Cornel Matei, fost deţinut politic: „Am fost călcat în picioare de gardieni“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cornel Matei şi-a dorit de mic să ajungă mecanic de locomotivă, dar nu a reuşit să-şi transpună acest vis în realitate decât după înlăturarea regimului comunist, perioadă în care a suferit crunt.

A trecut prin încercări grele în regimul comunist. Încă din liceu, a avut probleme pentru că nu a vrut să intre în Uniunea Tineretului Comunist (UTC). „Am refuzat datorită convingerilor mele religioase şi poziţiei de neutralitate din punct de vedere politic“, precizează bărbatul. Din această cauză, nu a putut participa la olimpiade, la competiţii sportive, la alte acţiuni ale şcolii.

A refuzat jurământul militar

„Îmi doream foarte mult să ajung mecanic de locomotivă sau să fac şcoala de planorism, dar nu puteam decât dacă îndeplineam condiţiile impuse de regimul de atunci“, îşi aminteşte Cornel. La vârsta de 19 ani, a fost chemat la încorporare. Datorită convingerilor sale religioase şi mergând pe principiul biblic „iubirea de aproape“, a refuzat să depună jurământul militar, să îmbrace haina militară, să se instruiască în spiritul cazon.

„Am refuzat să învăţ arta crimei şi am fost condamnat de tribunalul militar din Cluj la doi ani şi jumătate de închisoare, pe care i-am efectuat la locul de muncă“, afirmă interlocutorul nostru. Şi-a ispăşit pedeapsa la Intreprinderea Mecanică din Cugir, unde a fost tratat cu înţelegere. „În această perioadă, nu am avut voie să părăsesc localitatea, eram permanent urmărit de securitate. Mi s-au făcut percheziţii la domiciliu, mi-au răscolit casa şi confiscat un radio-casetofon, câteva înregistrări religioase şi un jurnal intim“, povesteşte Cornel Matei.

A trecut prin cele mai grele închisori comuniste

Ulterior, a fost din nou chemat la încorporare. A refuzat categoric şi a urmat o nouă condamnare. „Procesul a fost unul cu uşile închise. Nu au avut voie să asiste decât mama şi tata. Arestat fiind, aveam dosar roşu de penitenciar şi eram considerat deţinut foarte periculos“, spune cu amărăciune. A fost condamnat la patru ani de închisoare şi a fost încarcerat la un loc cu deţinuţii de drept comun.

image

Şi-a îndeplinit visul de a deveni mecanic de locomotivă

A trecut prin cele mai grele închisori comuniste din România: Aiud, Rahova, Poarta Albă şi Colibaşi. „A fost o viaţă greu de descris în cuvinte. Frig, lipsă de alimente, bătaie, teroare, gardieni corupţi. Îmi amintesc că la Aiud, sub privirile unui ofiţer de penitenciar, un gardian m-a bătut crunt cu bastonul. Mi-a dat în palme până când nu am mai putut să ţin mâinile sus, după care m-a pleznit peste tot corpul. În acel moment de disperare, am ameninţat că o să chem un medic legist şi o să-i dau în judecată. Le-a fost teamă de martori şi m-au dus într-o magazie unde am fost călcat în picioare“, povesteşte bărbatul.

Nu credea că o să mai rămână în viaţă. Nemâncat, cu 15 kilograme sub greutatea normală, era compătimit până şi de deţinuţii periculoşi. A fost transferat la Poarta Albă de unde a fost eliberat în anul 1986. După 1989, şi-a realizat visul. S-a făcut ajutor mecanic de locomotivă şi acum lucrează la o unitate industrială din Sebeş. A obţinut statutul de deţinut politic şi în prezent solicită în instanţă, conform Legii 221/2009, despăgubiri reparatorii pentru prejudiciile morale şi materiale, pe care i le-a adus regimul comunist prin măsuri abuzive.

Ce-i place: „Mă pasionează sportul, în general, şi fotbalul, în special. Îmi place agricultura şi mă relaxez în familie, alături de cei dragi. La oameni apreciez voinţa de comunicare, înţelepciunea, priceperea, discernământul.“

Ce nu-i place:
„Mă deranjează pasivitatea şi scepticismul. Nu-mi plac copiii care nu-şi respectă părinţii şi familia, indiferent de vârstă. Prin comparaţie, îmi displac oamenii care nu îl apreciază pe pe Dumnezeu.“

Ce ai simţit când ai ieşit din închisoare ?
C.M.: „Eliberarea a fost ceva deosebit. După ce am venit acasă, mă plimbam mereu, mergeam doar pe jos, ca un copil care învaţă să păşească. Libertatea este ceva extraordinar. Trecând prin anii grei de detenţie, am învăţat să apreciez libertatea, ceea ce puţini oameni ştiu să aprecieze. Nimic nu e mai de preţ decât libertatea. Nu trebuie să existe graniţe şi frontiere între oameni. Toţi am putea trăi în pace pe această planetă, cu credinţă în Dumnezeu şi cu respectarea legilor.“

Data naşterii: 24 iunie 1959, localitatea Acmariu, judeţul Alba
Educaţie: Liceul Industrial Mecanic Cugir
Starea civilă: căsătorit, un băiat

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite