Decizie stranie în instanţă: doi consumatori de etnobotanice au fost achitaţi şi ar urma să primească înapoi şi plicurile cu substanţe interzise

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri trimişi în judecată pentru deţinerea pentru consum propriu de produse susceptibile a avea efecte psihoactive (etnobotanice) au fost achitaţi de Tribunalul Alba ca urmare a unei decizii a ÎCCJ care a pronunţat o „dezlegare de drept” şi care a considerat că aceste fapte nu mai sunt infracţiuni.

Alţi patru tineri, membri ai aceleiaşi grupări trimise în judecată de DIICOT Alba Iulia, au fost condamnaţi al pedeapsa amenzii penale. Hotărârea Tribunalului a fost pronunţată luni, 22 octombrie 2018 şi poate fi contestată la Curtea de Apel. Toţi cei şase inculpaţi au recunoscut faptele şi au fost judecaţi conform procedurii simplificate, ceea ce a permis magistratului să scadă cu o treime cunatumul pedepselor. Cele două persoane achitate sunt T. Narcis Evius şi B. Alin Daniel.

 Au primit 1.800 lei amendă penală (echivalentul a 180 zile-amendă a câte 10 lei/zi) inculpaţii R. Alexandru Dumitru, M. Alexandru Oliviu, A. Iulia Gavril şi G. Horia Ionuţ pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. Patru dintre cei şase tineri, printre care şi unul dintre cei achitaţi, au fost arestaţi preventiv în perioada 23 martie 2016 – 21 iulie 2016. Instanţa a mai dispus confiscarea spcaială de la cei patru condamanaţi a plicurilor cu poduse etnobotanice găsite la percheziţii precum şi sumelor de bani (18.000 de lei) obţinute în urma vânzării ilegale de astfel de substanţe, în timp ce în cazul celor doi achitaţi s-a dispus restituirea acestora. Dosarul a fost trimis în judecată în martie 2017. În cauza principală au mai rămas doi inculpaţi care nu au recunoscut faptele.

Potrivit anchetatorilor, grupul a operat în perioada 2015-2016 în Alba Iulia, în scopul deţinerii şi vânzării de droguri de risc, precum şi pe linia efectuării de operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive. Aceştia procurau din Spania materia primă folosită la fabricarea substanţelor interzise, iar ulterior le prepararau, în mod artizanal, într-un laborator improvizat. În urma percheziţiilor, au fost ridicate 2 kilograme de substanţe folosite pentru obţinerea produselor finite şi care urma să fie comercializată consumatorilor de pe raza judeţelelor Alba, Cluj şi Hunedoara. 

În laboratorul improvizat ar fi obţinut astfel substanţe cu efecte psihoactive, pe care le-ar fi pulverizat pe plante uscate şi mărunţite şi pe care le-ar fi porţionat în plicuri cu o greutate medie de un gram. Mulţi dintre tinerii consumatori au ajuns la spital şi au avut nevoie de tratament după ce au consumat din substanţele vândute de membrii grupării. Alţi patru dintre inculpaţi au reunoscut faptele în faza de cercetare şi au fost judecaţi în procedură simplificată, fiind condamnaţi în februarie şi martie 2017 la închisoare cu suspendare. 

Citiţi şi:

 

FOTO VIDEO Cum arată primul AKM românesc produs la Cugir. Arma de asalt modernă e superioară variantei ruseşti

 

VIDEO Soţul unei judecătoare din Alba, reţinut de procurori DIICOT în dosarul grupului infracţional acuzat de spălare de bani şi evaziune din afaceri cu aur

 

FOTO Chipurile create de natură în stâncile din Apuseni. Sfinxul Roşiei Montane şi imaginea regelui Decebal

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite