Dosar penal după evenimentul ”Concurs de bătut femeia” organizat pe Facebook. Răspunsul Poliţiei Alba Iulia la petiţia Asociaţiei ”Necuvinte”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
concurs facebook dosar

Procurori şi poliţişti din Alba Iulia au deschis un dosar penal pe numele persoanei care a promovat pe Facebook evenimentul ”Concurs de bătăut femeia”. Cercetările au loc în urma unei sesizări depuse de o asociaţie din Bucureşti.

Un eveniment promovat pe Facebook, numit ”Concurs de bătut femeia”, anunţat chiar de Ziua Naţională în Alba Iulia, a strârnit revoltă în mediul online. Mii de persoane s-au ”înscris” la momentul respectiv, pentru a participa la evenimentul considerat de mulţi o ”glumă sinistră”: 

Asociaţia ”Necuvinte” din Bucureşti a transmis o sesizare la IPJ Alba, iar răspunsul poliţiştilor arată că au fost demarate cercetări penale. 

La sesizarea dvs. întregistrată la Poliţia Municipiului Alba Iulia cu nr. (...), privind evenimentul organizat «Concurs de bătut femei», postat pe reţeaua de socializare Facebook de pe profilul numitului Popa Tudor vă informăm următoarele: În urma verificărilor efectuate de către lucrătorii din cadrul subunităţii au rezultat aspecte care pot fi de natură penală motiv pentru care petiţia dvs. a fost trecută în evidenţa dosarelor penale sub nr. (...), urmând a se efectua cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia”, se precizează în adresa primită de asociaţia ”Necuvinte” de la Poliţia din Alba Iulia.

Răspunsul a fost făcut public pe Facebook de reprezentantul asociaţiei, Simona Voicescu. ”Vă amintiţi mizeria cu «Concurs de bătut femei» care a poluat mediul online în preajma Zilei Naţionale? Ei bine, şi eu! Stăteam eu liniştită acasă cu laptopul pe piept căutând info despre...pisici (recunosc), când au început să bâzâie toate, whatsapp, facebook, telefon, tot!! «Simona, hai să facem ceva!», «Ai văzut ce circulă pe Facebook?!?»... Cu laptopul tot pe piept, am intrat pe site-ul Poliţia Romana şi am trimis o petiţie către IPJ Alba, de unde spunea isteţul creativ că este, iar astăzi am primit acest răspuns. Ce vrea să spună autorul este că nu este suficient activismul pe facebook, trebuie să facem şi practic ceva atunci când vedem ceva nedrept întâmplându-se în jurul nostru”, a precizat Simona Voicescu.

adresa plangere

Sursa: Facebook/ Simona Voicescu

Peste 10.000 de utilizatori s-au arătat interesaţi de eveniment, până în 1 decembrie. Între timp, evenimentul a fost şters de pe Facebook de către autor. Au rămas însă ”printscreen-uri” ale sutelor de comentarii postate de către diferiţi utilizatori ai reţelei de socializare:

postare fb alba
postare fb alba
postare fb alba
Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite