Ceramică şi săbii artizanale pentru turiştii care vizitează Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Alba Iulia sunt deschise două magazine de suveniruri, unul în clădirea Sălii Unirii şi cel de-al doilea în Poarta a IV-a a Cetăţii. Turiştii preferă obiectele de artizanat, ceramică, icoane pe sticlă şi DVD-uri cu prezentarea gărzii Cetăţii Alba Carolina.

Turiştii care vizitează Cetatea Alba Iulia pot să ia cu ei o amintire, un pliant, o vedere sau diverse obiecte de artizanat. În Alba Iulia sunt deschise două magazine de suveniruri, unul în clădirea Sălii Unirii şi cel de-al doilea în Poarte a IV-a a Cetăţii, care are rol şi de punct de informare turistică.

Ceramică şi soldaţi în miniatură

„Turiştii care vizitau muzeul puteau să cumpere  vederi şi pliante încă de acum câţiva ani. Acum avem şi foarte mule obiecte de artizanat, ceramică de Horezu, Corund şi Baia Mare. Obiectele din lemn sunt lucrate mai ales de copiii de la Centrul de Cultură Augustin Bena. Avem şi icoane pe sticlă, care reproduc exact opere de artă iconoclastică din colecţia muzeului. Cei mai mulţi cumpărători sunt turişti, dar şi albaiulienii iau obiecte de artizanat mai ales când pleacă în străinătate la rude sau prieteni şi vor să facă cadouri“, a spus Octavia Tat care se ocupă de magazin.

image

Octavia Tat prezintă cele mai căutate obiecte de artizanat

În magazinul din Poarta a IV-a, turiştii pot alege monede, statuete de militari de diverse mărimi, insigne şi arme artizanale, săbii şi pistoale. „Turiştii care trec pe la noi caută magneţi, sau obiecte care să aibă scris pe ele Alba Iulia. Vor să se întoarcă acasă cu ceva care să ateste într-un fel locul pe care l-au vizitat“, a spus Marius Paul, unul dintre vânzătorii de la magazinul din Poarta a IV-a.

„Am văzut ambele magazinele. Am luat un opaiţ de ceramică de la Sala Unirii şi un breloc cu tun de la celălalt magazin. Sunt lucruri frumoase şi e bine că este o ofertă diversificată“, a spus Elena Funariu din Craiova.

DVD-ul cu prezentarea Gărzii, la mare căutare

Magazinul din Poarta a IV-a a Cetăţii este şi punct de informare pentru turişti. „Vin grupuri organizate de turişti din toată ţara şi din străinătate care se interesează cum pot intra în şanţurile Cetăţii, care sunt obiectivele cele mai interesante. Noi îi putem îndruma spre locurile pe care vor să le vadă. De cele mai multe ori cer şi pliante. Mulţi dintre turişti vor şi DVD-uri cu prezentarea Gărzii sau a traseelor turistice“, a spus Felicia Herpean, vânzătoare la magazinul de suveniruri din Poarta a IV-a.

„Mă aşteptam să văd un fel de palat la Alba Iulia. Dar am înţeles că este de fapt o Cetate enormă. Am vizitat Muzeul Naţional al Unirii şi Traseul celor Trei Fortificaţii şi am văzut şi aleile din Şanţurile de Sud. Cel mai mult m-a impresionat schimbul Gărzii. Am făcut poze, dar din păcate e o zi mai înnorată aşa că am luat DVD-ul să avem o filmare cu soare“, a spus Marta Szabo, din Sfântu Gheorghe.

Cele mai ieftin obiect ceramic care poate fi luat de la magazinul de suveniruri deschis lângă sala Unirii costă 3,5 lei, iar cele mai scumpe picturi pe sticlă depăşesc 150 de lei. La magazinul din Poarta a IV-a cele mai scumpe suveniruri sunt armele artizanale. Cea mai scumpă sabie costă peste 900 de lei.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite