Colegiul Militar Mihai Viteazul din Alba Iulia a trecut, oficial, în subordinea Statului Major al Forţelor Aeriene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colegiul Naţional Militar ,,Mihai Viteazul” Alba Iulia a intrat oficial în subordinea Statului Major al Forţelor Aeriene.

Vineri, 31 august, a avut loc la sdediul instituţiei de învăţământ ceremonia dedicată resubordonării Colegiului, din subordinea Statului Major al Forţelor Terestre (SMFT) în subordinea Statului Major al Forţelor Aeriene (SMFA). Delegaţia SMFT a fost reprezentată de col. dr. Vasile Ene, iar cea a SMFA, de către cdr. ing. Sebastian Vasilescu. 

La activitate au participat reprezentanţi din cele două categorii de forţe armate, precum şi invitaţi din cadrul administraţiei publice locale, din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba şi personalul colegiului. Instituţia de învăţământ îşi păstrează profilul militar, în filiera vocaţională, specializarea Matematică-Informatică, însă elevii vor avea epoleţi de culoare bleumarin, în loc de cei roşii, aferenţi forţelor terestre. Anunţul a fost făcut şi la ceremonia de final al anului şcolar 2017-2018, la care a participat şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, general de flotilă aeriană Viorel Pană.

Imagine indisponibilă

”Cu o semnificaţie deosebit de importantă şi de emoţionantă activitatea dedicată resubordonării Colegiului Naţional Militar ,,Mihai Viteazul presupune un nou început. În Anul Centenarului, în capitala de suflet a românilor, colegiul militar albaiulian schimbă, după 41 de ani de tradiţie, subordonarea, trecând de la vipuşca şi petliţele roşii care se regăseau pe uniforma elevilor, la cele albastre. Plecând de la adevărul că cea mai mare investiţie este educaţia tinerilor, aşa cum spunea domnul colonel dr. Vasile Ene, directorul Statului Major al Forţelor Terestre, colegiul militar albaiulian va continua să pregătească şi instruiască elevii ce aleg să îi treacă pragul în acelaşi ritm, al performantei şi încrederii că reuşesc cei ce îşi doresc! Aceşti tineri care «vin vrăbiuţe şi pleacă şoimi», cum spunea comandantul colegiului, domnul colonel Marcel Domşa, vor avea tot suportul necesar şi vor beneficia de profesionalismul şi dăruirea întregului corp de cadre pentru a-şi putea continua zborul spre culmile succesului”, a spus purtătorul de cuvânt al Colegiului, Daniela Filimon.

Imagine indisponibilă

Primele măsuri practice pentru întărirea legăturii cu Forţele Aeriene se vor referi la schimbarea unor aspecte distincte din uniforma elevilor şi dezvoltarea unui plan de tabere de vară/activităţi extraşcolare (vizite şi cursuri de pilotaj pentru elevii mai mari de 16 ani), pe lângă bazele aeriene şi celelalte instituţii de învăţământ subordonate SMFA, precum şi participarea la Parada Militară Naţională organizată de Ziua Naţională a României ca parte din detaşamentul Forţelor Aeriene, mai scrie sursa citată.

Imagine indisponibilă

Înfiinţat în 1919, Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” îşi desfăşoară activitatea la Alba Iulia din 1975. Colegiul a funcţionat iniţial la Târgu Mureş, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la Timişoara. Colegiul a fost desfiinţat în 1947 din motive politice şi reînfiinţat trei decenii mai târziu, de această dată la Alba Iulia. În colegiu s-au pregătit de-a lungul timpului peste 6.500 de tineri. În cele patru decenii, peste 5.100 de elevi au urmat la Alba Iulia cursurile acestei prestigioase unităţi de învăţământ.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite