Ceremonie la Catedrala Încoronării din Alba Iulia: Principesa Margareta şi Principele Radu au celebrat 20 de ani de căsătorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu au participat, sâmbătă, la Catedrala Încoronării din Alba Iulia, la o ceremonie specială dedicată aniversării a 20 de ani de la căsătorie. Slujba a fost oficiată de IPS Irineu, după care a avut loc un dineu oficial.

Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu au primit încă o pereche de verighete, numite simbolic ”Verighetele Veşniciei”, în cadrul ceremoniei religioase oficiată la Catedrala Încoronării de la Alba Iulia. Ceremonia religioasă a fost oficiată cu uşile Catedralei închise, la ea participând întocmai ca acum 20 de ani membri ai familiei, prieteni, colegi şi colaboratori apropiaţi, iar oamenii veniţi au putut să asculte slujba din curte.

Ceremonia religioasă a fost organizată după ce Alteţelor Lor Regale au dorit să aibă o slujbă de binecuvântare a cununiei lor pe pământ românesc, fiind invitaţi de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop de Alba Iulia, la Catedrala Încoronării, locul unde au fost încoronaţi Regele Ferdinand şi Regina Maria, în 15 octombrie 1922, în calitate de suverani ai României Mari.

Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu au fost primiţi cu aplauze la intrarea în curtea Catedralei de oameni de toate vârstele, iar mulţi i-au fotografiat şi filmat. Un grup de fetiţe, care nu au avut o poziţie favorabilă să-i fotografieze, au cerut celorlalţi mai norocoşi imaginile.

În 21 septembrie 2016 s-au împlinit 20 de ani de la căsătoria Alteţelor Lor Regale, care a avut loc la Lausanne, în Elveţia, la Catedrala Ortodoxă din oraş. Slujba a fost oficiată de Înalt Preasfinţia Sa Mitropolitul Damaskinos al Elveţiei, secondat de părintele Alexandru Iossifidis, parohul catedralei, şi de părintele Adrian Diaconu, titularul parohiei româneşti din Lausanne. Serviciul divin a fost rostit în limbile română, latină, greacă şi engleză.

La eveniment au participat zeci de membri ai Familiilor Regale europene, alături de prieteni ai mirelui şi miresei. După tradiţia ortodoxă regală, naşii de cununie ai Alteţelor Lor Regale au fost Regele Mihai I al României şi Regele Constantin al II-lea al elenilor. Nunta nu a putut avea loc în România, fiindcă la acea dată Majestăţii Sale Regelui Mihai nu-i era permisă venirea în ţară, potrivit site-ului romaniaregala.ro.

Citiţi şi:

Raiul de la Mănăstirea Dumbrava, locul unde sunt îngrijiţi 200 de copii abandonaţi şi bătrâni singuri

Cum dispar ţapinarii din Apuseni. Meseria moare, paradoxal, tocmai din cauza exploatării intensive a pădurilor

Satul din Alba, unic în România, care se gospodăreşte singur, după ideea genială a unor ţărani. Oamenii îşi fac poduri, repară străzi, biserică şi îşi ajută săracii

Strada-emblemă din Alba Iulia care păstrează parfumul şi farmecul oraşului de odinioară

Semnificaţia culorilor. Ce rol joacă fiecare nuanţă în viaţa omului şi de ce maşinile roşii sunt 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite