Cum au îmbogăţit investiţiile străine două oraşe din Transilvania. Bugete uriaşe în 2022 la Sebeş şi Blaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Platforma industrială Daimler Mercedes din Sebeş. Foto: Facebook/ Star Assembly
Platforma industrială Daimler Mercedes din Sebeş. Foto: Facebook/ Star Assembly

Investiţiile străine în două dintre oraşele din judeţul Alba au făcut ca acestea să ajungă la bugete locale record în anul 2022. La Sebeş, investiţiile din ultimii 10 ani depăşesc 500 de milioane de euro, în timp ce la Blaj se apropie de 250 de milioane de euro.

Firmele private străine asigură, astfel, peste 70 la sută din bugetele de venituri proprii ale celor două localităţi urbane. Cele mai importante trei investiţii din Sebeş sunt Daimler Mercedes, Kronospan şi HS Timber Group.

Daimler a cheltuit, începând cu anul 2011, suma de circa 550 de milioane de euro în două fabrici în care se produc cutii de viteză pentru autoturismele Mercedes. Sebeş are, potrivit datelor oficiale, o populaţie de aproape 30.000 de locuitori. Oraşul aflat la zece kilometri de Alba Iulia este practic fără şomaj. Pentru a face faţă cererii mari de locuri de muncă, sute de muncitori vin să lucreze aici de la Alba Iulia, Cugir, Aiud şi din localităţi din judeţele Hunedoara şi Sibiu. 

Investiţiile mari constituie un beneficiu foarte important pentru bugetul local. Doar din impozitul pe clădirile persoanelor fizice, Primăria Sebeş încasează anual peste 16 milioane de lei. La această sumă se adaugă conta din impozitul pe venit, datorată tot investiţiilor din oraş.

„Din dezvoltarea economică, ceea ce înseamnă angajatorii de astăzi de la Sebeş, avem un venit estimat - cotă dată de Ministerul de Finanţe - de peste 41 de milioane de lei”, spune primarul Dorin Nistor. În total, bugetul pe anul 2022 se ridică la 143 de milioane de lei, cu 40% mai mult faţă de anul trecut, sumă care cuprinde şi excedentul bugetar de 18,5 milioane de lei înregistrat la sfârşitul anului 2021.

Compania germană care a civilizat Blajul

Dacă la Sebeş există cel puţin trei investitori importanţi, în municipiul Blaj „bunăstarea” locală a fost adusă în principal de nemţii de la Bosch. Şi din acest motiv, municipiul cu aproximativ 21.000 de locuitori din Alba a ajuns la unul dintre cele mai înalte standarde de viaţă din ţară. Au cheltuit 250 de milioane de euro şi au creat circa 3.000 de locuri de muncă în unităţile de producţie deschise începând cu anul 2007. 

bosch blaj

Platforma industrială Bosch din Blaj. Foto: Facebook/ Bosch Romania

Teoretic, 15 la sută din populaţia oraşului ar lucra la Bosch. În realitate, mulţi dintre angajaţi provin şi aici din alte localităţi din Alba, precum şi din judeţele Sibiu şi Mureş. Şi la Blaj şomajul este aproape de zero, existând permanent locuri de muncă disponibile. În urmă cu 15 ani, municipiul avea un şomaj de peste 25%. Pe lângă investiţii, la Blaj a fost adusă şi civilizaţia nemţească. Comportamentul oamenilor s-a schimbat semnificativ în ultimii zece ani datorită modului de lucru al nemţilor de la Bosch, lucru ce se vede şi la o simplă plimbare prin centrul oraşului, care seamănă cu unul din vestul Europei.

Compania germană este şi principalul contributor la bugetul local. Bugetul de venituri proprii pentru anul 2022 este de 30 milioane de lei, din care mai mult de 9 milioane de lei ar urma să provină din impozitele şi taxele plătite de către Bosch. Şi cu ajutorul impozitelor plătite de investitori, 2021 a fost anul cu cele mai mari investiţii din istoria Blajului, valoarea totală a proiectelor aflate în derulare fiind de peste 15 milioane de euro. Bugetul total pe anul 2022 la Blaj va fi de 110 milioane de lei, din care peste 50% vor reprezenta investiţii şi reparaţii capitale.

Oraşul are, în prezent, aproape toate străzile asfaltate, cu reţele de utilităţi, unul dintre cele mai moderne spitale din Transilvania şi un centru istoric pus la punct. Au fost finalizate investiţiile la Palatul Cultural şi la baza de agrement, s-a reabilitat Câmpia Libertăţii şi a început construcţia unei săli polivalente de nivel european aflată la un stadiu de execuţie de 40%.

Vă recomandăm să mai citiţi:

O companie din Singapore cumpără, pentru China, minereul de la cea mai profitabilă mină de cupru din România

Suporteri filaţi de Securitate la meciul România - Italia din martie 1989. Cum au ajuns italienii acasă la două românce

Milionar al anilor '90, de negăsit de 10 ani. Când se va prescrie pedeapsa primită de Dorel Tamaş

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite