Cine este bărbatul care a comis crima din Alba. Momentul în care a fost prins de poliţişti pe motociclete VIDEO

Cine este bărbatul care a comis crima din Alba. Momentul în care a fost prins de poliţişti pe motociclete VIDEO

Suspectul reţinut în cazul crimei de la Răhău. Foto: Facebook/ Alexandru Paştiu

Bărbatul care a comis crima şocantă din Alba a fost prins de poliţişti într-un mod inedit. A fost urmărit cu motociclete enduro şi reţinut lângă o pădure în apropiere de satul unde a înjunghiat mortal o persoană şi a rănit grav o alta.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Alexandru Paştiu a fost reţinut pentru 24 de ore de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba. Marţi, 20 aprilie, acesta va fi prezentat unei instanţe de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 
Textul iniţial: Bărbatul se numeşte Alexandru Paştiu şi are 36 de ani. Pe pagina sa de pe Facebook a postat mai multe fotografii în care apare îmbrăcat în haine militare, dar fără însemne specifice.
  
Anchetatorii susţin că a comis faptele din gelozie, fiind probabil îndrăgostit de tânăra de 21 de ani pe care, de asemenea, a înjunghiat-o. 
 
Din fericire, tânăra a scăpat cu viaţă, fiind internată în spital. Prientenul acesteia nu a avut, însă, nicio şansă.
 
 
Atacul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în jurul ore 04.00. Tânăra a fost internată la Spitalul Orăşenesc Cugir cu mai multe plăgi înjunghiate. Reprezentanţii unităţii sanitare au precizat că victima se află în stare stabilă.

După ce i-a atacat, bărbatul a fugit de la locul faptei. Acesta a fost prins în jurul orei 12.30 într-o pădure din apropierea satului. Acesta ar urma să fie acuzat de comiterea infracţiunilor de omor, tentativă la omor şi violare de domiciliu. 
 
 
Bărbatul a fost prins de către poliţişti care au ajuns până în locul în care acesta se ascundea, într-o zonă greu accesibilă, cu ajutorul motocicletelor enduro. În momentul în care cei doi poliţişti echipaţi în motociclişti l-au imobilizat pe agresor, aceştia l-au întrebat unde este cuţitul, el răspunzând că l-a pierdut prin grădină.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările