Doi ani de închisoare cu suspendare pentru 0,6 grame de canabis. Povestea unei percheziţii cu mascaţi chemaţi la o tâlhărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din comuna Vinţu de Jos, judeţul Alba,a  fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare după ce a fost surprins cu 0,6 grame de canabis asupra sa.

Bărbatul a fost surprins în urmă cu doi ani cu o cantitate de 0,6 grame de cannabis asupra sa la o razie a poliţiei. MIhai C. a fost condamnat, în rejudecare, la 2 ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere. Iniţial, inculpatul a primit la Tribunalul Alba amendă penală în valoare de 1.000 de lei, instanţa admiţând la momentul respectiv schimbarea încadrării juridice în ”deţinere de droguri pentru consum propriu”. DIICOT a formulat apel care a fost admis de Curtea de Apel, dispunându-se rejudecarea cauzei.

Revenit la Tribunal, cauza a rămas cu infracţiunea reţinută de procurori, respectiv ”trafic de droguri de risc, în modalitatea deţinerii fără drept”, fiind astfel condamnat, în 17 mai 2019, la pedeapsa închisorii cu suspendare. Instanţa a dispus o serie de măsuri pe perioada termenului de supraveghere printre care şi cea ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile.

Decizia Tribunalului poate fi contestată la Curtea de Apel. Bărbatul a fost surprins cu drogurile asupra lui în 12 martie 2017, noaptea, când organele de poliţie din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos însoţite de trupele de intervenţie din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale al I.P.J. Alba au efectuat un control corporal asupra inculpatului, ocazie cu care au găsit asupra sa cantitatea de droguri. Poliţia fusese chemată la un local din comună, ca urmare a unei sesizări în care se reclama faptul că acesta ar fi comis o tâlhărie. Fiind audiat, inculpatul a declarat că drogurile nu-i aparţineau, iar în cazul în care se va dovedi că sunt ale lui, îşi va asuma răspunderea.

”Trebuie observat că deşi nu a recunoscut că rezina de cannabis se afla asupra sa, C. M. a ţinut să sublinieze că era o cantitate mică de droguri, «nici măcar de o ţigară». Or, se pune întrebarea logică de unde cunoştea inculpatul că este vorba de o cantitate mică de droguri, dacă acestea nu-i aparţineau? Pentru o corectă încadrare juridică, având în vedere că cele 0,6 grame rezină de cannabis ar fi putut fi deţinute pentru consum propriu, s-au administrat mai multe probe pentru a se stabili dacă inculpatul este consumator de cannabis. Astfel, din raportul de evaluare întocmit de către Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba rezultă că inculpatul a consumat cocaină timp de 5 ani, debutând cu vârsta de 29 de ani, după care a urmat o perioadă de abstinenţă voluntară timp de 5 ani”, se precizează în rechizitoriul DIICOT.

Mihai C. mai este judecat şi pentru infracţiunea de tâlhărie calificată, pentru care a fost solicitată intervenţia poliţiei la momentul percheziţiei, cauza aflându-se pe rol la instanţa de fond, Judecătoria Alba Iulia.

Citiţi şi:

 

Drama româncei devenite „prizoniera“ fostului soţ în Egipt. Şi-a recuperat, după doi ani, fiica răpită, dar nu poate părăsi ţara africană

 

Preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, despre biserica bizantină de secol X descoperită la Alba Iulia: Schimbă percepţia noastră asupra acelor vremuri

 

Vâltorile, maşinile de spălat arhaice din satele de munte. Cum funcţionează sistemul folosit de sute de ani

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite