Cum salvează o familie din Bucureşti depopularea unui cătun din Apuseni şi distrugerea locuinţelor tradiţionale

Publicat: 21.09.2015 14:56

Ultima actualizare: 06.08.2022 18:58

Aproape 60 de localităţi din judeţul Alba au, în prezent mai puţin de 10 locuitori. Fenomenul depopulării, mai ales în zona montană, a ajuns de necontrolat, nouă sate şi cătune din judeţ fiind efectiv şterse de pe hartă, iar alte 20 au mai puţin de cinci locuitori. Există, însă, şi o realitate inversă. Un cătun din Apuseni şi-a mărit numărul locuitorilor, de la 4 la 8, după ce o familie din Bucureşti s-a mutat aici în 2013.

Potrivit datelor statistice, cea mai dramatică depopulare s-a înregistrat în localitatea Stăuini, comuna Vinţu de Jos, care în anul 2002 avea o populaţie de 54 de persoane, iar potrivit ultimelor informaţii statistice au mai rămas doar 8 persoane. În judeţul Alba există marcate pe hartă nouă sate şi cătune fără niciun locuitor, respectiv Ibru (comuna Blandiana), Cicârd (Lopadea Nouă), Geamăna (Lupşa), Inceşti (Poşaga), Medreşti (Sohodol), Doptău (Şona), Carpenii de Sus (Şpring), Bordeştii Poieni (Vidra) şi Poieni (Vidra). La recensământul din 2002, în Medreşti erau înregistraţi patru locuitori, în Ibru trei, iar în Geamăna şi Bordeştii Poieni câte un singur locuitor. Satele pe cale de dispariţie din judeţul Alba sunt aşezate, în general, în zone foarte greu accesibile. Ca să ajungi la ele trebuie să străbaţi kilometri întregi pe jos, peste dealuri, văi şi munţi.

Există, însă, şi cazuri de localităţi izolate în care stau mai mulţi locuitori. Satul Gorgan, o localitate aparţinătoare de comuna Cenade, situată la limita cu judeţul Sibiu, şi-a mărit populaţia înregistrată la recensământul din 2002 cu un locuitor, ajungând la un total de 8 persoane stabilite. Un alt exemplu fericit este cătunul Cheia din comuna Rîmeţ din Munţii Apuseni, care şi-a dublat populaţia. O familie din Bucureşti s-a mutat aici în urmă cu câţiva ani renunţând la toate avantajele Bucureştiului în favoarea frumuseţilor dar şi greutăţilor de la munte. Astfel, satul Cheia a ajuns de la 4 la 8 locuitori. De asemenea, un alt bucureştean care s-a îndrăgostit de această, organizează în această perioadă în comuna Întregalde, vecină cu Rîmeţ, o ”clacă” pentru reparaţia acoperişului de paie al unei şuri vechi de 150 de ani.

Visul unei familii din Bucureşti se împlineşte la Cheia, în Apuseni

Gabriel Suliman a vizitat pentru prima data satul Cheia din Apuseni în 2012. I-a plăcut atât de mult zona încât s-a decis, împreună cu soţia, să vândă tot ce avea şi să se mute cu cei doi copii în sat. În august 2013 a revenit singur, şi-a cumpărat un teren pe care să îşi construiască o casă. S-a mutat în şcoala din sat, desfiinţată datorită lipsei copiilor, clădire aflată în grija Clubului Montan Apuseni, o orgnizaţie din Cluj-Napoca care promovează frumuseţile zonei. În noiembrie 2013, Gabriel s-a stabilit definitiv împreună cu familia la Cheia, iar de atunci munceşte permanent ca să îşi realizeze visele: să locuiască în mijlocul naturii, într-o casă acoperită cu paie, să crească animale şi să cultive legume ce să-i asigure mâncarea de zi cu zi.

Foto facebook

Cea mai mare dorinţă a lui Gabrial Suliman (foto sus) de a realiza un muzeu în aer liber, cu case şi şuri (adăposturi de animale) specifice zonei, pe care să le închirieze turiştilor. Pentru aceasta, însă, ar avea nevoie de mai mulţi bani şi se gândeşte să iniţieze un proiect pe fonduri eruopene. Între timp, şi-a achiziţionat peste un hectar de pământ de la proprietari. A mai cumpărat două şuri vechi acoperite cu paie pe care trebuie să le refacă, una o va păstra ca muzeu, iar cealaltă o va folosi pentru animale. Pe lângă noua gospodărie, tânărul din Bucureşti are un cal, găini, câini, iar pe viitor ar vrea să îngrijească şi alte animale.

Locuinţa tradiţională construită de Gabriel Suliman la Cheia. Foto facebook

De când s-a stabilit în sat, tânărul în vârstă de 32 de ani a început lucrul la viitoarea gospodărie: a amenajat cât mai confortabil clădirea şcolii în care locuieşte, a plantat legume în grădină, a făcut în jurul curţii un gard care să oprească animalele ce pasc de voie prin sat, a construit un beci izolat termic, îngropat pe jumătate în pământ în care îşi păstrează alimentele, a adus apă pe o conductă de la un izvor din apropiere, iar pentru că nu are curent electric vrea să-şi amenajeze pe cursul apei o mică centrală. Dar cel mai mare efort pe care îl depune în continuare este pentru recondiţionarea caselor şi şurilor tradiţionale, în acest sens cerând ajutorul unor meseriaşi din zonă ce cunosc tehnica acoperirii cu paie.

”Clacă” pentru acoperişul unei şuri

Demersul lui Gabriel Suliman este susţinut şi de un alt tânăr din Bucureşti, îndrăgostit de frumuseţea construcţiilor tradiţionale din Apuseni. Paul Dărăşteanu, pasionat de fotografie, organizează în perioada 14 – 27 septembrie 2015 o acţiune prin care vrea să repare acoperişul unei şuri. ”Vă invit să daţi o mână de ajutor la reparaţia unui acoperiş de paie al unei şuri vechi de peste 150 de ani şi acoperită de vreo 70 de ani. Claca are loc într-un sat tradiţional de munte, tipic aşezărilor din Munţii Apuseni, în comuna Întregalde, judeţul Alba. Aici nu există curent electric, dar vă puteţi încărca, în schimb, cu o privelişte tare faină şi cu linişte, cu multă linişte.

Citește și: FOTO Mănăstirea Râmeţ, ”Grădina raiului din Apuseni”. Cum a fost ridicată biserica veche cu 2 metri în anul 1988

Este un loc unde eu am învăţat despre simplitatea şi eficienţa traiului într-un astfel de sat de munte, şi vă invit şi pe voi să lăsaţi cotidianul un pic în urmă şi să gustaţi din această viaţă pe care strămoşii noştri au trăit-o sute de ani, dar care se uită, destul de repede, cu fiecare şură prăpădită pe aici sau cu fiecare bătrân care moare. Haideţi, vă rog, să «grijim» un pic de o şură tradiţională şi să mai povestim, şi cu oamenii locului, despre cum a fost pe aici, şi cum poate va mai fi, dacă ne unim gândurile (şi forţele) în acest sens”, astfel sună anunţul promovat de Paul Dărăşteanu pe reţele de socializare.

Claca a fost în trecut o modalitate prin care sătenii se ajutau reciproc la muncile din gospodărie, fie că era vorba de construcţia sau reparaţia unei clădiri, cositul sau adunatul fânului, aratul, semănatul şi adunatul recoltei. Claca era organizată în fiecare zi la un alt membru al comunităţii, în funcţie de nevoile fiecăruia. Obiceiul se păstrează încă în satele din Apuseni şi reprezintă şi o modalitate de interacţiune socială între oameni.