raiffeisen Bank este creditor al societăţii cu suma de aproximativ 4 milioane de lei. 

O firmă promiţătoare ajunsă în faliment

Mia Carn SRL a fost una dintre cele mai promiţătoare din Alba în domeniul prelucrării şi procesării cărnii, a intrat în faliment în noiembrie 2012. Datorită unor probleme apărute în rândul acţionariatului, dar şi a unor decizii manageriale greşite, firma a ajuns în numai câţiva ani aproape de faliment. Începutul sfârşitului a fost determinat de decesul, într-un accident stupid a unuia dintre cei doi asociaţi, Luca Ispas. Administrarea societăţii a fost preluată de soţia acestuia, Maria Ispas, iar, ulterior, de un personaj dubios din Braşov, Ovidiu Tition, aflat în prezent în închisoare. De altfel acesta a şi fost condamnat la închisoare cu executare pentru înşelăciune în dauna fostei firme din Mirăslău. Tition a administrat societatea în perioada februarie – mai 2009, când au avut loc o serie de nereguli financiar-contabile. Urmare a acestor nereguli, fostul administrator a fost obligat în justiţie să plătească în contul societăţii suma de 1,775 milioane de lei.

Minuta Judecătoriei Aiud în dosarul privind clasarea urmăririi penale faţă de 4 persoane:


I. Desfiinţează soluţia de clasare faţă de intimatele Vântu Mihaela Carmen şi Şipoş Stanca doar în ceea ce priveşte: 


II. Trimite cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud pentru reluarea urmăririi penale faţă de Vântu Mihaela Carmen şi Şipoş Stanca sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. din 1969 rap. la art. 248 ind.1 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen. din 1969, schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina acestora şi efectuarea următoarelor acte de urmărire penală: - reaudierea numitei Vîntu Mihaela Carmen cu privire la încheierea contractului de credit privind pe Făget Nicoleta Valentina, având în vedere şi concluziile raportului de expertiză 60656.; - reaudierea numitei Şipoş Stanca cu privire la plata sumei de 40.000 lei aferente creditului pe numele persoanei vătămate Făget Nicoleta Valentina, având în vedere şi concluziile raportului de expertiză 60656.; - având în vedere contradicţiile dintre declaraţiile numitelor Ispas Maria şi Făget Nicoleta Valentina - confruntare între acestea. 

Dispune fotocopierea actelor de urmărire penală din dosarul 62/175/2015 privitoare la contractul de credit susmenţionat care vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud În baza art. 341 alin. 6 lit. a C. pr. pen. respinge în rest ca nefondată plângerea formulată de către petenta Nextebank S.A. şi menţine soluţia atacată, cu excepţia celor anterior menţionate. În temeiul art. 276 alin. 5 C. pr. pen., obligă petenta la plata către intimata Nichimiş Marilena Ramona a sumei de 2000 lei, respectiv către intimata Barbu Mihaela a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 18.06.2015. 

„Ţeparul“ braşovean Ovidiu Tition, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare pentru înşelăciune

 

 

„Ţeparul“ Ovidiu Tition din Braşov, obligat definitiv în justiţie la plata sumei de 400.000 de euro către firma Mia Carn din Alba

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite