Cine sunt poliţiştii - motociclişti care l-au prins pe criminalul din Alba. Bărbatul a fost reţinut VIDEO

Cine sunt poliţiştii - motociclişti care l-au prins pe criminalul din Alba. Bărbatul a fost reţinut VIDEO

Suspectul şi cei doi poliţişti care l-au prins pe motocicletă. Foto: Facebook/ Poliţişti – Uniţi suntem puternici

Bărbatul din Alba care a ucis un tânăr de 23 de ani şi a rănit-o grav pe iubita acestuia de 21 de ani a fost prins de doi poliţişti din Sebeş care au plecat în căutarea acestuia pe motociclete enduro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Detalii despre modul în care a fost prins criminalul Alexandru Paştiu au fost făcute publice pe pagina de Facebook ”Poliţişti-Uniţi suntem puternici”.
 
„Creţu Ionuţ Dragoş din cadrul – Secţiei 7 Politie Rurală Sebeş şi Pop Horea Cosmin din cadrul Poliţiei Sebeş – Biroul Rutier, în cursul zilei de azi, 19.04.2021, au reuşit prinderea autorului infracţiunii de omor săvârşit în noaptea de 18/19.04.2021 în localitatea Răhău, jud. Alba, după ce acesta a fugit de la locul faptei şi s-a ascuns în pădure.
 
Precizez că cei doi colegi au plecat în căutarea autorului cu 2 motociclete de teren, iar după mai multe ore de căutări au reuşit să identifice şi să reţină autorul care avea asupra sa un cuţit, fiind extrem de violent, într-o pădure din apropierea mun. Sebeş”, este mesajul postat în grupul menţionat.
 
Unul dintre cei doi poliţişti precizează că au fost ajutaţi de trei voluntari, care au avut un rol important în prinderea suspectului. ”Trebuie menţionat ca a fost o acţiune comuna şi am fost ajutaţi de 3 voluntari . Fără aportul lor e posibil sa nu îl fi găsit. Mulţumesc băieţilor pe aceasta cale”, a scris Ionuţ Creţu.
 
Luni seara, Alexandru Paştiu a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de omor, tentativă la omor şi violare de domiciliu.
 
Alexandru Paştiu, bărbatul reţinut pentru omor
 
Atacatorul are 36 de ani şi locuieşte în acelaşi sat cu victimele sale. Pe pagina sa de pe Facebook a postat mai multe fotografii în care apare îmbrăcat în haine militare, dar fără însemne specifice.
 
Anchetatorii susţin că a comis faptele din gelozie, fiind probabil îndrăgostit de tânăra de 21 de ani pe care, de asemenea, a înjunghiat-o. Din fericire, tânăra a scăpat cu viaţă, fiind internată în spital. Prientenul acesteia nu a avut, însă, nicio şansă.

  Atacul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în jurul ore 04.00. Tânăra a fost internată la Spitalul Orăşenesc Cugir cu mai multe plăgi înjunghiate. Reprezentanţii unităţii sanitare au precizat că victima se află în stare stabilă.
 
După ce i-a atacat, bărbatul a fugit de la locul faptei. Acesta a fost prins în jurul orei 12.30 într-o pădure din apropierea satului. Acesta este acuzat de comiterea infracţiunilor de omor, tentativă la omor şi violare de domiciliu. 
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările