Cum s-a răzbunat un cioban pe angajator pentru că nu l-a plătit. Printre „victime“, două BMW-uri şi un Mercedes

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Adevărul
Foto Adevărul

Un bărbat în vârstă de 50 de ani din Cugir a fost condamnat penal după ce a distrus cu o cărămidă luneta, parbrizul şi geamurile laterale de la cinci autovehicule ale fostului său angajator.

Incidentul a avut loc în 29 martie 2019, iar după doi ani a fost pronunţată o primă hotărâre în justiţie. Prejudiciul reclamat de proprietarul maşinilor a fost în cuantum total de aproximativ 10.000 lei. Autorul (R. Florin Mirel) a recunoscut faptele.

Acesta a declarat că, la începutul lunii noiembrie 2018, a acceptat să muncească ca îngrijitor la animalele persoanei vătămate, stabilind cu acesta să primească lunar suma de 1.000 lei, cazare şi masă pentru munca prestată. Întrucât de la data începerii activităţii şi până la data comiterii faptei nu a primit nicio sumă de bani conform înţelegerii acesta a ales să se răzbune pe autovehiculele proprietarului animalelor.

Printre maşinile avariate se află două autoturisme BMW şi o autoutilitară marca Mercedes. Starea de fapt a fost confirmată de procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşele fotografice anexate, precum şi de declaraţiile persoanei vătămate. Starea de fapt aşa cum a fost descrisă în actul de sesizare al instanţei, precum şi probele administrate în cursul urmăririi penale, au fost însuşite întocmai de inculpat, ca urmare a cererii sale de parcurgere a procedurii simplificate de recunoaştere a învinuirii.

În final, bărbatul a fost condamnat la plata sume de 1.200 de lei amendă penală, stabilită prin înmulţirea unui număr de 120 zile amendă cu suma de 10 lei corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere. Judecătoria Alba Iulia a respins acţiunea civilă a proprietarului maşinilor pentru că acesta nu a prezentat niciun fel de dovezi din care să rezulte valoarea prejudiciului suferit.

Vă mai recomandăm să citiţi:

 

Consiliu Judeţean obligat să plătească daune pentru un accident provocat de o groapă în asfalt

 

Momentul în care un bărbat este atacat şi bătut noaptea de trei indivizi. Reacţia Poliţiei VIDEO

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite