Alba, lider naţional în industria prelucrării lemnului şi a componentelor auto. Companiile străine au investit peste un miliard de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Investitorii străini au cheltuit în judeţul Alba aproximativ 1 miliard de euro. Domeniile în care au fost realizate cele mai mari investiţii sunt prelucrarea lemnului şi componentele pentru industria auto. Oraşul Sebeş deţine supremaţia într-un top al afacerilor derulate de companiile străine. Alte fabrici importante au fost construite la Cugir, Blaj şi Alba Iulia.

Sebeşul este în prezent centrul national al prelucrării lemnului şi va fi, în scurt timp, şi un pol în domeniul componentelor pentru industria auto. Aici funcţionează cele mai mari companii din ţară în domeniul prelucrării primare a lemnului şi a plăcilor stratificate. Este vorba despre societăţile Holzindustrie Schweighofer şi Kronospan, ambele deţinute de investitori din Austria. Investiţia Kronospan este de aproximativ 350 milioane euro, iar cea de şla Holzindustrie Schweighofer se ridică la circa 300 milioane euro.

Cele două companii au cifre de afaceri similare cu valoarea investiţiilor. Holtzindustrie Schweighofer este, în acelaşi timp, una dintre cele mai profitabile companii din România. A avut în 2011 un profit de 312 milioane de lei, ceea ce însemană circa 70 de milioane de euro. Suma se raportează la o cifră de afaceri de 1,58 miliarde de lei şi la un număr de 1.267 de angajaţi. Alţi trei investitori importanţi din industria lemnului au ca proprietari companii din Italia: Savini Due, Ciatti HT şi Grande Arredo. Cele trei societăţi sunt specializate în fabricarea mobilei şi au contribuit împreună la afacerile din Sebeş cu aproximativ 100 de milioane de euro. Oraşul are o tradiţie de zeci de ani în domeniuol prelucrării lemnului, aici funcţionând în regimul comunist una dintre cele mai mari fabrici în domeniu, din România.

Daimler construieşte o fabrică de 300 milioane de euro

Tot la Sebeş, compania germană Daimler va inaugura în 26 iulie 2013 o fabrică în valoare de 300 de milioane de euro. Consiliul de administraţie al companiei germane Daimler AG a decis, miercuri, 24 aprilie 2013, să extindă reţeaua de producţie a cutiilor de viteze Mercedes-Benz Cars. Investiţia va fi dezvoltată la Sebeş, în judeţul Alba, unde există deja o fabrică a societăţii Star Transmission Cugir SRL. În urma aprobării de către Consiliul de Supraveghere, sunt planificate acum capacităţi suplimentare pentru asamblarea cutiilor de viteze ce urmează a fi stabilite la unitatea de producţie Daimler din România.

“Extinderea reţelei noastre de producţie va include o locaţie suplimentară pentru asamblarea cutiilor de viteze, concepută pentru a completa capacităţile noastre existente. Scopul nostru este de a satisface cererea mare a clienţilor, cu o flexibilitate mai mare în viitor", a declarat Andreas Renschler, membru al Consiliului de Administraţie Daimler pentru Producţie şi Achiziţii Publice Mercedes-Benz Cars şi Mercedes-Benz Vans. Daimler a iniţiat primele investiţii în Alba, la Cugir, unde deţine o fabrică în care a investit, de asemenea, aproximativ 100 de milioane de euro. Cugirul are o tradiţie în acest domeniu de activitate prin uzina mecanică şi uzina de armament. Pe piaţa componentelor pentru industria auto va intra în curând şi Alba Iulia. Compania belgiană VCST, specializată în roţi dinţate şi piese de transmise utilizate la cutii de viteză şi motoare în industria auto, a investit 30 de milioane de euro în deschiderea unei capacităţi de producţie la Alba Iulia.

Bosch a deschis a doua unitate la Blaj

Compania germană Bosch a inaugurat la începutul lunii iunie, la Blaj, a doua unitate de producţie, după o investiţie de 50 de milioane de euro. În noua fabrică vor lucra 320 de persoane care vor produce senzori destinaţi industriei auto. „Din 8 iunie 2013, Bosch începe producţia în noua sa fabrică construită la Blaj, în România. Astfel, în unitatea de producţie de la Blaj vor fi fabricaţi senzori de turaţie a roţilor şi senzori de turaţie a arborelui cotit destinaţi industriei auto. Compania Bosch, furnizor de tehnologii şi servicii, va investi circa 50 de milioane de euro până la sfârşitul anului 2013 pentru extinderea fabricii şi achiziţia unor noi mijloace de producţie. Până în 2020, numărul angajaţilor implicaţi în producţia de senzori de turaţie a roţilor şi senzori de turaţie a arborelui cotit va ajunge la circa 1.000 de persoane”, se afirmă într-un comunicat de presă al companiei.

Pentru administraţia locală, noua unitate de producţie înseamnă un venit suplimentar la buget de aproximativ 500.000 de euro pe an. “Noul proiect Bosch va asigura o sursă de energie suplimentară bugetului local, care va permite administraţiei publice să ambaleze motoarele la turaţia maximă posibilă pe circuitul de dezvoltare durabilă a comunităţii noastre”, a declarat primarul Gheorghe Valentin Rotar. Germanii au decis să vină la Blaj, după mai mulţi ani de colaborare cu o societate românească cu activitate aproximativ similară.

Citiţi şi:

Bosch a inaugurat a doua unitate de producţie la Blaj: investiţii de 50 de milioane de euro şi 320 de locuri de muncă

Oraşul cu 24.000 de locuitori şi investiţii de peste 1 miliard de euro. De ce a ales Daimler să fabrice componente Mercedes la Sebeş

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite