DOCUMENT Jocuri de culise în alegerea  notarului „prin corupţiune“ într-o comună din Alba în 1907

DOCUMENT Jocuri de culise în alegerea  notarului „prin corupţiune“ într-o comună din Alba în 1907

Una dintre filele documentului în care se vorbeşte de alegerea notarului prin „corupţiune“/Sursa foto: Arhivele Naţionale Alba

Alegerea notarului în comuna Deal din judeţul Alba a fost evenimentul anului 1907 în localitate, în viziunea preotului de la acea vreme. Însemnările apar într-o Condică a Bisericii din localitate, păstrată la Arhivele Naţionale Alba.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Cu anul acesta comuna noastră se declară comună de politică mare în urma uneltirilor unor intiganţi din comună şi anume a primarului Ioan Bogdan şi a lui Petru Roşca cu scop de a ajunge fata preotului Dobre din Căpâlna de origine de aici ca notăreasă“, aşa îşi începe preotul descrierea „uneltirilor“ prin care s-a ales notarul comunei Deal, în 1907.

Preotul ne spune că se „pune la cale alegerea de notariu comunal“. În discuţie au fost 6 candidaţi, dar s-au înscris doar 3: Zaharie Tătar, Macsimilean Grecu şi Nicolae Igna.  

„Voinţa poporului nu s-a băgat în samă“

„Încingându-se lupta în reprezentanţă între Tătar şi Grecu a reuşit cu majoritate de voturi Tătar. Alegerea a decurs în modul următor. Sau format două partide care sau arătat a fi la alegerea de probă egale: 15/15. După cum sa dovedit primpretorele încă a fost pentru Tătar, tot pentru acesta a fost şi fostul notar cercual,precum şi doctorul de cerc,primarul de pe acel timp, Vasile Dura“. La alegeri a fost chemat şi „întreg poporul“ comunei, ce avea sarcina să aleagă trei membrii în reprezentanţă: un viceprimar, un jurat de drumuri şi un poliţai.

Preotul subliniază în documentul citat că: „Poporul întreg şi-a manifestat voinţa de a se alege Grecu, dar fireşte voinţa poporului nu sa bagat în samă. Şi purcezându-se la adevărata alegere şi-au dat votul pentru candidatul Grecu doar 4 persoane. Ceilalţi câţi sau divedit că au fost la alegerea de probă pentru Grecu au trecut ca mai slabi de înger în urma uneltirilor din partea fostului notar cercual şi a doctorului de cerc pe partea Tătarului“. Astfel, a reuşit acesta să ajungă notar. Lucrurile nu s-au oprit aici însă.

„Făcându-se apoi din partea poporului recurs în cauză, acesta a fost sufocat din germine din partea chiar însăşi a alesului, chemând acesta pre recurenţi unul câte unul la cancelarie i-a silit să-şi revoace recursul printr-o declaraţie că ei sunt acum mulţămiţi, afirmânduli-se că recursul îi va costa mult şi câte şi mai câte. “

A urmat un alt recurs în care sa arătat că alegerea s-a făcut „prin corupţiune“. „Făcându-se cercetare în cauză s-a întrebat de alte lucruri nu de cele cuprinse în recurs şi aşa s-a trecut peste toate la ordine zilei, întărindu-se la timpul său Tătarul de notariu“.

A doua rundă de alegeri

Numai că n-a stat în scunul de notar decât un an, după care s-a dus să împartă legea într-o altă comună, Pianu Superior. S-a trecut din nou la organizarea de alegeri pentru postul rămas liber. În cărţi era tânărul  Simeon Bădilă care terminase cursul notarial la Târgu Mureş. Şi de această dată,  uneltirile şi-au spus cuvântul. „Şi acum ca şi la prima alegere s-au amestecat, având dreptul de a se amesteca, nu şi chemarea doctorul cercual, care numai dânsul a zădărnicit bunele intenţiuni ale celor buni de a alege pe cel mai îndreptăţit. Dânsul a propus o persoană cu totul nepotrivită şi fără niciun interes, pe vicenotariul din Zlatna, cu numele Ioan Crişan. După cum mai  sus am zis votul doctorului strică partida celor bine cugetători“, încheie preotul descrierea celor două runde de alegere a notarului comunei, prin „uneltiri şi corupţiune“.(Articol scris de NICU NEAG)

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: