Cercetaşi din toată ţara se reunesc la Alba Iulia la Festivalul Naţional „Unitate şi Prietenie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 400 de cercetaşi din toată ţara sosesc în această după-amiază la Alba Iulia pentru a participa la cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Naţional „Unitate şi Prietenie“. Evenimentul este organizat de Centrul local „Axente Sever“ din Alba Iulia.

Tema festivalului din acest an este „De la români la români“.

„Activităţile cuprinse în programul festivalului vizează în principal educaţia nonformală a tinerilor cercetaşi, sensibilizarea acestora asupra semnificaţiei Zilei Naţionale, dar şi conştientizarea de către participanţi a importanţei oraşului Alba Iulia şi a judeţului Alba în istoria ţării noastre“, a spus cercetaşul Bogdan Goţia, unul dintre organizatori.

Cercetaşii vor participa la ateliere de creaţie şi la activităţi educative desfăşurate la pădurea de la Schit, Râmeţ sau la ceteatea de la Câlnic.

„În cele 11 ediţii anterioare, Festivalul „Unitate şi Prietenie” a reuşit să aducă la Alba Iulia peste 4.500 de tineri din toate colţurile ţării, pentru a sărbători împreună Ziua Naţională a României. Am reuşit să cream o tradiţie în rândul membrilor organizaţiei noastre, iar participarea la acest eveniment a devenit una foarte apreciată şi respectată“, a mai spus Goţia.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite