CJ Alba poate relua licitaţia cu miză de 17 milioane de euro privind concesionarea Centrului de Management al Deşeurilor de la Galda de Jos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Alba va putea relua procedura pentru concesionare a obiectivelor şi echipamentelor din cadrul Centrului de Management al Deşeurilor de la Galda de Jos.

Curtea de Apel Alba Iulia a respins acţiunea în justiţie formulată de operatorul desemnat, iniţial, câştigător al licitaţiei cu valoare estimată de circa 17 milioane de euro. Decizia instanţei a fost pronunţată luni, 14 octombrie 2019 şi este definitivă.

 ”Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta S.C. Eco Sud S.R.L. în contradictoriu cu intimaţii Unitatea administrativ - teritorială Judeţul Alba, S.C. Eco Bihor S.R.L. şi S.C. Polaris Mediu S.R.L, având ca obiect Decizia nr. 1514/C1/1552, 1563 din 05.09.2019 a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 14.10.2019”, se precizează pe scurt în conţinutul hotărârii instanţei. 

Administraţia judeţeană a hotărât anularea licitaţiei după ce Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a admis în parte contestaţiile depuse de doi dintre operatorii care au participat la procedura de achiziţie publică. Este vorba despre companiile Eco Bihor SRL Oradea şi Polaris Mediu SRL Târgu Jiu, care au contestat la CNSC raportul procedurii şi, implicit, acordarea contractului în valoare de aproape 17 milioane de euro (77,28 milioane de lei) către societatea Eco Sud SA Bucureşti.

   

Decizia CNSC a fost pronunţată în 5 septembrie 2019. Faptul că CNSC a decis să fie evaluată doar oferta câştigătorului a pus comisia de licitaţie în imposibilitatea de a finaliza procedura, astfel încât aceasta a fost anulată. Anularea licitaţiei şi procesul în justiţie amână operaţionalizarea Centrului, finalizat în 2017, cu cel puţin 6 luni. Contractul are ca scop delegarea prin concesiune a operării şi administrării Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID) Galda de Jos, unde există o staţie de sortare, staţie de tratare mecano-biologică, depozitul conform şi instalaţiile aferente fiecăruia şi a staţiilor de transfer de la Blaj şi Tărtăria, toate construite în cadrul proiectului cu finanţare de la Uniunea Europeană. 

Citiţi şi:

 

VIDEO Odă dedicată primarului din Teiuş pentru construcţia unui pod: ”Domn’ primar, îţi mulţumim, sănătate îţi dorim

 

Legenda maşinii de cusut Singer. Cum au fost înşelaţi mii de români cu anunţuri false despre câştiguri uriaşe

 

Proxenetul care a obligat o femeie din Republica Moldova să se prostitueze, condamnat la 7 ani de închisoare

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite