Concert extraordinar Goran Bregovic la Alba Iulia, în 6 iunie, la festivalul Alba Fest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Goran Bregovic va susţine un concert la Alba Iulia în 6 iunie
Goran Bregovic va susţine un concert la Alba Iulia în 6 iunie

Celebrul muzician Goran Bregovic va cocerta la Alba Iulia în 6 iunie 2015, în cadrul festivalului Alba Fest. Accesul publicului va fi gratuit în condiţiile în care concertul este programat în timpul zilelor oraşului. Din acest an, evenimentul se va numi Alba Fest.

Unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale verii, Zilele Oraşului Alba Iulia va avea loc în acest an în perioada 5-7 iunie, cu o săptămână mai târziu faţă de perioada anunţată iniţial de organizatori. În şedinţa Consiliului Local din 22 mai se propune schimbarea denumirii evenimentului în Alba Fest (marcă înregistrată), stabilirea ca perioadă a evenimentului ultima decadă a lunii mai – prima decadă a lunii iunie şi taxa pentru activităţi comerciale şi alimentaţie publică de 100 de lei/mp/zi.

În proiect se precizează că poziţionarea ca dată fixă a evenimentului, la sfârşitul lunii mai, „nu este oportună, întrucât limitează posibilităţile de booking pentru artiştii de talie internaţională, respectiv limitează posibilitatea modificării facile a datei în funcţie de alte evenimente” şi propun extinderea perioade la ultima decadă a lunii mai, prima decadă a lunii iunie.

La ediţia din acest an, de exemplu, reprezentanţii Primăriei au purtat discuţii Goran Bregovic, în calitate de invitat special la eveniment, pentru a susţine un concert extraordinar, la care publicul să aibă acces gratis. Concertul lui Bregovic va fi deschis în 6 iunie de Mahala Rai Banda- o trupă româneasca de muzică pop ţiganească. La festival vor mai concerta, în 7 iunie şi Smiley, Sore, Dorian, Cabron, Alex Velea, Speack. Goran Bregović este un muzician din Boznia şi Herzegovina şi unul dintre cei mai recunoscuţi compozitori moderni din Balcani. Bregović îmbină cu desăvârşire energia muzicii ţiganeşti, muzica de cor balcanică şi rockul.

În ceea ce priveşte schimbarea denumirii evenimentului din Zilele Oraşului, în Alba Fest (marcă înregistrată), noua titulatură a fost înregistrată la OSIM încă de anul trecut, iar aceasta ar face posibil un nou concept de promovare pentru oraş şi manifestare, la nivel naţional, în condiţiile în care este vorba despre un festival multi-art, cu concerte, spectacole pyro-muzicale, teatru de stradă, spectacole de reenactment, dar şi momente dedicate copiilor.

„Având în vedere numărul mare de participanţi şi vizitatori înregistrat de-a lungul ediţiilor anterioare şi interesul extrem de crescut al comercianţilor, care solicită autorizarea activităţilor de comerţ şi alimentaţie publică, versus cheltuiala bugetară semnificativă pe care o are administraţia locală în organizarea evenimentului, precum şi costul de închiriere a domeniului public pentru aceste activităţi, de doar 10 lei/mp/zi”, reprezentanţii Primăriei propun creşterea acestor taxe în timpul Alba Fest 2015 la 100 lei/mp/zi.

Organizat în premieră anul trecut cu titulatura “Alba Fest”, evenimentul care marchează zilele oraşului Alba Iulia a devenit un reper pentru oraş. Marius Moga este cel care a făcut acest eveniment cunoscut în 2014, în toată ţara, cu Alba Fest by Marius Moga. Administraţia locală a rezervat acestui eveniment un buget estimat la 500.000 lei în acest an.

Noaptea Muzeelor la Alba Iulia: istoria prinde viaţă cu personaje istorice, jocuri romane, demonstraţii militare

Misterul izvorului cu „apă vie“ din Munţii Apuseni: legenda spune că după ce bei de acolo creşti în înălţime

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite