Cum se pot rezolva tulburările de vorbire la copii. Sfaturile unui logoped dedicat

Cum se pot rezolva tulburările de vorbire la copii. Sfaturile unui logoped dedicat

Logopedul Carmen Sicoe din Alba Iulia

Problemele de vorbire la copii pot determina îngrijorări serioase pentru părinţi. Acestea pot fi, însă, remediate în cea mai mare parte dacă se apelează din vreme la un specialist.

Ştiri pe aceeaşi temă

În cărţile de specialitate, tulburările de limbaj sunt definite ca disfuncţii care intervin în comunicarea orală şi scrisă. Aceste disfuncţii sunt cauzate de afecţiuni de natură organică, funcţională, psihologică sau educaţională şi acţionează asupra copilului mic în perioada apariţiei şi dezvoltării limbajului.
 
Tulburările de limbaj îmbracă diverse forme de manifestare, astfel există: tulburări de limbaj care afectează pronunţia, ritmul şi fluenţa vorbirii, tulburări de întârziere a limbajului, tulburări polimorfe (cu substrat neurologic), tulburări ale limbajului scris-citit. 
 
”Cele mai comune probleme de limbaj pe care le-am întâlnit sunt dislaliile şi tulburările de ritm. Dislaliile sunt tulburări de pronunţie şi care constau în imposibilitatea emiterii corecte a unuia sau mai multor sunete. Mai pe scurt, sunt acei copii «sasaiti» sau «rârâiţi» sau aceia care înlocuiesc anumite sunete cu altele, spre exemplu spun «caca» în loc de «tata». Comunicarea părintelui reprezintă cea mai importantă parte din dezvoltarea limbajului unui copil. Tot părintele este cel care observă primul deficienţele în comunicarea copilului. Şi astea sunt, fie în fază de lalaltie, atunci când bebeluşul gângureşte sunete, fie pe măsură ce creşte, iar limbajul nu este coerent. Până la vârstă de 2 ani, copilul, neavând alte deficiente, ar trebui să aibe în vocabular undeva între 10 şi 20 de cuvinte, incluzând nume (mamă, tată), adjective (rece, frumos,etc) şi verbe (mănâncă,etc).
 
Spre sfârşitul celor doi ani, copilul are deja un vocabular de 50 până la 100 de cuvinte, foloseşte propoziţii scurte, cu două sau trei cuvinte şi pronume personale. În jurul vârstei de 4 ani, copilul pune întrebări şi este capabil să folosească propoziţii din 3 până la 6 cuvinte. În momentul în care în jurul vârstei de 2-3 ani micuţul repetă întrebările în loc să răspundă la ele, este un motiv de îngrijorare, iar părinţii ar trebui să vorbească cu un specialist. Acest comportament poate fi un semn timpuriu al unei întârzieri în dezvoltarea socială sau a limbajului. De asemenea, în jurul vârstei de 3-4 ani este posibil să vorbească bâlbâit sau stâlcit. Acest lucru se poate să fie cauza dorinţei lui de a comunică multe de-odată şi este perfect normal. Dacă, totuşi, continuă să vorbească în acest fel timp îndelungat (peste 6 luni), este cazul consultării unui logoped”, spune Carmen Sicoe, logoped din Alba Iulia. 
 
Aceasta spune că vârsta optimă la care se pot corecta foarte uşor problemele de vorbire la copii este 4-5 ani, însă aceasta depinde şi de afecţiune şi de copil. ”Am întâmpinat cazuri de bâlbism («bâlbâială») la copii de 10-11 ani, cu care am lucrat fără probleme, în ciuda vârstei. Din păcate nu există o statistică nici măcar la nivelnaţional. Există logopezi la nivel de şcoli, puţini, dar există şi există dorinţă de formare în acest sens”, afirmă logopedul. Carmen Sicoe explică şi acre sunt exerciţiile recomandate a fi făcute împreună cu copiii: ”Aş aminti toate onomatopeele care îţi trec prin minte, de la cum fac animalele „ham-ham”, „bzzz-bzzz”, la sunete produse de telefon „trrrrrr”, de tren „ciu-ciu”, de vânt „vjjj-vjjj”; în principiu, orice sunet auzim pe lângă noi este o oportunitate de a dezvolta limbajul copilului.
 
Carmen Sicoe precizează că există situaţii în care copilul este dependent de părinte şi atunci trebuie să fie prezent la şedinţa cu logopedul. ”Acestea sunt situaţii foarte rare, mai ales în cabinetele private. Majoritatea şedinţelor de terapie se desfăşoară doar între copil şi terapeut. Este situaţia optimă, mai ales că atenţia micuţului este des distrasă de tot felul de obiecte sau acţiuni, iar prezenţa unuia dintre părinţi ar accentua această pierdere a atenţiei. Încă un motiv pentru care eu sfătuiesc părinţii să părăsească cabinetul este acela că, fără intenţie, dacă copilul greşeşte sau nu răspunde «corect», părintele intervine «Mami, ştii că soarele e galben...», intervenţii ce inhibă reacţiile ulterioare ale copilului”, mai spune logopedul. Şedinţele au loc de multe ori în faţa unei oglinzi, care se foloseşte cam pe tot parcursul terapiei logopedice şi este foarte utilă atunci când se doreşte ca copilul să prindă modelul emiterii unui sunet sau anumite mişcări pe care specialistul le face. Ideal ar fi să existe o oglindă formată din trei părţi pentru ca mişcările să fie văzute din toate unghiurile.
 
Timpul petrecut pentru ameliorarea problemelor de vorbire depinde de motivaţia copilului, de implicarea părinţilor în terapie. ”Am avut cazuri care s-au rezolvat în câteva săptămâni cu câte o şedinţă pe săptămâna sau cazuri de ani de zile cu câte 2, 3 şedinţe pe săptămâna. Este foarte indicat să se implice şi părinţii în terapia logopedică. Astfel, terapeutul recomandă anumite exerciţii de făcut până la următoarea şedinţa, însă sunt exerciţii pe care le putem face cu copilul în diverse activităţi şi nu stând la birou pe sistemul «temă»”, afirmă Carmen Sicoe. 
 

Citiţi şi:

 

citeste totul despre: