Destinul crunt al generalilor Armatei Regale, morţi de foame, bătăi şi boli în zarca Aiudului

Destinul crunt al generalilor Armatei Regale, morţi de foame, bătăi şi boli în zarca Aiudului

Închisoarea din Aiud a fost una dintre cel mai groaznice locuri de distrugere a elitelor româneşti după instaurarea comunismului

Sute de generali şi mii de ofiţeri superiori ai fostei Armate Regale au fost închişi după 1947 în închisoarile comuniste pentru simplul motiv că şi-au servit cu abnegaţie patria. Ca în cazul majorităţii deţinuţilor politici, prigoana a fost totală, familiile le-au fost ostracizate iar averile le-au fost confiscate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Lista generalilor morţi în Penitenciarul din Aiud te înfiorează. Nu sunt simple nume, sunt bucăţi de istorie, bucăţi schingiuite şi pline de sânge. Destine glorioase, călcate în picioare de către torţionari cu ordin precis de la comandanţii comunişti. Pe această listă se regăsesc: Aurel Aldea – 1949, Constantin Anton – 1950, Constantin Antonie – 1952, Emanoel Barzotescu – 1951, Ioan Carlaont – 1952, Constantin Eftimiu – 1950, Nicolae Gheneraru – 1950, Iosif Iacobici – 1952, Gheorghe Koslinschi – 1950, Nicolae Macici – 1950, Gheorghe Macici – 1952, Socrate Mardari – 1954, Gabriel Negrei – 1951 (avea 83 de ani), Constantin Petrovicescu – 1949, Olimpia Stavrat – 1951, Gheorghe Stavrescu – 1951, Ion Sichitiu – 1952, Nicolae Stoenescu – 1951, Ion Topor – 1950, Alexandru Vatamanu – 1951.
 

„N-am căutat decât să servesc patria”

 
Unul dintre cei mai devotaţi generali ai cauzei monarhice a fost generalul Aurel Aldea, a cărui carieră a fost într-atât de spectaculoasă pe cât de dramatic a fost sfârşitul ei în închisoare. Generalul de corp de armată şi-a câştigat notorietatea în 1940, după ultimatumul sovietic, urmat de ocuparea Basarabiei şi a Nordului Bucovinei, când a fost numit şeful delegaţiei pentru reglementarea problemelor produse de agresiune. În august 1944, arestarea mareşalului Antonescu avea să se producă cu o contribuţie importantă a generalului Aldea. Ulterior, la solicitarea regelui, a devenit ministru de Interne, pentru scurt timp însă. La sfârşitul lui august 1945, după ce regele nu a reuşit să demită guvernul Petru Groza, în contextul grevei regale, Aldea a apreciat ca Mihai I nu este în siguranţă, căutând soluţii împreună cu alţi generali. 
 
Devenit conducător al Mişcării Naţionale de Rezistenţă (ce cuprindea organizaţii precum „Haiducii lui Avram Iancu”, „Graiul Sângelui” etc.), Aldea a fost arestat pe 27 mai 1946 şi învinuit de „complotare intru distrugerea statului român”, de „răzvrătire”, „insurecţie armată”. „N-am căutat decât să servesc patria şi neamul, cum nici azi nu râvnesc. Chiar dacă distrugerea mea fizică ar urma, memoria mea o încredinţez tinerilor de azi, care trebuie să mă reabiliteze”, a spus Aldea în faţa instanţei. Curtea Militară de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat la muncă silnică pe viaţă, îmbolnăvindu-se grav în închisoarea Văcăreşti şi murind în 1949 la Aiud.
 

Pedeapsă comutată pentru generalul Pantazi

 
Generalul Constantin Pantazi s-a născut la 26 august 1888 la Călăraşi, România. A urmat şcoala Militară de Infanterie şi Cavalerie, apoi, şcoala Superioară de Război. A fost Ministru de Război în guvernul Antonescu (perioada precisă 23 ianuarie 1942 – 23 august 1944), anterior fiind comandantul Diviziei 3 Cavalerie, comandantul Diviziei blindate şi subsecretar de Stat al Armatei de uscat. Constantin Pantazi a fost unul din cei mai fideli adepţi ai Mareşalului Ion Antonescu. A fost arestat împreuna cu grupul Antonescu şi declarat criminal de război la 23 august 1944. 
 
La 17 mai 1946, Tribunalul Poporului având în componenţă exponenţii ignoranţei despre care se ştie ce pregătire aveau, l-a condamnat la moarte, pentru crime de război. Regele Mihai i-a comutat „pedeapsa cu moartea” în „muncă silnică pe viaţă”, în timp ce mergea spre locul de execuţie. Primul ministru Petru Groza şi ministrul de Justiţie Lucreţiu Pătrăşcanu semnează decretul la 1 iunie 1946, şi îl înaintează pentru contra-semnare Regelui Mihai I. Încarcerat iniţial la abatorul uman Aiud, a fost transferat la Rîmnicul-Sărat unde a murit orb, celula din subteran neavând fereastră. Diabetul şi scleroza vaselor renale precum şi bătaia cumplită i-au pus punct vieţii la 23 ianuarie 1958.
 

Arestat şi condamnat pentru ”hitlerism”

 
Generalul Iosif Iacobici a absolvit liceul militar (şcoala de cadeţi de infanterie) din Caşovia (astăzi în Slovacia), liceul militar (şcoala de cadeţi de cavalerie) din Mährisch-Weisskirchen (astăzi Hranicena Morav, Moravia) şi Şcoala Superioară de Război din Viena. În Primul Război Mondial, Iacobici a fost încadrat, cu gradul de căpitan, în marele stat major al armatei austro-ungare, biroul operaţii. Apoi şi-a continuat activitatea la marele cartier general al aceleiaşi armate. În decembrie 1918 a fost încorporat în armata română cu gradul de locotenent-colonel. A devenit şef de stat major al Brigăzii 56 Munte şi subşef al secţiei organizare din marele stat major.
 
La 18 mai 1946, generalul în retragere Iacobici a fost arestat de Corpul Detectivilor, dar la scurt timp a fost eliberat, absolvit de orice vinovăţie. După câteva săptămâni a fost acuzat că militase pentru hitlerism, pentru declanşarea războiului împotriva URSS etc. La 12 august 1948 a fost reţinut în arest preventiv, apoi trimis în judecată într-un lot cu alţi 16 foşti demnitari ai guvernării antonesciene. În 1949, Iacobici a fost condamnat la opt ani de temniţă grea. S-a aflat în detenţie în penitenciarele Văcăreşti, Jilava şi Aiud. Generalul Iacobici a murit la 11 martie 1952 în închisoarea din Aiud din cauza contractării unui TBC pulmonar şi osos.
 

Destinul generalului Koslinski

 
Generalul Gheorghe Em. Koslinski s-a născut la data de 20 mai 1889 în oraşul Galaţi, fiind fiul cel mai mare al viitorului contraamiral şi comandant al Marinei Ro mâ ne, Emanoil Koslinski (1853-1909). În perioada primului război mondial, căpitanul Gheorghe Koslinski îndeplineşte funcţiile de comandant al portului Cernavodă, apoi conduce un detaşament de infanterie marină cu care acţionează în zona Dunării - între Pietroşani şi Giurgiu. Este numit apoi ca ofiţer cu tragerile indirecte în Statul major al flotei române de operaţii de sub comanda comandorului Vasile Scodrea (1917- 1918). La data de 31 martie 1938 a fost înaintat la gradul de contraamiral şi a fost numit în funcţia de comandant al Diviziei de Dunăre. În perioada 17 octombrie 1940 – 27 ianuarie 1941, contraamiralul Gheorghe Em. Koslinski a îndeplinit funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Apărării Naţionale pentru Marină, în guvernele conduse de mareşalul Ion Antonescu.
 
După preluarea puterii de către comunişti, viceamiralul Koslinski a fost arestat la data de 18 mai 1946 în Sanatoriul Francez, de pe Sos. Jianu (Bd. Aviatorilor) de către o echipă condusă de comisarul Ştefan Bălăceanu din D.G.P. – Corpul Detectivilor. Este eliberat la scurtă vreme. A fost considerat criminal de război, deoarece a făcut parte din guvernele conduse de mareşalul Ion Antonescu. Rearestat în anul 1948 de regimul comunist, a fost condamnat la doi ani închisoare. A murit la data de 30 aprilie 1950, în închisoarea Aiud. Alături de generalii armatei regale romane, mii de oameni, purtători ai singurei vini că nu au fost de acord cu regimul sovietic impus României, au fost schingiuiţi, chinuiţi, batjocoriţi iar în cele din urmă ucişi între zidurile Aiudului. Probabil că nimeni, niciodată, nu va reuşi răscumpărarea durerilor şi chinurilor suferite acolo, dar în mod sigur, Dumnezeu, de acolo sus, din cer, a avut grijă atât de sufletele celor asupriţi, cât mai ales de sufletele negre şi încărcate de ură a asupritorilor. Găsirea săbiilor generalilor, ar însemna un mic, dar semnificativ gest, de reparaţie morală a memoriei celor care şi-au găsit sfârşitul în zarca Aiudului.
 

A murit de foame în închisoare

 
După cum a povestit ulterior un general, care a fost coleg de închisoare cu amiralul Koslinski: „… bietul amiral Koslinski, un om blajin şi de o sensibilitate aproape feminină, a murit de foame în 1949 în închisoarea din Aiud. Bietul Kossu, cum i se spunea, ajunsese, din cauza imposibilităţii de a mânca arpacaşul ignobil ce ni se servea, într-un hal de slăbiciune groaznică. Cu mari eforturi sufleteşti, reuşise să-şi înfrâneze repulsiunea ce avea de a se prezenta în faţa medicului şi obţinuse astfel săptămânal câte o linguriţă de sirop tonic. Bietul Kossu slăbea din ce în ce mai mult şi atunci camarazii lui de celulă, revoltaţi de starea în care ajunsese, au reuşit să-l convingă să se ducă la viitoarea vizită medicală complet dezbrăcat, acoperit numai cu un macferlan. Pentru mai multă siguranţă, ca lucrurile să se desfăşoare aşa cum se plănuise, urma să fie însoţit de un camarad, căci altfel Kossu, cu delicateţea să sufletească, ar fi renunţat să execute hotărârea ce se luase. 
 
Când, ajuns în faţa medicului care, cu nasul în registru, îl întrebă că de obicei ce are, Kossu, încurajat de camaradul său, nu a răspuns nimic, ci şi-a dezbrăcat numai macferlanul, rămânând în faţa medicului în pielea goală. Şi când surprins că nu a primit nici un răspuns, medicul a ridicat ochii din registru şi a văzut fantoma ce stătea în faţa sa, s-a speriat de halul de slăbiciune în care se afla Kossu şi s-a îndurat să-l bage în infirmerie. După zece zile, într-o seară, sărmanul meu camarad şi prieten, un om cu un suflet de o distincţiune fără seamă, stând de vorbă cu camarazii săi, s-a lăsat încet pe o parte şi a adormit pentru totdeauna pe un pat de scânduri în infirmeria închisorii de la Aiud.” (Sursa documentare: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc)
 

Citiţi şi:

 

„Ce sunt eu, Mafalda?“. De unde vine expresia şi cine erau personajele care purtau în trecut acest nume

 

Ultimii saşi din Vingard, satul din Alba cu o vechime de aproape 600 de ani

 

Cum s-a transformat Iliaş Rareş în Mehmed-beg: răzbunarea moldovenilor pe „turcirea“ domnitorului

 

Povestea celor 10.000 de soldaţi infanterişti din Alba Iulia „măturaţi“ pe fronturile celui de-Al Doilea Război Mondial

 

Oamenii oraşului Alba Iulia în urmă cu 100 de ani. Cum trăiau şi se îmbrăcau ţăranii şi locuitorii cu dare de mână

 

Profesorul de fizică din Blaj care a dezvoltat o afacere de 7 milioane de euro cu miere şi produse apicole

 

Raiul fructelor din Alba: livada cu zeci de mii de pomi înfiinţată de un fost angajat în construcţii

 

Educaţie fizică şi sport în România interbelică. Cum s-a dezvoltat oina şi ce rol a avut Serviciul Social înfiinţat de Dimitrie Gusti

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: