Dansul făşangilor de la Cetea,  ritual mitic la începutul Postului Mare în judeţul Alba

Obiceiul „Făşangilor de la Cetea“ are o evidentă  funcţie religioasă şi mitică.  În centrul ritualului de la începutul Postului Mare sunt feciorii satului, care practică un fel de dans frenetic, în care predomină săriturile.

O descriere amănunţită a ritualului ce are loc în satul Cetea,comuna Galda de Jos, din judeţul Alba la începutul Postului Mare,  apare în lucrarea „Cetea de ieri şi de azi--Secvenţe istorice şi etno-culturale“, realizată de Cristian Florin Bota şi Gabriela Mircea. Cartea  va fi lansată duminică, 2 martie, zi în care se practică şi obiceiul „Făşangilor“.

Iniţiere în practici ritualice

Grupul făşangilor este alcătuit dintr-un număr fără soţ, 7-9-11 membri, îndrumaţi de un staroste mai vârstnic, care nu participă la dans. „Îndrumătorul iniţiat îi învaţă pe tineri o seamă de practici ritualice de alungare a sălbăticiunilor din preajma cirezilor de vite şi a turmelor de oi, ţinând seama că ne aflăm într-un mediu preponderent agrar. Aici este locul unde se discută despre viaţa de cuplu, despre riturile funerare, plantele de leac“, se arată în lucratea citată.

Făşangii, căci aşa se numesc membrii cetei, au la încălţări legaţi zurgălăi şi poartă în mâini diferite bucăţi de lemn. Conducătorul duce cu el un buştean legat cu lanţ, ca pe un trofeu, ca şi când ar fi vorba de un rival supus şi înlănţuit. Alte personaje sunt „Preotul” - oficiantul unui cult păgân, preoteasa, mutul. Feciorii poartă măşti zoomorfe care fac trimitere la simbolul berbecului şi al bourului, iar trupul le este învăluit în fâşii de pânză de diferite culori, predominând albul.  Preotul şi preoteasa nu sunt reprezentări ale unor personaje cunoscute, ci, probabil, fac trimitere la riturile de fertilitate specifice începutului de primăvară.

Decodificarea gesturilor făşangilor

Dansul pe care-l practică făşangii în faţa consătenilor este unul frenetic,  în care predomină săriturile, ca şi când membrii cetei ar imita coregrafic zborul. Momentele de nemişcare sunt urmate de o dezlănţuire şi mai sălbatică, sugerând probabil alternanţa vieţii şi a morţii. Spre exemplu, când unul dintre actanţi cade la pământ, ceilalţi se adună în jurul lui şi lovesc cu bastoanele de lemn aerul sau pământul până când tovarăşul lor se trezeşte din nou la viaţă.

„Unul dintre momentele importante ale ritualului este cel în care membrii cetei încearcă o împerechere simbolică cu fiinţa ce reprezintă principiul feminin, dar în urma luptei pentru a fi posedată, ea se lasă stăpânită doar de „preot” care mimează pe lângă consumarea  actului sexual şi oficierea unui ritual păgân, scoţând sunete asemănătoare unei incantaţii magice. El este înzestrat cu un falus de lemn şi face gesturi excentrice“, notează autorii lucrării citate.

Unii cercetători au făcut o analogie între dansul făşangilor şi cel al căluşarilor. În primul caz dansul semnifică încercarea omului culturii arhaice de a stăpâni forţele naturii, iar în al doilea caz evocă galopul calului şi starea a de a fi posedat de iele.

Considerându-l un act estetic, spectatorii dăruiesc „actorilor” bani pe care câţiva dintre ei, cu rol secundar, îi adună  în cutii de metal. Cu banii strânşi, membrii cetei iau parte la un ospăţ ceremonial. „Scenariul capătă din păcate influenţe tot mai puternice din partea obiceiului ce are loc tot la aceeaşi dată, al hodăiţelor, ce constă din aprinderea de focuri pe înălţimi şi satirizarea defectelor celor care nu s-au căsătorit până la o dată fixată de normele colectivităţii. Astfel, unii dintre făşangi lovesc porţile feciorilor neînsuraţi, stârnind hazul celor prezenţi. Aceasta este o degradare a ritualului pe care generaţiile vechi n-o cunoşteau“, susţin cercetătorii.

Asemănări cu serbările în cinstea zeului Dionysos

Ritualul se consumă mai mult în tăcere. Singurele sunete care se aud sunt cele de satisfacţie, după ce, rând pe rând, fiecare etapă a ritualului a fost consumată. Cercetătorii explică interdicţia cuvântului şi prezenţa mutului printr-o puternică trăire interioară, ce refuză să fie exprimată. Cercetătorii fac aici o paralelă cu „Abateele“, serbări religioase organizate în cinstea lui  Dionysos(zeul al extazului, fertilităţii, vinului-n.r.), care  se manifestau în tăcere. La Cetea, tradiţia orală vorbeşte despre un loc unde se săvârşeau ritualuri dionysiace. Este vorba de ultima cascadă a Băilor Romane.

Ritualul „Făşangilor de la Cetea“ se încheie cu o baie simbolică, având probabil sens purificator, într-o vale şi în mare taină. Ulterior, feciorii se îndreaptă spre un loc doar de ei ştiut, unde îngroapă costumele, măştile şi obiectele de care s-au folosit. (Articol scris de NICU NEAG)