Colindători din şapte sate se adună de Crăciun la Sugag

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colindătorii de la Mogoş
Colindătorii de la Mogoş

Colindatul, într-o formă sau alta, este una dintre tradiţiile de Crăciun care se păstrează cel mai bine în toate satele din judeţul Alba. Multe obiceiuri practicate în aceste zile sunt legate de atragerea binelui şi bunăstării asupra gospodăriilor.

Culegătorul de obiceiuri tradiţionale, Avram Cristea suţine că într-o forma sau alta tradiţia conindatului s-a păstrat în fiecare sat. „Cei care spun că tradiţia a murit greşesc. Oamenii au adaptat-o si au transformat-o, dar ea nu s-a pierdut“, a explicat folcloristul Avram Cristea. Un exemplu în acest sens îl reprezintă localitatea Cut. „Aici pregătirile încep din timp. Batrânii sunt gazdele care se ocupă de aranjatul Căminului Cultural. Peste 25 de tineri se adună de obicei aici pentru colindă şi petrecere“, a povestit Avram Cristea, autorul a numeroase lucrări şi volume despre tradiţie. 

Acelasi obicei se păstrează şi în comuna Sugag. Aici locuitorii întâmpină sărbătoarea Naşterii Domnului, în fiecare an, în mod tradiţional, cu obiceiul „Coborâtul în sat“. Toţi locuitorii din cele şapte sate aparţinătoare şi din cătunele răsfirate pe culmile Munţilor Sebeşului se adună în centrul comunei pentru a petrece împreună Crăciunul şi sărbătorile Anului Nou. În prima zi a Crăciunului, toţi locuitorii sărbătoresc în familie, iar în cea de-a doua zi, gătiţi cu costumul popular tradiţional, coboară în sat la colindat. În comuna la lăsatul serii tinerii şi familiile lor merg la joc, până aproape dimineaţa. 

La Daia Româna ceremonialul diferă, însă se păstrează esenţa. Mesajul este cât se poate de clar. „Fetele sunt invitate la petreceră odata cu colindatul. Astfel ele păşesc într-o viitoare pregătire pentru viaţa satului şi ulterior cea de familie“, a explicat folcloristul. 

Copiii vestesc cu „Steaua“

În orice localitate, colindatul cetei de feciori începe în seara de Ajun si continua pâna în ziua de Crăciun. În zona satului  Limba se păstrează obiceiul „piţareilor“, copii mici care pornesc de dimineaţa cu colindatul. Portul popular în care aceştia colindau mai demult a devenit mai degrabă opţional. „Acesta nu se mai păstrează, doar obiceiul şi denumirea de piţărei se mai regăsesc încă în satele din jurul Albei Iulia“, a completat Avram Cristea.

Prin localitatile de pe Valea Mureşului şi Târnave copii merg de la Crăciun pâna la Bobotează cu Steaua. „Denumirea vine de la o stea confecţionată din lemn şi hârtie, împodobită cu panglici colorate, în mijloc având o iconiţă. Steaua este învârtită de unul dintre copii în timp ce ceilalţi cântă colinde“, a explicat Avram Cristea. În muntii Apuseni, la Lupşa, copiii colindători sunt denumiti „bizărăi“ şi sunt răsplătiţi cu nuci, mere, alune şi colăcei.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite