Cimitirele dacice din Munţii Sebeşului în care se păstrează tradiţii de mii de ani: „pasările“ de pe cruci care veghează sufletele morţilor

Cimitirele dacice din Munţii Sebeşului în care se păstrează tradiţii de mii de ani: „pasările“ de pe cruci care veghează sufletele morţilor

Porumbelul cu aripile desfăcute este aşezat la căpătâiul bărbatului mort neînsurat. Foto: Dorin Ţimonea

În satele din Munţii Sebeşului, ţăranii cred cu tărie că sufletele morţilor trec în lumea de dincolo sub formă de pasăre. Această credinţă a făcut ca, încă de pe vremea dacilor, mormintele să aibă la căpătâi un porumbel aşezat pe un stâlp de lemn.

Ştiri pe aceeaşi temă

Obiceiul este prezent în Loman, Pianu de Sus, Purcăreţi, Strungari sau Laz, sate ale comunelor Săsciori şi Pianu. Cea mai originală exprimare a acestei credinţe o întâlnim la Loman, un cătun de ciobani, pierdut prin Munţii Sebeşului.
 

Muzeul în aer liber de la numărul 52

 
Pe stradă principală din sat, la numărul 52, este o poartă mare de metal. În spatele ei se află locul de veci al satului. E locul unde sunt zeci de păsări care nu şi-au luat şi nu-şi vor luă vreodată zborul. Stau acolo, cuminţi, cu aripile deschise, pregătite de zbor, îndreptate spre răsărit. Acestea simbolizează sufletul celui dus, care s-a întruchipat în porumbel şi astfel trăieşte veşnic şi poate să ”colinde” aşa prin locurile prin care a trecut în viaţă. La românii din această zonă există de multă vreme credinţa că sufletul omului e luat de Gaia – pasărea care face trecerea peste răul ce desparte lumea viilor de cea a morţilor. De aici, vorba populară ”te ia Gaia”, echivalentă cu zicală ”înghiţi-te-ar pământul”.
 
Etnologul Gheorghe Pavelescu a denumit-o ”pasărea-suflet”. Motivul „păsării suflet” se pune numai la stâlpul bărbaţilor morţi necăsătoriţi. ”Semnificaţia acestui «porumbel» este strâns legată de mentalitatea arhaică a poporului, care îşi imaginează sufletul sub formă de pasăre, credinţă la fel de veche a popoarelor indo-europene”, afirmă folcloristul, originar din această zonă a ţării, într-o monografie despre localităţile din zona Văii Sebeşului. ”La bărbaţii bătrâni, stâlpul are în vârf o cruce mică, iar la cei tineri şi neînsuraţi, o pasăre ca un porumbel din lemn, în mărime naturală. Pasărea poate să aibă aripile adunate pe lângă corp sau desfăcute. Coada îi este răsfirată. «Porumbelul», cum i se spune, e vopsit de obicei în albastru închis”, povesteşte părintele Nicolae Popa din Loman. 
 

Monumente funerare unicat

 
Stâlpii funerari de la Loman sunt monumente funerare unicat asemănătoare cu celebra operă Coloana Infinitului de la Târgu Jiu. De altfel, însuşi marele Constantin Brâncuşi s-a inspirat atunci când a realizat opera monumentală din aceşti stâlpi funerari, după cum afirmă etnologul Gheorghe Pavelescu: ”… tot din acest fond artistic folcloric s-a răsucit în infinit Coloana Recunoştinţei a aceluiaşi Brâncuşi. Desprinsă din vechii tradiţii şi obiceiuri, arta stâlpilor funerari transmite, în material perisabil, forme şi motive ce sfidează timpul, demonstrând înaltul potenţial artistic al poporului nostru. Din acest tezaur folcloric Brâncuşi a prelucrat două motive: pasărea-suflet şi octaedrul stâlpilor funerari, introducând astfel în cultura contemporană universală o experienţă de veacuri a poporului român”.
 
Printre motivele sculptate pe stâlpi apar cel mai des elemente din credinţa dacilor: porumbelul, ”floarea vieţii”, soarele, luna, stelele, elementele geometrice. În aceste state există credinţa că acest motiv tradiţional se pune numai la bărbaţi, pentru că bărbatul e stâlpul casei. Crucea este considerată a fi pentru femei, pentru că ”femeia e crucea casei, ea se sacrifică mai mult pentru familie”. Astfel dacă la mormântul bărbaţilor se pun stâlpi funerari şi păsări, la mormântul femeilor se aşază cruci din lemn frumos decorate cu motive geometrice. Sunt un fel de troiţe în miniatură, veritabile opere de artă. 
 

Obicei adus de romani în Dacia

 
Obiceiul a evoluat în timp, iar în prezent sunt foarte puţini meşteri cioplitori care să realizeze stâlpul şi porumbelul. În vechime, se înfigeau stâlpi purtători de ”porumbei” la capul tuturor morţilor, că să-i ocrotească de duhurile rele. După şase săptămâni, păsările din lemn erau luate şi îngopate, iar răposaţii continuau să fie vegheaţi numai de cruci. Cu timpul s-a păstrat obiceiul ”porumbelului” doar la morţii necăsătoriţi, fie pentru că arată un suflet mai curat, fie pentru că despărţirea e mai dureroasă când moare un om tânăr. 
 
Foto: Primăria Săsciori

Stâlpii sunt ciopliţi din lemn tare, de stejar, salcâm sau frasin, că să reziste mai mult. Au o grosime de 15/15 cm şi sunt frumos ornaţi, cu tăieturi şi crestături. La un astfel de stâlp se lucra de obicei zile şi, drept răsplată, cioplitorul primea o oaie.Aşa se face că se găsesc, încă, în picioare, stâlpi de 70-80 de ani, chiar şi mai vechi. Etnologii şi istoricii afirmă că stâlpii funerari au fost aduşi aici de militarii romani din din Legiunea a XIII-a Gemina, care a staţionat în Dacia şi a avut cartierul general la Alba Iulia, pentru că pe ei domină crestături cu numărul Legiunii, motive care s-au păstrat încă de atunci. 
 
La romani era tradiţia de a pune la căpătâiul unui soldat mort un stâlp cu o pasăre de lemn îndreptată spre ţara de baştină, pentru ca sufletul să se poată întoarce pe meleagurile natale. Obiceiul a fost preluat de populaţia dacă şi transmis mai departe din generaţie în generaţie. Faptul că este vorba de un obicei dacic cu elemente romane o demonstrează prezenţa stâlpilor funerari mai ales în zona Munţilor Sebeşului şi a Munţilor Oraştiei, unde a fost centrul civil şi spiritual al civilizaţiei dacice. 
 

O ”gură de rai” pe munte 

 
Satul Loman este o localitate românescă de munte, o ”gură de rai”, aşezată sus în Munţii Sebeşului. Aici locuiesc oameni care trudesc din greu să-şi câştige existenţa. Iernile sunt grele, geroase, cu lupi pe uliti şi zăpezi mari. Una dintre cele mai importante preocupări ale localnicilor este oieritul. De fapt, viaţă ”lomanarilor” depinde foarte mult de transhumanţă, adică de deplasarea oilor din zonele mai joase spre cele de munte şi invers. 

Foto: facebook/Loman
 
În fiecare an, copiii din Loman, dar şi din alte localităţi de pe Valea Sebesului, primesc dispensa de la inspectoratul şcolar pentru a începe şcoală pe 1 octombrie, şi nu pe 15 septembrie, că restul elevilor. Această pentru că familiile de oieri coboară de la munte doar la sfârşitul lunii septembrie. 
 

Citiţi şi:

Ciudaţii din bisericile Transilvaniei: „Fantoma“, „somnambulul“ şi „împăratul roşu-galben“

Torturi cumplite aplicate în Transilvania în vremea reginei Maria Terezia. Cum „acţionau“ menghina, vinciul, întinderea pe scară, frângerea pe roată

Moţii şi minerii din Apuseni, în Cartea Recordurilor: cel mai mare balmoş din lume şi cei mai mulţi oameni care caută aur cu şaitrocul

Ospăţul trădătorilor lui Horea, Cloşca şi Crişan: răsplata oferită din ordinul împăratului de la Viena

Un român construieşte Coloana Infinitului din inox în Australia: „Simt în mine dorinţa de a descoperi secretul operei maestrului Constantin Brâncuşi“

Comoara de la Penitenciarul Aiud. 90 de săbii ale generalilor Armatei Regale, îngropate de patru deţinuţi politici

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările