Cum spionau SUA economia României prin intermediul CIA în comunism

Cum spionau SUA economia României prin intermediul CIA în comunism

Spionii CIA erau preocupaţi în special de cantităţile de bauxită obţinute la Roşia Montană FOTO FUNDAŢIA CULTURALĂ ROŞIA MONTANA

Obiectivele economice strategice ale României erau în „atenţia“ CIA, serviciul secret al SUA, în primii ani ai regimului comunist. Americanii aveau spioni în ţara noastră care transmiteau informaţii cu privire la producţiile realizate în fabrici şi în exploatările miniere, de unde se extrăgeau minereuri foarte importante pentru economie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Spionii raportau la Washington informaţii despre metodele aplicate de noua securitate comunistă pentru a obţine de la locuitorii din Apuseni informaţii cu privire la locurile unde au ascuns aurul, valuta şi bijuteriile. Până să îşi dea seama de raportările false, spionii SUA se informau inclusiv din ziarul „Scânteia“, unde, încă din primii ani ai dictaturii comuniste, se publicau depăşirile producţiilor anuale prog
 
Un document datat 17 octombrie 1952, declasificat de CIA, arată interesul americanilor pentru economia României comuniste, în special pentru exploatarea bauxitei, minereu esenţial în producţia de aluminiu. Informatorii CIA din România transmiteau la Washington cantităţile de bauxită extrase în anumite perioade: „În perioada primelor şase luni din 1952, un număr de 1.750 de muncitori au produs aproximativ 22.784 de tone de bauxită“, se susţine în documentul care avea ca şi subiect „producţia de bauxită în România“. Acesta cuprindea şi distribuţia pe exploatări miniere a cantităţilor şi numărului de muncitori. Astfel, la Roşia Montană s-au obţinut 8.432 de tone cu 618 muncitori, care munceau în două schimburi a câte 12 ore. Restul cantităţii de bauxită era obţinut, potrivit CIA, de la exploatările miniere Vad (6.920 de tone), Băiţa (5.723 de tone) şi Telciu de Jos (1.787 de tone). 
 
 

INFORMAŢII FALSE PRELUATE DIN PRESA COMUNISTĂ

Un document anterior, clasificat drept „confidenţial“, din 13 noiembrie 1949, informa în legătură cu modul în care întreprinderile româneşti şi-au îndeplinit planul de producţie stabilit la nivelul anului respectiv. Sunt expuse în document numele fabricilor, locul în care se află şi data până la care s-a îndeplinit planul pentru tot anul. În general, întreprinderile româneşti, potrivit ziarului „Scânteia“, reuşeau să-şi îndeplinească obiectivele cu câteva luni înainte de sfârşitul anului. Acest mod de raportare falsă s-a dezvoltat ulterior şi a devenit o modalitate de mistificare a rezultatelor economice obţinute în „cincinalele“ comuniste. Potrivit documentului, Uzina Mecanică din Cugir a raportat ca îndeplinit planul de producţie în data de 20 octombrie 1949, iar Exploatarea Minieră de la Roşia Montană – zece zile mai târziu, în 30 octombrie. Fabrica „13 septembrie“ din Bucureşti era gata cu planul de producţie la 15 septembrie, iar fabrica de bere din Sibiu încheiase producţia aferentă anului la 15 octombrie. 

 
Cea mai apropiată dată de sfârşitul anului era menţionată ziua de 5 noiembrie, când au „raportat“ finalizarea producţiei anuale asumate fabrica „30 Decembrie“ din Buzău, fabrica de cărămidă de la Sântimbru, judeţul Alba, fabrica de sticlă de la Turda, „Atlas“ Galaţi şi „Înainte“ Cluj. Câţiva ani mai târziu, respectiv în 1958, americanii ştiau deja că nu se pot baza pe informaţiile oficiale din presa românească. Într-un memorandum secret dedicat industriei neferoaselor, se precizează că informaţiile economice din spaţiul sovietic, printre care şi România, „lasă mult de dorit“. În acelaşi document se precizează că CIA a obţinut informaţii de la „Institutul Românesc al Minelor“ şi de la „Antrepriza Gheorghe Doja“ din Zlatna, despre „o anumită fabrică“ de care era interesată, a cărei denumire nu a fost făcută publică nici după desecretizarea documentului.
 

PRODUCŢIA DE CĂRBUNE ŞI PROBLEMELE MINERILOR

Spionii CIA furnizau în SUA informaţii şi despre producţia de cărbune a României. Un document din 1952 dezvăluia planurile de dezvoltare a acestei ramuri economice. Sunt relatate problemele cu care se confrunta industria de exploatare a cărbunelui, precum şi o listă cu exploatări şi modul de îndeplinire a planului de extracţie. „Problemele exploatărilor de cărbune au ajuns în atenţia presei când Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a întâlnit cu un comitet format din 40 de mineri, la Bucureşti, în iunie 1952, pentru a discuta dificultăţile din industrie. Minerii s-au plâns de slaba aprovizionare cu mâncare, de condiţiile de locuit inadecvate, de lipsa unor utilaje miniere, de lipsa lemnului, de necesitatea unor activităţi de calificare, erori în organizarea unor competiţii şi de o politică a muncii ineficientă“, scriau reprezentanţii CIA în România.
 
În acelaşi an, la sfârşitul lunii iunie, a fost organizată o nouă întâlnire la Petroşani, unde au fost făcute noi plângeri şi recomandări de către reprezentanţi ai unor exploatări miniere. În 4 iulie, un decret al Consiliului de Miniştri a transformat în lege promisiunile făcute de Gheorghiu-Dej la a doua conferinţă. Acestea se refereau, în principal, la creşterea veniturilor minerilor, la construcţia de locuinţe noi şi la facilitarea accesului la sistemul de sănătate.  Reprezentanţii statului comunist au încercat, încă de la început, să protejeze informaţiile legate de zăcămintele din subteran. Au fost impuse, astfel, măsuri stricte în lucrul cu documentele şi restricţii în ceea ce priveşte apropierea fizică de exploatări şi fabrici. Un document al spionajului american din 1963, strict secret, arată că secretele subteranului românesc ajunseseră să fie păzite cu ajutorul armatei şi al trupelor de securitate. Un batalion deplasat de la Cluj-Napoca avea datoria să apere, pe lângă închisoarea de la Aiud, şi un pod la Alba Iulia, exploatările miniere de la Almaşu de Sus (Zlatna) şi de la Valea Dosului (aur, mercur şi uraniu).
 

Tehnici de  interogare a foştilor proprietari de mine

Americanii s-au arătat interesaţi şi de modul în care regimul comunist îi trata pe foştii proprietari de mine din Apuseni, care acumulaseră până la acel moment averi importante în aur şi bijuterii. Într-o informare din 27 martie 1952, având ca subiect „metode de interogare a Securităţii la Abrud (Transilvania)“, se explică modul în care erau trataţi cei care au refuzat să dezvăluie unde au ascuns aurul şi bijuteriile.
 
„Între 50 şi 60 de deţinuţi sunt aduşi zilnic la Abrud pentru suspiciuni de deţinere de valută străină, aur şi bijuterii în România sau în străinătate. Aici, au fost duşi mai întâi la biroul Securităţii pentru a fi interogaţi. La Securitate au fost aşezaţi într-o sală mare cu faţa la perete. Uneori, deţinuţii sunt ţinuţi în această poziţie timp de două sau trei zile, până ce ajung să spună unde au ascuns valuta, aurul şi bijuteriile. Dacă nu mărturisesc, sunt băgaţi în „camere frigorifice“, un fel de celule unde sunt ţinuţi prizonierii până ce mărturisesc. Cei care leşină în timp ce stau în picioare sunt udaţi cu apă şi după ce îşi revin sunt interogaţi. La Abrud, nimeni nu este bătut. Cei câţiva care nu cedează sunt duşi la Securitate în Bucureşti, care are reputaţia că îi maltratează pe suspecţi. Procesele sunt prezidate de un Maior Iosif, fost şef al Securităţii de la Oradea. Iosif îi informează pe prizonieri că negarea acuzaţiilor este o pierdere de timp şi că nu vor fi eliberaţi până nu vor spune unde au ascuns banii. Majoritatea persoanelor interogate în acest mod sunt cele suspecte de afaceri cu bijuterii şi valută. Cei mai mulţi mărturisesc şi predau proprietăţile pe care le au“, astfel descriau spionii CIA modul în care erau trataţi „chiaburii“ din Munţii Apuseni.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: