DOCUMENT O sută de cărţi şi hărţi în română interzise în Transilvania în 1906. Ordin de la Budapesta: „folosirea acestora atrage după sine grele pedepse“
0Interdicţia a fost transmisă în vremea în care „jandarmul, procurorul, judecătorul sau inspectorul şcolar maghiar aveau grijă ca nu cumva românii să poarte tricolorul românesc, să cânte «Deşteaptă-te, române!», să nu răspândească publicaţii şi mai ales carte scrisă în limba română“.
În „Cerculariul“ din 29 martie 1906, transmis de la Budapesta, se spune că este adresat „tuturor oficiilor protopresbiterale şi parohiale şi către direcţiunile dela seminarul nostru arhidiecezan pedagocico-teologic, dela gimnaziul şi şcoala reală ortodoxă română din Braşov şi de la gimnaziul ortodox român din Brad“. Înainte să fie enumerate „cărţile şi chartele“ româneşti interzise se spunea că : „Domnul ministru reg. ung. de culte şi instrucţiune publică din 29 martie 1906, NR, 21,441 publică consemnarea cărţilor şi a chartelor oprite între anii 1868-1905, din şcoalele din Ungaria. Fiindcă folosirea acestora atrage după sine grele pedepse, le înregistrăm în acest cerculariu şi le expedăm spre ştire şi strictă observare din partea tuturor factorilor noştri şcolari“.
Transmiterea ordinului venit de la Budapesta către şcolile din Transilvania a căzut în sarcina Bisericii Ortodoxe Română de la Sibiu.
Potrivit profesorului Ilie Furduiu, cel care a cercetat documentul, toate acestea se întâmplau în vremea în care „jandarmul, procurorul, judecătorul sau inspectorul şcolar maghiar aveau grijă ca nu cumva românii să poarte tricolorul românesc, să cânte «Deşteaptă-te, române!», să nu răspândească publicaţii şi mai ales carte scrisă în limba română“. În opinia sa, era perioada în care Budapesta „tremura de teama răspândirii cărţilor în limba română în Transilvania“.
Prezentăm, mai jos, câteva dintre titlurile interzise prin Cerculariul din 29 martie 1906:
1) „Almanahul românului pe 1891” 2) Bolintineanu Dimitrie: „Viaţa lui Ştefan Vodă cel Mare” 3) Bolintineanu Dimitrie: „Legenda nouă” 4) „Cântece de irozi la Naşterea Domnului” 5) „Carte de cetire prelucrată de o asociaţie de învăţători - ton I II III. 6) Daniel Dimitrie: „Culegere de poezii şi legende poporale” 7) Laurean Treb: „Istoria românilor din timpurile cele mai vechi şi până în zilele noastre 8) Manliu I. „Gramatica română” 9) Moldovan Ianoş M.: „Geografia Ardealului pentru şcoalele poporale” 10) Moldovan M. Ioan: „Istorie Ardealului pentru şcoalele poporale” 11) Moldovan Ianoş M: „Istoria patriei pentru şcoalele poporale române din Ardeal 12) Mureşan Andreiu: „Din poeziile lui A.M.” 13) Petru Maior: „Istoria pentru începuturile românilor în Dacia” 14) Pumnul Aron: „Lepturariu românesc” 15) Rusu I.W.: „Elemente de istoria Transilvaniei pentru învăţătorii şcoalelor poporale române. 16) Şăineanu Lazăr: „Autori români moderni” 17) Slavici Ioan: „Istoria universală - partea a II-a” 18) Străjan M.: “Principii de literatură” 19) Tocilescu Gr.G.: “Istoria română pentru şcoalile primare de ambele sexe” 20) Urechia V.A.: „Legendele române” 21) Visarian Romanu: „Carte de lectură românească pentru şcoalele române 22) Vulcanu I.: „Familia” - revistă ilustrată 23) Vulcan I.: „Panteonul român. Portretele şi biografiile celebrităţilor române” 24) Xenopol A.D.: „Istoria românilor pentru clasele primare de ambele sexe”. 25) „Elemente de constituţiunea patriei“.
Lista celor 100 de titluri interzise poate fi consultată în galeria foto ataşată articolului.
Maghiarizarea învăţământului românesc din Transilvania
Organizarea învăţământului pentru românii neuniţi (ortodocşi) din Transilvania era reglementat de un ordin al Guvernul Transilvaniei din 1821. Potrivit documentului, în ipostaza de învăţător îl găsim pe cantorul Bisericii, care trebuia să adune copiii în casa sa. Plata : câte o ferdelă (n.r. măsură de capacitate pentru cereale, egală cu aproximativ 20 de litri) de grâu de fiecare familie. Lemnele pentru încălzirea şcolii erau asigurate tot de comunitate. Potrivit actului citat, învăţătorii erau scutiţi de serviciul militar, de impozite şi de alte sarcini publice. Părinţii care refuzau să-şi trimită odraslele să înveţe carte erau „pedepsiţi corporal sau cu închisoarea“. Doi ani mai târziu, în 1823, printr-un decret de la Viena se dispunea „să se ridice şcoale elementare în toată Transilvania şi în special pentru românii, pe care îi ştim lipsiţi de şcoli“.
Lucrurile s-au schimbat în rău pentru români după 1879, când Parlamentul maghiar votează o lege şcolară („Legea Trefort") ce prevedea obligativitatea învăţăturii şi predării limbii maghiare în toate şcolile primare din teritoriul aparţinând coroanei Sfântului Ştefan. Cu alte cuvinte viza maghiarizarea forţată a naţiunilor asuprite (n.r.inclusiv cea dinTransilvania). Drept consecinţă, din 1882 n-au mai fost numiţi învăţători care nu ştiau limba maghiară. În decembrie 1883, Parlamentul maghiar vine cu o lege şcolară şi mai aspră, care adânceşte maghiarizarea învăţământului secundar românesc din Transilvania şi Banat. Abia după Unirea Transilvaniei cu România, în 1918, copiii români din Ardeal au scăpat de cele 13 ore de limbă maghiară săptămânale şi de pretenţiile ca, după 4 ani de şcoală, tinerii să fie în stare să-şi exprime cu grai viu şi în scris cugetele lor în limba maghiară. Ulterior, autorităţile române au trecut la preluarea şcolilor civile şi confesionale ortodoxe şi greco-catolice de la vechea stăpânire ungurească.(Articol scris de NICU NEAG)
Se încarcă comentariile...
