Directorul Direcţiei Silvice Alba, testat pozitiv cu coronavirus. A fost internat pentru evaluarea stării de sănătate

Directorul Direcţiei Silvice Alba, testat pozitiv cu coronavirus. A fost internat pentru evaluarea stării de sănătate

Sediul Direcţiei Silvice Alba

Directorul Direcţiei Silvice Alba a fost testat pozitiv cu COVID-19 şi a fost internat în spital pentru evaluarea stării de sănătate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dan Boariu a avut simptome şi s-a testat la o clinică privată din Cluj-Napoca.

Ulterior, rezultatul a fost transmis Direcţiei de Sănătate Publică Alba care a demarat o anchetă epidemiologică.

Directorul Direcţiei Silvice (DS) Alba a fost internat marţi într-un spital din Alba pentru evaluarea stării de sănătate. Acesta prezintă simptome minore şi ar urma să fie externat.

În cadrul anchetei epidemiologice, un număr de doi angajaţi ai DS Alba au fost plasaţi în carantină.

Până luni, 24 august, numărul total al cazurilor de COVID-19 înregistrate în Alba a fost de 1.022. Statistica mai indică 789 de persoane vindecate şi 42 de decese. Creşterea faţă de ziua anterioară a fost de 12 cazuri. Următoarea comunicare a cazurilor noi va fi făcută marţi, 25 august, ora 13.00.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările