Cum era leul românesc înainte de Marea Unire. Anul în care moneda naţională a fost la paritate cu francul şi mai tare ca dolarul

Publicat: 08.12.2016 06:05

Ultima actualizare: 05.08.2022 20:55

Leul românesc era la paritate cu francul francez şi cel elveţian şi mai puternic decât dolarul

Moneda naţională a României, leul, are o istorie de aproape 150 de ani, dar cele mai grele momente prin care a trecut au fost după Primul Război Mondial, în perioada când s-a realizat Marea Unire de la 1918. Cheltuielile de război au dus la inflaţie şi la deprecierea semnificativă a leului.

Până la primul război mondial circulaţia liberă a monedelor străine pe pieţele naţionale, convertibilitatea neîngrădită a bancnotelor naţionale la B.N.R. şi acoperirea legală deplină a monedei au determinat o variaţie redusă a cursului negociabil faţă de paritatea metalică dintre leu şi monedele străine principale – lira sterlină, dolar, franc etc.

”O dată cu sporirea emisiunii monetare a B.N.R. a început procesul inflaţiei în care leul pierde din valoare atât faţă de valoarea sa antebelică, cât şi faţă de monedele străine convertibile în aur. În anul 1915, an de comparaţie, paritatea oficială după bursa din Bucureşti, din august 1914, se menţine aceeaşi. Din anul 1916 până în anul 1923 inclusiv, leul se depreciază în măsură relativ proporţională faţă de lira sterlină, dolarul şi francul elveţian care nu au suferit deprecieri şi în măsură mai mică faţă de francul francez, el însuşi supus deprecierii. Francul elveţian, de aceeaşi paritate metalică iniţială cu leul, poate servi orientativ estimării gradului de depreciere a acestuia până în anul 1936 când şi moneda elveţiană îşi reduce conţinutul în aur. Între anii 1916 şi 1923 moneda românească îşi reduce valoarea de 35–40 de ori, faţă de leul aur”, se afirmă în lucrarea ”Evoluţia Economică a României”, editată de Institutul de Economie Naţională.

Datoria externă a României, exprimată în monedă constantă, a crescut, din 1915 până în 1927, cu aproape 40% (147 milioane de dolari), până la la 519 milioane de dolari. Pentru comparaţie, dezvoltarea României, dar şi războiul de independenţă au consumat credite externe de 356 milioane de dolari, crescând datoria externă de 23 de ori, de la 16 milioane dolari în 1868, până la 372 mil. dolari în 1915. În perioada respectivă, leul s-a depreciat semnificativ din cauza inflaţiei şi a îndatorării externe pentru acoperirea chelutielilor războiului. Astfel, leul s-a depreciat de 40 de ori în 1923, faţă de puterea leului – aur din 1913, dar era doar de 3,5 ori mai slab în 1918 şi de 10,5 ori în 1920, potrivit studiului citat.

Moneda românească în anul 1915

În 1914, leul era echivalent cu francul elveţian şi cu francul francez, iar o liră sterlină se cumpăra cu 25,5 lei, în timp ce dolarul american era mai slab cotat şi costa circa 5 lei. În aprilie 1919, francul elveţian şi cel francez costau 3 respectiv 2,5 lei, în vreme ce o liră sterlină ajunsese deja la 66 de lei, iar dolarul la 15 lei. În doar cinci ani, perioadă care curpinde şi Primul Război Mondial, leul românesc a pierdut semnificativ din puterea financiară.

Citește și: A fost deschis unul dintre cele mai frumoase parcuri de iarnă din România. Magia din Cetatea Alba Iulia FOTO

Patru ani mai târziu, inflaţia galopantă îşi făcea efectul: acum 90 de ani, în noiembrie 1923, lira sterlină se cumpăra cu peste 950 de lei, dolarul cu 206, francul elveţian cu 40 de lei, iar francul francez cu peste 13 lei. Au urmat anii calmării inflaţiei şi deprecierii şi, în ianuarie 1929, înaintea celei dintâi reforme monetare din istoria României, lira sterlină costa cu 807 lei, dolarul cu 166 de lei, francul elveţian cu 32 de lei, iar cel francez cu 6,5 lei.

”Circulaţia monetară, calculată pe locuitor, în dinamica celor aproape şapte decenii, reflectă fenomenele monetare care au traversat economia naţională. Cât timp s-a menţinut constantă valoarea monedei naţionale, până la războiul mondial, deoarece două perioade caracteristice, în privinţa circulaţiei monetare: până la sfârşitul secolului 19 masa monetară sporeşte lent de la circa 20 lei la circa 30 lei pe locuitor; a doua perioadă, de la începutul secolului 20 până la 1914–1915, valoarea monedelor pe piaţă sporeşte substanţial la 80–90 lei pe locuitor, ca reflex al intensificării activităţii comercial industriale”, se susţine în lucrarea menţionată.

Leul avea acoperire chiar şi în aur înainte de război. Aproape 79% din valoarea bancotelor aflate în circulaţie în 1913, de 437 de milioane de lei, avea acoperire în aur (153 de milioane) şi devize (191 milioane în monede străine).